Maia Radovan – Carnetul unui şcolar (II)

Cea de a doua jumătate a carnetului lui Ionel (cea cuprinsă între septembrie şi ianuarie) conţine cele mai semnificative evenimente relatate de micul diarist. Începerea şcolii aduce cu sine o multitudine de personaje, mai ales elevi, precum şi întâmplări noi şi pline de semnificaţie. Rutina clasei de băieţi este perturbată de sosirea unui nou coleg, Maxim Teodoru. Deşi infirm, cu un picior mai scurt ca celălalt, şi prin aceasta supus iniţial batjocurii unei părţi a micilor şcolari, acesta, fiu de muzicant, este el însuşi un violonist înzestrat, calitate care îi atrage în cele din urmă preţuirea colectivului şi prietenia câtorva copii. Când Maxim, bolnav, lipseşte câteva zile de la şcoală, este vizitat de Ionel şi de un alt băiat, Aurel, îngrijoraţi de absenţa noului lor prieten. Este un prim semn de solidaritate cu cel aflat la ananghie

Carnetul unui şcolar îi ajută pe tinerii săi cititori să facă cunoştinţă cu iniţiative caracteristice noii educaţii promovate în regimul proaspăt instalat. Cu numai puţin timp înainte de înfiinţarea Organizaţiei pionierilor (30 aprilie 1949), elevii se organizează în grupe care se întrec la învăţătură şi comportament, a căror activitate este cuantificată prin numărul de puncte negre sau roşii obţinute în timpul şcolii. Sensibili la nevoile colegilor lor, băieţii înfiinţează şi o asociaţie numită „PA” (Prietenii adevăraţi). Este un adevărat Männerbund mai degrabă burghez, lipsit de incluzivitatea cu care se vor lăuda noile asociaţii ale tineretului, căci cei mai slabi de înger nu sunt acceptaţi („Marinescu să nu fie primit, căci PA-ul are nevoie de băieţi şi nu de «păpuşi»”). Asociaţia va trece primul ei mare test în momentul în care se pune problema ajutorării aceluiaşi Maxim Teodoru. Sora lui fusese bolnavă, iar pentru a achita cheltuielile de spitalizare domnul Teodoru fusese nevoit să-şi amaneteze vioara, fără de care nu îşi putea câştiga existenţa. PA va organiza un târg de sărbători la care vor fi vândute obiecte construite de elevi, acţiune de mare succes, în vederea căreia se strânge suma necesară recuperării viorii, rămânând şi un surplus care va fi investit în rechizite şcolare.

Este interesant să vedem în cartea Maia Radovan o formă de trecere, un fel de verigă-lipsă, între vechea literatură „burgheză” pentru copii şi tineret şi literatura „nouă”, realist-socialistă, promovată începând din 1948. Însemnările lui Ionel acoperă evenimente care se petrec cel mai probabil prin 1947-1948 (ştim că suntem la câţiva ani după război, dovadă peripeţiile tragice prin care a trecut Măricica), după cum ştim şi că armata germană a fost învinsă. Nu s-au statornicit însă noile realităţi, iar atmosfera din familiile personajelor este mai degrabă mic-burgheză (în anii imediat următori regula va fi ca majoritatea copiilor să aibă părinţi muncitori sau ţărani). Tatăl lui Ionel, prezent în câteva scene în care dă sfaturi bune, are apucături burgheze. El are un birou de lucru, la începutul toamnei înveleşte trandafirii în paie ca să nu îngheţe, în preajma Crăciunului (sărbătoare a vechiului regim, evocată fără reţineri) aduce un porc de la ţară. Învăţătorului i se spune „domnul”, deşi acelaşi „domn” le recomandă copiilor reviste sovietice cu jucării drept model pentru obiectele pe care urmează să le confecţioneze. Lecturile copiilor sunt amestecate: Elenuţa, sora naratorului, îi citeşte acestuia din Călătoria lui Nils Holgersohn (sic) de Selma Lagerlöff (sic), iar Alizar, unul din colegii lui Ionel, primeşte de sărbători trei cărţi de Jules Verne. Pe de altă parte, grupa lui Ionel, câştigătoare a întrecerii şcolare, primeşte drept premiu Copilăria lui Gorki şi Dragii mei copii de Lev Kassil[1], ca şi Povestiri de Valentina Oseeva[2]. Singurul autor român reprezentat aici este Sadoveanu cu Dumbrava minunată.

Fără să fie o scriere remarcabilă, Carnetul... Maiei Radovan este totuşi o carte interesantă şi are cel puţin meritul de a contribui la popularea adevăratului deşert pe care îl reprezenta producția literară autohtonă pentru copii din primii doi ani ai regimului comunist. Fără să creeze personaje sau întâmplări cu adevărat memorabile, autoarea scrie o proză capabilă să stârnească interesul tinerilor cititori; în plus, gradul de conformare la noile cerinţe ale creaţiei literare este relativ redus, într-o vreme când autoarea producea lucrări intens propagandistice precum Ilie îşi croieşte o viaţă nouă (Editura de Stat, 1949). Ecoul în presă al cărţii a fost practic inexistent, redus la câteva semnalări scurte apărute în Universul (precum numerele 296 şi 303 din 12 şi, respectiv, 30 decembrie 1948, texte identice). Autorul notei scrie: „În carnetul pe care Răducu l-a primit în dar de ziua lui se găsesc însemnate nenumărate întâmplări pe care citindu-le, micii cititori le vor regăsi cu uşurinţă în propria lor viaţă. Aici povestirea Maiei Radovan îşi scoate subiectul din viaţa de fiecare zi a copiilor, cu bucuriile şi necazurile ei.” Observaţia e corectă, sunt întâmplări cotidiene; mai puţin corectă e redarea numelui protagonistului, pe care îl cheamă, după cum ştim, Ionel.

[1] Apărută la Cartea rusă în 1947.

[2] Cartea rusă publică în 1948 Cuvântul magic de Valentina Oseeva, mult mai cunoscută pentru volumele despre Vasiok Trubaciov, populare şi la noi la începutul deceniului următor.