Un vrăjmaş care trebuie doborât: literatura de scandal (V)

Articolul amplu al lui Victor Adrian din Contemporanul din 2 iulie 1948 atrage atenţia asupra răspunderii care le revine librarilor în combaterea vechii literaturi. Materialul este intitulat, patetic, Nu negustori „de hârtie tipărită“, ci răspânditori de adevărată cultură... Autorul insistă asupra misiunii speciale pe care o au librarii, care nu mai trebuie să se ghideze după reprobabilul principiu al profitului maxim, ci trebuie să trieze cu grijă marfa pe care o propun publicului pentru a elimina autorii compromişi. Ne este zugrăvit tabloul apocaliptic al scrierilor reacţionare etalate în continuare pe rafturile unor librării:

Rafturile librăriilor noastre mai mari sau mai mici cuprind încă, în inocent etalaj, lucrări capabile să înşele buna credinţă a cititorului neavertizat, pot fi găsite (cu surprindere, dar pot fi găsite), „Amintirile unui mediu“ de Octen, „Doctorul sufletului“ de Iram, „Lumea cealaltă“ de Visarion. „Descântecele băbeşti“, Minunile Sfântului Sisoe“ sau „Ce este spiritismul“, alături de „Stele la Hollywood“, „Şcoala şl străjeria“ sau... „Mamiferele de lux” ale lui ale lui Pitigrilli. Maurice Dekobra se alătură lui Octav Desilla. Cărţile lui Mircea Eliade sunt frecvente; Victor Slăvescu poate fi găsit ală­turi de Titel Petrescu, Brătianu, Simion Mehedinţi şi Sabin Manuilă. Leon Blum de asemeni. În una din librării se găsea până nu de mult cartea: „Mussolini, Garibaldi etc.“, de Lantini; la librăria Lucian Predescu, —  printre altele, —  volumul „Deutschland und der Korridor”, iar la Pavel Suru cărţile lui Dragoş Protopopescu („Caractere de rasă ale literaturii engleze”). P. Paulescu („Fiziologie filosofică“), Motru („Etnicul românesc“), G. G. Găvănescu („Chestiuni filosofice“), Ion Sân Giorgiu, Papadima, Ion Petrovici, N. Porsena, Delafras („Cum am cucerit viaţa?“) şi altele. Mai pot fi găsiţi A. C. Cuza, P. P. Panaitescu sau Constantin Noica. După cum de asemeni, cărţile economistului hitlerist Anton Zischka, almanahul „Vremea“ (războiului) sau cartea lui Neagu Rădulescu... „Viaţa în patru labe“. Aşa cum, poate, ar voi să vadă viaţa poporului nostru, „neguţătorii de hârtie tipărită“, care nu au ştiut sau nu au vrut a descoperi menirea pe care o are profesiunea lor.

Pentru a da pregnanţă îndemnului de a se renunţa la această marfă, rentabilă din punct de vedere economic, însă considerată nocivă pentru cititor şi mai ales pentru publicul tânăr, Victor Adrian reproduce cele şase comandamente ale breslei librarilor pentru uzul librăriei franceze clandestine din timpul recentului Război Mondial (aprilie 1944):

I. Când, vei primi cărţi, le vei recunoaşte cu grijă.

II. Cărţile trădătorilor le vei ţine acolo unde nu te va vedea nimeni,

III. Vei face la fel cu cărţile trimise de propagandă (germană).

IV. Nu vei expune nimic din ceea ce reprezintă spiritul Vichy-ist.

V. În măsura în care vei rezista, îţi va rămâne cel puţin onoarea...

VI. În felul acesta, spiritul francez va fi onorat, iar tu îl vei servi cu credinţă,

Este, desigur, un raţionament falacios. În 1944, librarii francezi erau chemaţi să reziste la impunerea unor cărţi de către puterea reprezentată de ocupantul german; în 1948, negustorii de carte români (atâţia câţi mai rămăseseră) erau îndemnaţi să se conformeze normelor impuse de putere, retrăgând cărţile considerate neconforme cu noile norme. De altminteri, recunoaşte autorul în finalul articolului, zilele librarilor particulari erau numărate, indiferent de opţiunile lor. Recent înfiinţatele librării de stat urmau să le facă o concurenţă letală („Librăria Noastră” şi „Cartea Rusă“ constituiesc, la noi, un început remarcabil). Lovitura de graţie va fi dată de controlul absolut exercitat de stat, prin intermediul unei instituţii centrale, asupra fondului de carte destinat librăriilor:

Trebuiesc luate măsuri în consecinţă. Comerţul de cărţi nu trebuie să fie la bunul plac al oricui. Se impune de aceea o revizuire severă a depozitelor de librărie; în ceea ce priveşte crearea unui organism —  de mult necesar, — care să supravegheze şi să dirijeze difuzarea cărţilor pe întreg cuprinsul ţării, faptul că de curând a fost înfiinţat „Centrul de difuzare a cărţii” e de natură a oferi chezăşia unei răspândiri largi a literaturii. (Va urma)

Ilustraţia postării reprezintă un desen de Cik [Damadian] de pe coperta revistei Contemporanul din 2 iulie 1948, înscris în retorica curentă antiamericană.