11 martie 2018

☺☺ Jonas Jonasson - Analfabeta care ştia să socotească


Până şi cei mai încruntaţi cititori îşi au momentele lor de slăbiciune în care îşi doresc o carte mai uşurică şi amuzantă, scrisă totuşi cu spirit, şi care să ţină atenţia trează. La urma urmei, să nu fim ipocriţi, chiar şi veganii cei mai ortodocşi mai râvnesc la un Big Mac. E genul de carte reprezentat de Analfabeta care ştia să socotească a suedezului Jonas Jonasson (Editura Trei, 2015, traducere de Laura von Weissenberg), o naraţiune senzaţională cu numeroase ramificaţii internaţionale şi cu acţiune întinsă pe decenii, pe un teritoriu cât jumătate de glob. Personajul principal („analfabeta” din titlu) e o tânără negresă din Africa de Sud, Nombeko Mayeki, iniţial locuitoare a sordidului ghetou Soweto şi, încă din adolescenţă, lucrătoare la golit latrine. Printr-un extraordinar concurs de împrejurări, eroina noastră, care e înzestrată de la natură cu un intelect einsteinian, va ajunge să-şi depăşească condiţia şi să stea la masă cu mărimile lumii, de la preşedintele chinez Hu Jintao la regele Suediei Carl al XVI-lea Gustaf.

Scăpată în anii 1980 din strânsoarea regimului separatist de la Pretoria, Nombeko ajunge în Suedia şi pare să aibă şansa unei noi vieţi, dar din păcate lucrurile se complică din cauza unei... bombe atomice fără stăpân. Alături de gemenii suedezi Qvist (Holger 1 şi Holger 2) şi de Celestine-anarhista, iubita lui Holger 1, Nombeko va duce ani de-a rândul o existenţă amintind de cea dintr-un falanster fourierist, cu destule întâmplări în registru tragicomic, cu încurcături inextricabile şi răsturnări de situaţie. Ne interesează mai puţin istorisirea lor, căci cine e interesat va citi cartea.

Jonas Jonasson pare să fi a avut ambiții mai mari cu Analfabeta... lui decât scrierea unei cărţi de aventuri hazoase. În goana lor prin două decenii de istorie contemporană el atinge subiecte serioase, vine desigur vorba de exploatarea şi discriminarea negrilor din regimul de apartheid sau de încălcarea drepturilor omului în China, dar într-un registru care nu favorizează dăscăleala. Marele cal de bătaie e întocmirea politico-socială a Suediei contemporane, cu câte o raită prin istoria ceva mai veche a ţării. Ceea ce rezultă e o satiră pe alocuri reuşită a vieţii politice din regatul scandinav, deşi e posibil ca cititorul român să nu poată gusta întreaga gamă de ironii pentru că îi lipsesc cunoştinţe de bază despre persoanele şi întâmplările la care se face referire.

Personajele sunt distribuite aproape simetric; avem mai tot timpul în prim-plan două cupluri, Nombeko/Holger 2 („deştepţii”) şi Celestine/Holger 1 („proştii”). În ciorbă se amestecă şi alte entităţi pitoreşti, ficţionale sau nu (trei chinezoaice, o contesă, urmaşă a mareşalului finlandez Mannerheim), doi agenţi Mossad, un american paranoic, dezertor din războiul din Vietnam, premieri ai Suediei, regele Carl Gustaf etc.) Una din temele favorita pare a fi cea a raportului dintre existenţa şi non-existenţa socială. Iniţial outsderii perfecţi, Nombeko şi Holger 2 nu au identitate - prima e imigrantă fără hârtii, cel de-al doilea nu a fost declarat la naştere, trăind în umbra fratelui geamăn. Desigur, ca în poveşti, situaţia se va răsturna, cei de pe urmă vor fi cei dintâi şi vor avea parte de recunoaşterea deplină a calităţilor cu are i-a înzestrat natura.

... şi tot ca în poveştile (ne)hollywoodiene, va exista un happy end aproape perfect; personajele pozitive vor fi răsplătite, iar cele rele vor fi pedepsite, însă nu prea din cale-afară. Ce-a ieşit e o porcărioară pe alocuri amuzantă, scrisă cu vervă, ecranizabilă. Personajul Nombeko e plictisitor prin perfecţiune; ea nu e doar o matematiciană genială, ci şi o poliglotă neîntrecută. O convenție literară pe care o înghit cu greu e cea a personajului care, odată ce autorul ne-a anunțat că vorbește o limbă străină, o face ca un vorbitor nativ, cu o naturalețe care pune în umbră chiar și personaje pentru care limba în cauză e cea maternă. Unde mai pui că în cea de a doua lui jumătate caruselul evenimentelor din roman devine obositor şi cam încărcat de detalii. Două vorbe despre traducere, care e în genere acceptabilă, însă cu asperităţi care s-ar fi cerut corectate (pluralul de la „ism” este „isme”, nu „ismuri”, „Mossad” se poate folosi fără teamă la forma articulată hotărât, „Garcea” nu e idee prea fericită pentru a reda suedezul „snutjävel” etc.)

4 comentarii:

Anonim spunea...

Jonas Jonasson pare să fi a avut mai mari cu Analfabeta... lui decât scrierea unei cărţi de aventuri hazoase
Mai mari ce? Ambitii, probleme...

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

Ambitii, desigur, am sarit cuvantul. Va multumesc pentru observatie, am completat.

Anonim spunea...

Nu era mai bine "Analfabeta care nu stia sa socoteasca"? Zic si eu...
Anonymus Magnus

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

Nu stiu, intrebati-l pe autor.