luni, 8 noiembrie 2010

☺☺☺☺ Ioan Lăcustă - Replace all (Colcăiala)

S-o spun de la bun început: pentru mine, cititor eminamente civil şi puţin sensibil la ierarhiile oficiale, romanul lui Ioan Lăcustă - Replace all (Colcăiala), apărut în 2009 la Editura Polirom, a fost revelaţia acestei toamne. Replace all e, la suprafaţă, o colecţie de naraţiuni mărunte avându-i ca personaje pe locuitorii unui oraş de provincie, unul fără nume, un fel de capitală a unui judeţ de munte din O scrisoare pierdută. Intrând un pic sub pielea textului, îţi dai seama că e vorba de o alegorie a revoluţiei din decembrie 1989 şi a transformărilor fără substanţă care i-au urmat. Principiul e enunţat de Pişpirică, un ins mărunt din partea locului, care are o revelaţie de natură tehnică:

- Da ştii, dom' Pancras, ce-am învăţat eu de la Raliţa? Mi-a arătat o chestie la calculatorul ei de rămâi mut. O şmecherie. Ripleiso îi zice. Adică, dacă vrei, schimbi totul dintr-o mutare. Scrii, de pildă, cizmar, p-ormă dai ripleiso şi... Faci secretar general al partidului. V-aţi prins?

Păi ne-am cam prins, aş zice. Intenţia sarcastică e transparentă, iar citind întregul roman ea se confirmă pas cu pas. Autorul are grijă să nu se refere la evenimente altfel decât ca la Revoluţia de la Judeţeană, episod care a ilustrat operaţia de replace all pe plan local. Cartea nu are în aparenţă nici cap nici coadă, căci nu pare să existe un fir narativ coerent care să poată fi urmărit în tihnă de cititor. Un caveat lector care îi va descuraja pe mulţi, e drept. Actanţii romanului sunt numeroşi şi pestriţi şi, parcă pentru a confirma impresia, poartă nume grotesc-comice, de multe ori construite pe tiparul oximoronic Agamemnon Dandanache: Afinoghiu (Tilică) Băcănel-Obănceanu, Canguraşu Brandaburlea, Aulius Chiosea-Furnal, Tacsil Burtăncureanu şi mulţi, foarte mulţi alţii. În treacăt fie spus, şarjele onomastice ameninţă pe alocuri să devină groase (procedeul a fost folosit în anii din urmă şi de Horia Gârbea).

Există cu toate acestea destule elemente care dau coerenţă construcţiei. Unul din acestea e personajul Goncea, ofiţer de Securitate înainte de 1989, devenit mare bogătaş postrevoluţionar şi avansat general. Retras din viaţa activă, Goncea, care trăsese o multitudine de sfori în comunism, a devenit un fel de Fafner, balaurul legendar din epopeea Nibelungilor (pentru cine nu ştie despre ce-i vorba) şi continuă, din izolarea autoimpusă la palat, să influenţeze viaţa provincialilor. Anexă a lui Goncea, prozatorul Burtăncureanu (aluzie onomastică destul de transparentă la un scriitor controversat, de curând dispărut) virează de la Cântarea României înspre un proiect amplu, bine remunerat, de sagă a familiei Goncea.

Pe acest fundal mai toată lumea.. colcăie, vorba subtitlului, se ţine de afaceri mărunte şi dubioase şi participă până şi la un simulacru de viaţă politică, e drept, atent dirijată de acelaşi Goncea, care moşise renaşterea unui partid istoric. Textul pendulează între contemporaneitate şi flashback-uri cu trimiteri la istoria ultimelor decenii (acurateţea acestora e remarcabilă - nu degeaba a lucrat autorul mulţi ani la revista Magazin istoric). O altă dimensiune a pendulării - dacă termenul nu e supărător - e aceea între real şi fantastic. Pe fondul unor episoade de un banal incontestabil, îşi fac apariţia, pe spaţii mici, nişte personaje enigmatice, îmbrăcate fistichiu şi dotate uneori cu coarne şi copite, care intervin discret în acţiune. Cine sunt personajele astea nimeni nu pare să ştie. La nivel pur lexical, autorul le semnalează apariţia desemnându-le invariabil drept „inşi“ şi impune distanţa prin demonstrativul „aceia“. Misterioşii inşi fac în prea mică măsură obiectul preocupării personajelor „reale“, deşi autorul ne spune într-un loc că celebrul institut Weinunterschung-generblänterstürmerfürnöktässtrambktgescunwundt WBfB stabilise că ei au obiective precise. O altă ipoteză - dacă interesează pe cineva - e că inşii ar fi fost agenţii unui anume Chiru, el însuşi personaj fabulos, dispărut în condiţii neclare în balta din apropierea oraşului în anii cooperativizării.

Din toată această aparentă debandadă epico-stilistică a ieşit un roman de mare rafinament, o scriitură de factură postmodernă care, având evidente afinităţi cu cea a lui Petru Cimpoeşu sau Mircea Horia Simionescu, rămâne cât se poate de originală. Nu-s un mare iubitor de proză fantastică şi tocmai din acest motiv mi-au plăcut atât tranziţiile extrem de naturale între real şi i-real, cât şi inocenţa bine mimată cu care se fac aceste tranziţii. Ca să nu mai spun că fantasticul cărţii lui Ioan Lăcustă e mai degrabă un condiment (bine dozat!) decât substanţă principală. Din păcate, e ultima carte a autorului, care a murit în 2008.

