Demostene Botez - Sfredeluș

Dintre cărţile pentru copii ale anului 1953 se disting, prin prezenta unui personaj titular proeminent, Sfredeluş[1] de Demostene Botez şi Ghiduş Arcăduş[2] de Sonia Larian. Cu cea dintâi, Demostene Botez (1893-1973), care avea în spate o carieră literară şi gazetărească prodigioasă, îşi face debutul în literatura juvenilă. Preocuparea pentru acest domeniu nu era însă chiar aşa de nouă, căci încă din 1950 poetul colaborează la revistele pentru copii, cu texte originale[3] sau traduceri, cum sunt cele din poetul comunist italian Gianni Rodari[4]. Cea mai fermă dovadă de ataşament pentru literatura celor mici o oferă un articol[5] pe care îl semnează în 1950 pe prima pagină a muribundului ziar Universul, ocazionat de discuţia despre literatura pentru copii care avusese lor la Uniunea Scriitorilor şi în care afirmă: 

              Ceea ce este cu siguranţă câştigat [de pe urma discuţiei] este că literatura pentru copii nu-i o literatură minoră şi că cei mai consacraţi scriitori o pot crea cu aceleaşi satisfacţii de creaţie şi îndeplinind acelaşi mare rol social.

Ba poate, s-ar putea spune că scriitorul pentru copii trebuie să fie perfect, condiţie care nu-i indispensabilă sensului pentru adulţi.

              Copilul reprezintă un cititor total pretenţios. Dacă-i place, i se aprind ochii, i se încreţeşte fruntea şi i se înroşesc obrajii. Dacă nu-l place, nu mai citeşte. Dar deloc.

    Iată aşadar că autorul lui Sfredeluş ia foarte în serios scrisul pentru copii. Cartea, o suită de poezii care îl au în centrul lor pe un copil de grădiniţă vioi, activ şi doritor să ajute, începe cu un portret amănunţit al protagonistului (Sfredeluş), văzut ca un lider de opinie capabil să-i adune în jurul lui pe ceilalţi ţânci:

               Sfredeluş e-un băieţel,

              Ca şi tine, mititel.

              Are nasul mic, turtit,

              Părul creţ şi ciufulit,

              Ochii vii de veveriţă

              Şi pe-obraz o aluniţă.

              El nu-i singur niciodată;

              Împrejurul lui stau roată,

              Bucuroşi, ceilalţi copii

              Şi lucrează jucării.

    Avem în continuare ocazia să-l vedem pe Sfredeluş în diverse ipostaze cotidiene. El este, pe rând, un copil cuminte şi gata să dea o mână de ajutor (Sfredeluş şi bunica) şi plin de curaj atunci când, lovit la deget, i se oblojeşte rana (Nu mă doare). Se trezeşte devreme şi nu întârzie la cămin (Azi începe săptămâna), iar odată ajuns acolo, se spală şi se îmbracă singur, ajutându-i şi pe copiii care nu sunt încă în stare s-o facă singuri (La cămin). Jocurile în care este angrenat Sfredeluş sunt nu doar eminamente masculine, ci şi în deplin acord cu ocupaţiile şi obiectivele evidenţiate de regulă de propaganda regimului. Astfel, el ia parte, alături de alţi băieţi, la construirea unei „uzine” alimentată cu „electricitate” prin intermediul unor sfori (Uzina) şi devine, tot împreună cu nişte colegi de cămin, un „feroviar” priceput (Trenul, În gară).

   Poeziile din ultima treime a ansamblului sunt dedicate vieţii în colonie, văzută ca o binemeritată odihnă după lunile petrecute la cămin (Crocodilul, În ogradă, Melcul curier), sau relaxării din vacanţa de iarnă (Iarna, Cu săniuţa). Sunt versuri simple, antrenante, care conturează imaginea unei copilării fericite, însă pline de responsabilităţi, într-o lume nouă şi ofertantă. În definitiv, în Sfredeluş Demostene Botez pune în aplicare programul pe care îl enunţase în finalul articolului din care am citat mai sus:

 

Personagiile scrierii literare,pentru copil trebuie să fie perfect consecvente. Desfăşurarea naraţiunii nu numai că trebuie să fie dinamică, dar să se desfăşoare mereu crescând. Repetiţia nu-i distracţie pentru copii. Asta-i comoditate de bătrâni, ba poate chiar un fel de fericirea lor. Iar dacă este vorba de o literatură pentru copii, cu tendinţă, iar nu un simplu joc de distracţie, ca balonaşul de celuloid cu grăunţe înăuntru, care sună a gol, atunci nici în partea ideologică nu trebuie să fie nicio greşeală. Copilul ia de bun tot ce citeşte. Iar o deviere iniţială duce, ca în geometrie, la un unghi care se deschide din ce în ce mai larg spre bază.

    Apreciat de critică în anii următori[6] şi reeditat, Sfredeluş va reprezenta pandantul lui Ciopârţilă, eroul de peste câţiva ani al lui Tiberiu Utan, prototipul copilului neastâmpărat şi distrugător, după cum remarcă Domiţian Cesereanu[7] cu ocazia reeditării primei cărţi şi apariţiei primei ediţii a celei de a doua.

---

[1] Editura Tineretului, ilustraţii Fred Micoş.

[2] Editura Tineretului, ilustraţii A. Sirin.

[3] Spre exemplu, Cârtiţă, fă-mi un tunel!, în Pogonici nr. 19 din 1 octombrie 1950 (înglobată în volumul Sfredeluş), Baba Floarea, în Licurici nr. 211 din 1 mai 1953 sau La revedere, în Cravata roşie nr. 11 din 1 iunie 1953.

[4] În Cravata roşie nr. 7 din 1 aprilie 1953.

[5] Literatura pentru copii, în nr. 17771 din 19 mai 1950.

[6] A se vedea, de exemplu, O poezie mare pentru cei mici de Lucia Olteanu, în Gazeta literară nr. 22 din 31 mai 1962.

[7] Două cărţi pentru copii. Demostene Botez: Sfredeluş; Tiberiu Utan: Ciopârţilă, în Gazeta literară nr. 33 din 16 august 1962.