☺☺☺Arnon Grunberg - Istoria calviţiei mele

Nu credeam ca dincolo de înrudirea semantică a doi termeni din titlu să mai existe şi alte legături între Istoria calviţiei mele a olandezului Arnon Grunberg (Humanitas, 2007) şi Cântăreaţa cheală a lui Ionesco, dar se pare că înrudirile depăşesc o simplă coincidenţă lexicală. Asta poate şi pentru că, deşi ne anunţă emfatic încă de la început că urmează povestea cheliei lui, adolescentul vienez Marek van der Jagt, protagonistul şi naratorul din roman, îşi umple paginile cu multe alte lucruri, pentru a expedia subiectul în câteva paragrafe înspre final. Este, să recunoaştem, un procedeu eficient, chiar dacă nu din cale-afară de original, de a capta interesul cititorului.

Adevărat este şi că degeaba captezi acest interes dacă nu reuşeşti să-l şi ţii treaz, dar lui Grunberg îi iese în cea mai mare parte a timpului. El creează un erou nevrotic şi anxios, cu sensibilitate pretins artistică (Marek scrie poezii, dar subiectul e tratat mai degrabă în cheie ironică) pe care îl urmăreşte în drumurile sale prin Viena, în căutarea a ceea ce chiar el numeşte amour fou şi care nu-i decât un nume deşucheat pentru febra descoperirii sexualităţii. Marek ar putea fi încadrat la repezeala în categoria tinerilor care au probleme acasă. Rămas orfan, căci mama lui moare într-un accident montan destul de ciudat, el trăieşte într-o familie bine aranjată financiar. Tatăl lui (Fer) s-a recăsătorit cu Eleonore, ea însăşi multiplă văduvă, autoare de cărţi motivaţionale, iar cei doi fraţi, Daniel şi Pavel, sunt primul dirijor de succes, iar cel de al doilea, mahăr financiar la Banca Mondială.

Este o familie disfuncţională, în care relaţiile sunt reci şi formale, iar lipsa de comunicare e aproape completă, dovadă numeroasele dialoguri care amintesc de piesele lui Ionesco, semn că legătura de care pomeneam la începutul postării pare mai profundă:

Într-o zi de Paşti, la micul dejun, mama a întrebat odată:

– Câţi copii am?

– Trei, am spus eu.

Uitându-se fix la pască, tata a spus:

– De la an la an, pasca-i tot mai gustoasă.

– Nu, a spus mama, am patru. Unde este al patrulea?

Tata a spus:

– Nu trebuie să-i acordaţi prea multă atenţie mamei. Îi dăunează sănătăţii. Faceţi-vă că nu-i aici.

Căutând acel amour fou inaccesibil, Marek are parte de dezamăgiri dureroase, iar episodul abordării celor două fete din Luxemburg, Milena şi Andreea subliniază eşecul şi lipsa de perspective, mai ales că el coincide cu o descoperire dureroasă, aceea că penisul personajului este absurd de mic. De aici o întreagă cavalcadă de reflecţii şi acţiuni care de care mai caraghioase văzute din exterior, precum vizita la chirurgul estetician sau sesiunile cu psihanalistul Hirschfeld. Suntem doar la Viena şi e un clişeu de bon ton, dar fapt e că Marek e un suflet profund tulburat, care nu poate comunica în realitate cu nimeni şi care nu fusese, pare-se, străin de accidentul mamei sale. Chelia i-o va provoca un leac homeopatic pe care îl luase pentru mărirea membrului bărbătesc, dar detaliul e mai degrabă derizoriu.

Ajuns student (la Filozofie, desigur) îţi continuă itinerariul neadecvării. Femeile cu care are de a face, fie că e vorba de misterioasa Mia, care îi aduce un geamantan cu haine ale mamei lui) sau de Trude, mama unui invalid pe care îl meditează sau de domnişoara Oertel, sunt toate mult mai în vârstă decât el. Inadecvarea e completă, de amour fou, nici pomeneală, decât ca leitmotiv ironic al eşecului. Relatarea, sumbră şi mai degrabă austeră, conturată de un romancier nordic care scrie despre un spaţiu germanic, e cât se poate de adecvată, dar ar putea deveni plictisitoare dacă nu ar exista ruperile de ritm prilejuite de remarcile sarcastice ale naratorului. Istoria calviţiei mele este un roman despre care cu greu ai putea spune că îl citeşti cu plăcere şi e, cu toate astea, o carte bună, de parcă ar fi colaborat la ea Ionesco şi Will Self.