7 comentarii:

ADRIAN spunea...

off - topic...
Multumesc pentru vizita si pentru aprecierea "gaselnitei" cu porcaria portocalie! Nu mai rabdam sa ca am simtit nevoia sa o spun chiar daca nu scriu despre sexul ingerilor :)). V-am raspuns si la mine

Acum, comentariu meu se refera la sondajul din stanga. E greu de raspuns cu "da" sau "nu" iar a treia optiune e mult prea exacta in definire si exclude astfel o a patra cale, nu neaparat neutra dar adaptabila situatiei.
Sondajul e generat, cu siguranta, de disparitia lui Paunescu. Asa ca fac o comparatie cu situatia lui. Pot sa recitesc "Neamul Soimarestilor" cu aceeasi placere ca-n copilarie sau ma voi gandi cat de mizer a contribuit Sadoveanu la introducerea dictaturii comuniste? Poti sa citesti Petre Tutea fara sa-l legi de nationalismul legionar? Cred ca nu ma deranjeaza pe cat ma ingretoseaza azi, limbisti precum Liiceanu sau Patapievici caci in regim de libertate ei aleg (!) sa se tavaleasca in noroi ...
Poate ca peste ani, cand nu vor mai fi, copilul meu va avea aceeasi detasare relativa pe care o am eu fata de Sadoveanu. Chestie de timp si de valoare a cuvantului in sine; ce azi e "nu" ar putea sa fie "da" poimaine in functie de evaluator. Pentru mine va ramane totusi lipsita de orice interes chiar si poimaine orice zicere cu tenta de morala filosofica izvorata din duhul domnului Liiceanu. Asadar e greu de generalizat prin "da" sau "nu".

Micawber spunea...

@ ADRIAN

Multumesc pentru comentariu - incerc sa fiu scurt.

Sondajul e imperfect, sunt de acord. El insa e pe blog de saptamani bune si nu are nicio legatura cu moartea lui A. Paunescu sau cu alt eveniment anume.

Sunt de acord ca atitudinile si conceptiile extraestetice ale unui autor se repercuteaza, cel putin in contemporaneitate, asupra operei. Receptarea unei opere de arta presupune o empatie pe care atitudinile de un fel sau altul ale persoanei autorului o pot distruge. E o situatie cu totul diferita de cea a unei teorii stiintifice, al carei autor poate fi un misel in viata civila fara ca asta sa atenueze catusi de putin meritele teoriei in sine sau s-o faca neadevarata.

Revenind la ale noastre, e desigur greu sa gasesti prea multa placere citind opera unui autor precum Cartarescu, de pilda, atata vreme cat sunt cunoscute pozitiile cel putin discutabile si complicitatea intretinuta cu actuala putere politica dictatoriala ale autorului. E greu sa fii convingator esteticeste atata vreme cat moraliceste nu poti sa convingi. Poate nu-i drept, dar nu e mai putin adevarat.

cypy spunea...

Buna, imi place blogul tau, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Pegas Motorizat: Ne amuzam ca nu-i impozabil!

eva spunea...

,,Din toată această aparentă debandadă epico-stilistică a ieşit un roman de mare rafinament''...atenţie la oximoroni, vă rog. Debandada nu crează în veci rafinament Postez azi-mâine interpretarea mea la acest roman despre care spuneţi hazardat că nu are nici cap nici coadă. Vă rog să reluaţi de urgenţă lectura din,,Un strop de pornografie maghiară''! Aaaa, n-aţi citit-o? Vă pot ajuta cu nişte referrinţe despre textualism şi postmodernism atunci. În rest, o interpretare, hm, mulţumitoare. :)

Micawber spunea...

@ eva

De data asta nu va dau dreptate. In primul rand, chiar daca as fi folosit un oximoron, ce-i rau cu figura asta? In al doilea rand, poate ati remarcat determinantul "aparenta" din sintagma "aparenta debandada", asa ca oximoronul parca nici n-ar fi, nu? In al treilea rand, nu e frumos sa vorbesti de oximoron la altii atata vreme cat tu insuti comitii pleonasme de mai mare dragul. Iata ce ati scris dvs. intr-o postare despre Doina Rusti pe care m-ati trimis s-o citesc:
"Această urgenţă, acest hocus-pocus al glisării dintre verosimil spre fantastic schematizează personajele Doinei Ruşti, le reduce la a fi doar nişte păpuşi."
Le reduce la a fi... DOAR niste papusi? Asta parca nu merge, de acord?
Cartea lui Eszterhazy am citit-o acum ceva vreme dar n-am avut chef atunci sa scriu despre ea. Poate altadata. Nu m-a incantat.
Inchei prin a va multumi pentru oferta amabila de a-mi furniza bibliografie si pentru ingaduinta pe care o manifestati fata de interpretarea mea.

eva spunea...

...,,cât timp tu însăţi''..era preferabil să scrieţi, hihihi...

Dar nu, nu voi merge mai departe cu mica polemică filologică. Prefer să rămân călare( pe situaţie, desigur.) Pe mâine atunci. :)

Micawber spunea...

@ eva

Nu am scris 'tu insati' pentru ca acel 'tu' era intrebuintat generic, asadar pronumele emfatic nu se putea acorda cu el la feminin. Ca sa se intample asta ar fi trebuit sa va tutuiesc (asadar acel 'tu' ar fi trebuit sa fie corerefential cu persoana dvs.), ceea nu se intampla. Ma tutuiesc doar cu prietenii foarte apropiati - pe interlocutorii virtuali ii respect, dar fara a intra cu ei in acea relatie intima care sa permita adresarea in cauza.
In rest, as fi fost mai curios sa explicati pleonasmul pe care il detactasem la dvs., dar n-a fost sa fie :)