marți, 31 mai 2016

Ştefan Luca - Aventurile lui Nucu

Fără să fi creat - Doamne păzeşte! - vreun ţinut Yoknapatawpha, Ştefan Luca propune în Aventurile lui Nucu (Editura Tineretului, 1956) cadrul natural al regiunii Târnavelor pentru cele patru povestiri care alcătuiesc cărticica. Asta conferă şi coerenţă acestor texte, desigur dacă nu ţinem seamă de faptul că eroii sunt cu toţii copii care trec prin tot felul de întâmplări, majoritatea banale în esenţă, dar care capătă rezonanţa unor aventuri importante. Există destulă epică, nu lipsesc dialogurile, majoritatea fireşti şi închegate, după cum nu lipsesc pasajele descriptive fără prea mare originalitate, pe alocuri de un epigonism sadovenian destul de plat. Dimensiunea etică e pregnantă; acţiunile personajelor sunt vizibil cântărite în termeni de bine şi rău. Să nu scăpăm din vedere epoca, anii 1950 sunt dominaţi de realismul socialist rigid, iar pionierii din carte nu se abat cu un milimetru de la canon.

Una din valorile pe care se mizează este curajul (Bulboana Gemenilor). Este calitatea de care dă dovadă Vlăduţ („Duţu”) Tornea, „cel mai iscusit înotător” dintre pionieri, tentat să încerce să învingă pericolele de la bulboana Gemenilor, acel „loc cu primejdii ascunse” cunoscut specialiştilor în ale nataţiei. Construit nu fără o bună doză de realism psihologic, Duţu ezită să se confrunte cu apa, dar cursul evenimentelor forţează lucrurile. Băiatul va plonja în adâncurile bulboanei spre a salva căţeluşul dăruit de baciul Izidor, în admiraţia celor doi amici care asistă la scenă.



Mult mai frapante ideologic sunt problemele din cea de a doua bucată, intitulată inofensiv Pe Târnavă. Florica, o fetiţă din clasa a cincea, mare pescăriţă, are o singură problemă: nu prinde peşte. Prin acţiuni naive, ea ajunge să-şi însuşească peştii prinşi de Sandu, un copil mai mic, însă cu evidente calităţi de pescar. Mai mult decât atât, Sandu prinde peştii cu undiţa dată de Florica. Aţi priceput gravitatea faptelor? În limbajul economiei marxiste, Florica e stăpâna mijloacelor de producţie şi îşi însuşeşte roadele muncii altuia. Din fericire, Florica nu-i soi rău, adică face parte din categoria eroilor recuperabili. Ea îşi dă seama că prin faptele ei nu făcea decât să reproducă în mic acţiunile nefaste ale unui cherhanagiu dintr-o povestire citită la şcoală, un bogătaş nemilos şi rapace, aşa că răul este îndreptat degrabă.




În Irimie Şandru, bucată scurtă, se ridică vechea problemă a accesului la învăţătură. Personajul eponim e un tânăr ţăran cooperator harnic şi tenace, însă mărginit. El decide să-l retragă de la şcoală pe Gheorghişor, proaspăt absolvent de patru clase, pentru a-l păstra pentru munci în gospodărie. Nu-i om rău Irimie (cum ar putea fi, aşa cooperator şi vrednic cum e?), aşa că e adus pe calea cea bună cu eforturi minime, cu ceva muncă de lămurire şi desigur cu efortul colegilor lui Gheorghişor, pionieri de nădejde.




Mai interesantă e bucata finală, Aventurile lui Nucu, în care în mod neaşteptat în chestiune e pusă realitatea unor întâmplări desenate pe pereţii unei săli de clasă. Majoritatea îl au în centrul lor pe Nucu, un băiat care reuşeşte ba să scape de un urs fioros, ba să se bată cu ditamai haita de lupi care atacau oile unor ciobani, asta ca să nu mai vorbim de prinderea unei ştiuci gigantice, scenă ilustrată de altfel pe coperta cărţii. Subtilitatea abordării e remarcabilă, cel puţin în raport cu schematismul manifest al primelor trei povestiri. 




Volumul este ilustrat de A. Sirin.

Niciun comentariu: