Cititorii volumului pentru copii Nemaipomenitele aventuri ale lui Fănel de
Mihnea Moisescu (Editura Tineretului, 1963) nu trebuie să se ataşeze prea
puternic de personajul din titlu, căci el este eroul unei singure povestiri din
cele şase care alcătuiesc cartea. Chiar şi aşa, nu s-ar putea spune că aceasta
nu e bine închegată. Măcar şi tematic sau stilistic, avem de a face cu un
mănunchi de proze pentru copii destul de unitar. Strategia e şi ea cam peste
tot aceeaşi: un copil din clasele mici, de regulă cu tare de caracter ce se vor
îndreptate, e proiectat din universul contemporan al României anilor 1960
într-o lume de basm în care deficienţele eroului ies pregnant în evidenţă şi
sunt conştientizate de acesta până la apariţia dorinţei (autentice?) de
îndreptare. Intenţia pedagogică e transparentă şi prezentă pagină cu pagină. Lipsa
de tragere de inimă la învăţătură, automulţumirea, lenea, absenţa respectului
faţă de minunatele condiţii de studiu din şcoala comunistă, iată câteva din
defectele – din fericire, corijabile – ale copiilor.
Fănel, eroul titular al cărţii, e un băiat
căruia îi place să se joace „de-a astronauţii” cu prietenii lui Barbu şi Gică.
În paranteză fie spus, e insolită utilizarea termenului de „astronaut” în loc
de mai frecventul „cosmonaut” în contextul epocii, dominată de marile realizări
sovietice cărora li se plătea şi la noi tributul de admiraţie cuvenit. Ce te
faci însă că Fănel stă prost la învăţătură, face greşeli de scriere şi nici tabla
înmulţirii n-o ştie. Aşa îl găseşte vizita unei nave cosmice de pe planeta
Strălucitoarea (un nume manelist avant la
lettre, nu?) pilotat de un copil de vârsta lui Fănel, Scânteioară. Fănel
are ocazia unei vizite pe Strălucitoarea, sediul unei civilizaţii extrem de
avansate, care îşi manifestă dorinţa de a studia limba română, mai precis, aspectul
scris al acesteia:
–
Iată ce-am hotărât, preaînțeleptule Fănel: Întâi, să se ţină pe întreaga
planetă serbări în cinstea ta, sol nepreţuit!...
Al
doilea: viitoarea expediţie, care trebuie să plece pe Pământ, să coboare în
România.
Al
treilea: limba voastră vorbită, româna, o cunoaştem. Am învăţat-o cu ajutorul
radiourilor de pe rachete. Dar cum scrieți nu avem de unde şti! Te rugăm nespus
de mult să ne fii profesor şi să ne înveţi să scriem româneşte. Vrei?!
Zis şi făcut, strălucitorenii sunt nevoiţi
să-l folosească pe Fănel pe post de instructor şi sunt iniţial încântaţi de
cunoştinţele lui. Şi probabil că impostura ar fi mers la nesfârşit, dar din
păcate pentru pământean cei de pe Strălucitoarea sunt în posesia unui exemplar
din revista Luminiţa adus de pe Pământ. Pentru cine nu ştie, e vorba de cea mai
cunoscută publicaţie pentru copii a anilor 1950-1960. Regulile ortografice din
revistă se dovedesc în contradicţie cu cele expuse de Fănel; în plus, acesta se
dovedeşte un ageamiu în ale aritmeticii, nefiind în stare să rezolve calculele
relativ simple solicitate de un robot, drept care e expediat înapoi pe Terra.
Din fericire, totul fusese un vis, dar unul care îi dă de gândit băiatului.
În
n-am condiţii, rolul lui
Fănel e preluat de Costin, un şcolar leneş şi gata să găsească justificări
comode pentru lipsa lui de tragere de inimă la studiu (sub leitmotivul „n-am
condiţii”). Toate până într-o zi, când, revoltat de indolenţa posesorului,
manualul de aritmetică prinde viaţă şi decide să-l părăsească. Surprins, Costin
încearcă să-l oprească, dar cartea creşte şi prinde aripi, purtându-l prin tot
felul de ţări îndepărtate. Acolo Costin are surpriza să întâlnească un băiat
de-o vârstă cu el, dar asuprit de un stăpân şi lipsit de posibilitatea de a-şi
cumpăra manualele necesare... pe când Costin, venit din România comunistă, are
la dispoziţie tot ce-i trebuie. Ruşinat, băiatul îşi schimbă atitudinea faţă de
învăţătură.
Un personaj negativ (cel puţin la început)
e şi Voicu Stoenescu, din clasa a doua, care nu e în stare să ajungă la timp la
ore (Caricatura). Colegii îi pun
caricatura la gazeta de perete, iar Voicu, supărat, o fură şi încearcă s-o
distrugă. Nu reuşeşte, desenul se dovedeşte indestructibil, ba chiar capabil de
automultiplicare, aşa că Voicu trebuie să se recunoască învins. Caricatura va
dispărea, scoasă de la gazetă de chiar colegii lui, după ce leneşul devine
punctual. În Necazurile unei bănci
facem cunoştinţă cu cuplul de eroi Nucu - Ducu, doi băieţi certaţi cu
disciplina, care vandalizează banca în care stau şi sunt şi ei aduşi pe calea
cea bună după nişte întâmplări supranaturale cu obiecte vorbitoare. Pe urmele
lui Fănel din prima povestire merge Cătălina (Păţaniile Cătălinei în Împărăţia-Lucrurilor-Neterminate). Fetiţa e
atât de leneşă, încât nu-i în stare să ducă nimic la bun sfârşit. Ca răsplată i
se oferă o călătorie în Împărăţia-Lucrurilor-Neterminate, locul în care toate
se fac numai pe jumătate, unde ar fi urmat să devină prinţesă moştenitoare. E o
distopie sinistră, unde un om normal nu poate trăi, astfel încât Cătălina se
întoarce în lumea reală, decisă însă să renunţe la relele ei apucături.
Printre atâţia copii răi îşi fac loc, mai
înghesuiţi, cei buni din bucata Tudoraş
şi Baba Iarna. înfruntând elementele naturii, dezlănţuite într-o zi de
iarnă aspră, aceştia săvârşesc fapte vecine cu eroismul pentru a ajunge cu orice
preţ la şcoală. Onoarea elevilor e salvată.
Schematice de multe ori, prozele lui
Mihnea Moisescu sunt desigur tributare ideologiei epocii (la care se poate
adăuga, ca o pată de culoare, un anume soi de naţionalism incipient manifestat
în ultimii ani de viaţă ai lui Gheorghiu-Dej). Construcţiile de tip SF sunt
naive şi adesea lipsite de grăuntele de verosimilitate necesar pentru a construi
o povestire bună, dar pieselor nu li se poate nega un anumit dinamism care
trebuie să fi stârnit interesul cititorilor de acum peste 50 de ani.
Ediţia este bogat ilustrată de Gh. Boţan.
2 comentarii:
Am citit cartea in copilarie . As vrea sa o adaug din nou in biblioteca mea ,din pacate am perdut-o .De unde as mai putea s-o cumpar?
De ce cu Mihnea Moisescu nu există pe internet nicio poză care să-mi arate concret cum arată la față?????
Trimiteți un comentariu