joi, 10 martie 2016

Bolesław Prus - Faraonul

Fără a fi un roman istoric „adevărat”, căci nu uzează de personaje şi evenimente care s-au întâmplat în realitate, Faraonul polonezului Bolesław Prus este totuşi exemplar pentru atmosfera de vraisemblance pe care o creează prozatorii talentaţi. Clasicul polonez s-a pus serios pe treabă, a răscolit prin cărţi şi a construit un moment ipotetic al istoriei Egiptului de acum trei milenii, cu un faraon inexistent şi cu nume ghinionist (Ramses as XIII-lea), ale cărui date personale (tinereţe, cutezanţă, spirit vizionar) par să-i dea atuurile necesare pentru a deveni un mare conducător al regatului african şi al lumii contemporane. Ajuns pe tronul faraonilor la nu mult peste douăzeci de ani, Ramses îşi începe domnia în forţă şi atacă frontal chestiuni (geo)politice arzătoare şi complicate, precum raporturile de putere din stat, în special relaţia dintre puterea seculară şi cea a castei preoţilor sau balanţa de forţe din Orientul Mijlociu, unde între egipteni, fenicieni şi asirieni se dansează un balet complicat.

Ca în orice roman tradiţional menit să ţină trează atenţia cititorului, se conturează tabere aflate în conflict.  Ramses, sprijinit de armată şi nobilime, îşi are oamenii lui de încredere, din rândul cărora se detaşează războinicul Tutmosis şi preotul Pentuer. El încearcă să câştige simpatia poporului de jos recurgând la ceea ce azi am numi măsuri populiste sau, în spiritul secolului în care a fost scrisă cartea, la un fel de socialism naiv. Pe de altă parte, tânărul faraon are în vedere declanşarea unui război împotriva Asiriei, menit să reechilibreze bugetul secătuit al regatului. Cu această viziune intră în coliziune concepţia majorităţii preoţilor, ai căror principali reprezentanţi (Mefres şi Herihor) se opun cu îndârjire.

De câştigat vor câştiga cei din urmă, care nu se dau în lături de la utilizarea arsenalului lor de cunoştinţe ştiinţifice în scopuri mai puţin ortodoxe. Răsturnări de situaţie, trădări, elemente de quiproquo, plimbări printr-un misterios labirint etc. (şi chiar un pic de intrigă amoroasă) sunt ingrediente ale unei epici în buna tradiţie a secolului al XIX-lea. Prus e produsul epocii sale; nu-i de mirare că el pune în gura personajelor lui idei care ţin mai degrabă de viziunea darwinistă decât de mistica din Cartea morţilor:

— Stăpâne, lumea în care trăim e supusă unor mari schimbări. Chiar şi în Egiptul nostru găsim ruine de oraşe şi temple ascunse adânc în pământ. A fost o vreme când, în locul Egiptului de Jos, se afla un braţ al mării, iar Nilul curgea pe toată lăţimea văii noastre. în timpuri şi mai vechi, pe locul unde se află astăzi statul nostru tălăzuia marea. Iar strămoşii noştri locuiau o ţară pe care astăzi a înghiţit-o deşertul apusean. Şi mai demult încă, cu zeci de mii de ani în urmă, oamenii nu erau aşa cum suntem noi, ci asemenea maimuţelor, dar care ştiau totuşi să-şi ridice colibe, să aprindă focul, să se apere cu măciuca şi cu pietre. Atunci nu erau nici cai, nici boi; iar elefanţii, rinocerii şi leii erau de trei şi chiar de patru ori mai mari decât animalele cu aceeaşi înfăţişare de astăzi. Dar nici elefanţii uriaşi nu sânt cele mai vechi vietăţi. înaintea lor au trăit reptile şi mai uriaşe, care zburau, înotau ori umblau. Iar înaintea acestora, pământul a cunoscut doar melci şi peşti, iar şi mai înaintea lor numai plante, dar altele, aşa cum azi nu se mai pomenesc...
— Iar şi mai de demult ? întrebă Ramses.
— Şi mai de demult, pământul era pustiu şi gol, iar duhul cel divin plutea deasupra apelor.

Din fericire pentru soarta scrierii sale, Prus rezistă tentaţiei maniheismului. E greu să găsim în Faraonul personaje de o singură culoare; poate cu excepţia notabilă a grecului Lykon, sosia malefică a monarhului, toţi sunt construiţi din bune şi rele. În mod ironic, după înlăturarea prin asasinat a faraonului şi stingerea dinastiei, Herihor, devenit urmaşul lui la tron, ia tocmai acele măsuri pentru care militase sărmanul Ramses. Departe de a fi o carte prăfuită, Faraonul lui Prus prezintă interes nu doar pentru amatorii de proză solidă, ci şi pentru cei care, mai puţin interesaţi de scriitură, caută reflexe politice şi ideologice în lecturile lor.

Niciun comentariu: