21 noiembrie 2010

☺☺Mihail Gălăţanu - Stradivarius

Cu Stradivarius (EuroPress Group, 2008), Mihail Gălăţanu pare să dorească să facă un nou pas în acţiunea de epatare a burghejilor cititorilor începută în urmă cu vreo zece ani cu nişte versuri scandaloase care au dus până şi la o reclamaţie la procuratură, dovadă că unii receptori chiar iau literatura foarte în serios. Romanul (căci de data asta poetul joacă rolul prozatorului) începe in medias res, supunându-şi interlocutorul imaginar unui exerciţiu maieutic:

Aţi făcut vreodată dragoste cu o vioară? Sau cu un instrument muzical? Ei bine, poate fi oarecare. Am ales vioara pentru că îmi place foarte mult. Dar ar putea, la fel de bine, ar putea fi chitara. Sigur, alţii ar putea avea oarece obiecţii: să spunem că unii ar întreba: de ce să nu spunem „să facem sex cu o vioară?“ OK, se pot crea infinite precauţiuni.

Partea caraghioasă a situaţiei e că autorul îşi subminează (in)voluntar tema, căci el ne spune că dacă a ales vioara ca temă a exerciţiilor sale erotice acest lucru e întâmplător. Ca să-i liniştesc pe cei care se aşteaptă la o relatare a unor perversiuni cu obiecte, e de spus că Victor, eroul narator (abia pe la pagina 40 aflăm cum îl cheamă) nu face niciun moment sex cu viori sau altfel de lucruri neînsufleţite. Nici măcar cu bărbaţi (not that there is anything wrong with that, vorba lui Seinfeld). E vorba - prozaic, nu? - de pasiunea pe care i-o stârnesc două femei de vârste diferite. Prima din ele e Carmen, o colegă de liceu, cu care Victor îşi face, cum s-ar zice, iniţierea. A doua, la câţiva ani distanţă, e o anume Marta, femeie adultă/adulteră, căsătorită, cu care Victor experimentează eroticul maturizat. Elementul comun îl constituie abordarea autorului, care nu face economie de hârtie când e vorba să ne descrie scenele de amor (trecem cu pudoare peste acestea) şi care cade, din păcate, într-un retorism supralicitat şi lipsit de originalitate când e vorba să tragă concluziile:

Să poţi bea din pasul iubitei.
Să te îmbeţi cu numai cât vin ar curge în răstoaca gleznelor ei.
Să delirezi.
Să te apuce nebunia completă a fierbinţelilor, a inimii, să fii leşinat numai la gândul că iubirea ta ar putea să fie, până la urmă, căci asta e totul: întâlnirea sufletelor, iar nu doar a trupurilor.
Să înţelegi că acolo se contopesc toate: aura, corpul vostru astral, minţile, sufletele şi spiritele, divinul din voi.

Între Carmen şi Marta sunt, desigur, viorile şi (prea) lungile digresiuni despre ele, mergând până la glosări bizare şi nimerite ca nuca-n perete pe tema lemnului din Bucovina sau explorări hermeneutice banale pe tema relaţiei dintre numele lutierilor Amati şi (aţi ghicit!) cuvântul amor. Culmea e că deşi autorul răsuceşte pe toate feţele (inclusiv cele culturale şi poetice) atât viorile, cât şi femeile, el nu aminteşte nicăieri de cunoscutele versuri ale lui Blaga din Viori aprinse, femeile. Nu-i neapărat o scăpare gravă. Mihail Gălăţanu o fi mizat pe cunoştinţele literare ale publicului, care ar fi invitat să facă această apropiere. Sau nu.

Stradivarius este, în ciuda pretenţiilor afişate mai la tot pasul, un mare flop. Noroc că nu-i o carte prea voluminoasă, ci un volumaş subţire, format mic. Nu ştiu dacă autorului i-a reuşit prea mult din ce şi-a promis. În mod sigur, neologismele anglo-saxone nu i-au ieşit, căci ele apar peste tot în nişte grafii bizare, de parcă un corector glumeţ ar fi vrut cu tot dinadinsul să-i joace feste cititorului. Să fiu însă drept, există o excepţie: entertainment e scris corect.

2 comentarii:

Anton spunea...

Deşi în afara temei postării dumneavoastră de aici, nu pot să nu remarc comentariul pe care l-aţi făcut în legătură cu subiectul "sinceritate".
Eu unul - deh, ca spectator, recunosc - am hohotit vreo cinci minute fără oprire. Tot montajul aranjat de măria-sa întâmplarea, finalizat de comentariul dumneavoastră de o luciditate rece şi uşor flegmatică, strict la obiect, dar într-un contrast violent cu bătaia de câmpi patetic-siropoasă anterioară, e de un efect comic atât de tare, încât mai că l-aş folosi şi eu într-un text. Colosal!

Wilkins Micawber spunea...

@ Anton

Va referiti probabil la un comentariu pe care l-am postat pe alt blog in legatura cu o etimologie populara a cuvantului "sinceritate". E posibil ca ceea ce v-a placut dvs. sa fie neaplecarea mea spre un anumit gen de hermeneutica. E la fel de posibil ca altora sa nu le fi placut deloc. Oricum, in masura in care doriti, puteti folosi orice text postat de mine pe internet, aici sau aiurea.