miercuri, 29 octombrie 2014

Octav Pancu-Iaşi - Timpul stă în loc?

Gravul titlu interogativ Timpul stă în loc? (Editura de Stat, Literatura pentru Copii, 1949) nu aparţine vreunei opere filozofice şi nici măcar unei cărţi de fizică popularizată, ci este numele lucrării de debut a lui Octav Pancu-Iaşi. Autorul, viitor scriitor de cărţi pentru copii de mare succes în anii 1950-1970, era foarte tânăr (se născuse în 1929, dar precocitatea nu era deloc rară la scriitorii afirmaţi în primii ani ai realismului socialist tip hardline). Ceva mai surprinzător e poate faptul că avem de a face cu o plachetă de versuri. E vorba însă de versuri moralizatoare pentru copii, ceea ce atenuează oarecum surpriza. Tipicul e destul de simplu, iar schema epică e redusă la elemente esenţiale. Avem doi eroi contrastanţi, Nicu şi Sandu, nişte puşti de şapte ani cu aspect fizic diferit:

Nicu şi Sandu...
     Uite-i în carte.
Sandu-i înalt,
     Nicu-i bondoc;
Nicu, de şapte,
Sandu, de şapte
      fac patrusprezece ani la un loc!


Înfăţişarea exterioară nu contrazice stereotipul tocit cu „grasul” şi „slabul”. Primul, caracterizat printr-un comportament bradipsihic, incapabil de acţiune, vecin cu abulia, într-un cuvânt, un leneş sadea; al doilea, tahipsihic, activ, plin de iniţiativă, pe scurt, harnic şi silitor să-l pui pe rană. Nicu, de pildă, nu se poate decide să se dea jos din pat (dreptu-i şi că ar trebui să se scoale la şase, ceea ce poate stârni simpatia unei părţi a publicului):

Este ora şase!
Un cocoş moţat
A strigat odată de-a trezit şi... ceasul! [...]
„E devreme încă
Soarele abia
Laptele şi-l bea...
Să mai trag un somn...
Unul mic, un pui...”


Nicu are de rezolvat o multitudine de sarcini (mai întâi să se scoale şi să se spele, apoi să aducă lemne, să meargă la şcoală...) însă nu reuşeşte să urnească mai nimic. Parte interesantă e că băiatul trăieşte sub permanenta ameninţare a timpului, conştientizează faptul că e ocupat („Pii, ce treabă multă mă aşteaptă! Vai!”), dar e ca paralizat, timpul zboară, iar el rămâne mereu în urmă, înnămolit în inacţiune.

Sandu e imaginea în oglindă a lui Nicu şi nu are parte de stresul care îl paralizează pe celălalt erou, reducându-l la inacţiune. Nu e nimic misterios la mijloc, e doar o chestiune de planificare. Sandu îşi întocmeşte totdeauna planul pentru a doua zi, ceea ce îi limpezeşte mintea şi îi uşurează acţiunile:

„Mă trezesc la şapte şi mă spăl, mă-mbrac,
ceaiu-l beau (sau lapte), patu-apoi mi-l fac,
tai un braţ de lemne, umplu şi găleata, îmi aşez
ghiozdanul şi la opt sunt gata... Gata pentru
şcoală. (Lecţia o ştiu!)
Fix la ora unu de la şcoală viu. Până pe la
şase, scriu şi-nvăţ - pe urmă...
Ţin’te Sandu foot-ball, ţurcă şi şodron!
(La săritul caprei sunt chiar campion!)”


Secretul succesului stă, aşadar, în planificare. Intenţia propagandistică este evidentă: în România noile autorităţi comuniste introduseseră economia planificată, iar în 1949 (anul apariţiei cărţii de faţă) şi în anul următor se lucrase pe baza planurilor anuale (planul cincinal avea să fie introdus în 1951). Copilul trebuie să înveţe, desigur, că a fi leneş e un lucru rău, după cum a fi harnic e un lucru de laudă. Până aici nici n-ar fi mare deosebire faţă de etica protestantă a muncii, iar în carte importanţa muncii e ilustrată recurgându-se inclusiv la metafore animaliere cu vietăţile din ogradă (iarăşi banal) . Clou-ul este însă dat de ideea de planificare, concept destul de abstract şi greu de explicat copiilor, cu care autorul se luptă cum poate, şi pe care editorul îl ilustrează cu un desen cu sens foarte direct:



Autorul desenelor nu este menţionat nicăieri.

Un comentariu:

catecevadesprecc spunea...

... da ce ghiozdan mic pentru un plan asa de mare. Oricum, alte vremuri, copiii taiau un brat de lemne si aduceau apa cu galeata, plus ca sunt convins ca nu aveau kama. Cine stie ce parte promisa de Rai il determina pe Sandu sa fie asa organizat la 7 ani... pe vremurile acelea altfel erau privite recompensele.