joi, 21 iulie 2016

☺☺ Arturo Pérez-Reverte - Tabloul flamand

Nu-mi place ideea de „lectură de vacanţă”; îşi spun probabil cuvântul listele de cărţi pe care era musai să le citesc peste vară ca parte a temei pe care profesoara de română din şcoală nu uita niciodată s-o distribuie la sfârşitul anului şcolar. Oricum, genul respectiv pare, cel puţin pentru lectorul adult, bine ilustrat de romanele de factură poliţistă. Unele-s de la bun început spălătură pe creier şi probabil ca reacţie la ele s-a ivit, mai cu seamă în ultimele decenii, thrillerul de factură culturală, cu texte criptice, simboluri, opere de artă şi erudiţi care fie cad victimă unor asasini cruzi, fie omoară ei pe cine cred că e cazul (cred că Dan Brown sughiţă copios în acest moment). Tabloul flamand de Arturo Pérez-Reverte (cea mai recentă ediţie românească a apărut în 2015 la Polirom) ilustrează corect tema şi propune o enigmă jucată în Madridul zilelor noastre.

Protagonista cărţii e o jună restauratoare de tablouri, Julia, a cărei existenţă de schimbă în momentul în care i se încredinţează tabloul unui maestru flamand din secolul al XV-lea, Pieter  Pieter van Huys. Pictura înfăţişează o partidă de şah desfăşurată în epocă de un mare senior burgund şi un bun prieten al său, cavaler neînfricat, despre care istoria ne spune că a fost omorât din cauza unei domniţe care... în fine, nu intrăm în detalii, căci nu prea contează aici şi, oricum, atât van Huys, cât şi multe alte figuri trecute sunt pure alcătuiri ficţionale. Intriga se declanşează de la prima pagină, căci analiza picturii dezvăluie existenţa unui text ascuns, care indică săvârşirea unei crime în urmă cu cinci secole.

În mod cât se poate de previzibil, întreaga acţiune se va învârti în jurul jocului de şah. Personajele vor fi angrenate într-o partidă cu piese reale, în care se mai şi moare, e adevărat că destul de rar. E o replică contemporană la partidei din tablou, romancierul mobilizează o întreagă recuzită culturală, cititorul e bombardat cu referinţe culturale, nefiind iertat, desigur, de aluzii la Borges, E.A. Poe, Lewis Carroll sau eternul Max Escher.

Distribuţia dramei e economicoasă. Alături de Julia mai apar pe scenă anticarul César, protectorul ei mai vârstnic, homosexual rafinat şi sarcastic, şahistul Muñoz, ins prăfuit şi necarismatic, opus într-un fel precedentului, însă şahist briliant, şi Menchu, prietena Juliei, proprietara unei galerii de artă, femeie hrăpăreaţă şi cam rea de muscă. Acesta e cercul principal, al detectivilor; pe lângă aceştia mai trec prin cadru proprietarul tabloului (personaj pozitiv) sau nepoţii acestuia (personaje negative) sau Paco Montegrifo, un soi de Nemesis pentru Menchu. Nu-s mulţi, aşa că cercul suspecţilor e de la bun început relativ restrâns, chit că dacă eşti atent îţi dai destul de iute seama cine e criminalul.

S-ar zice că Tabloul flamand e o carte poliţistă fără multe nazuri şi care livrează ce se aşteaptă de la ea: câteva ore de lectură alertă şi nu prea dificilă, sub pretextul îmbogăţirii culturii generale. Păcat cu lungile monologuri interioare ale Juliei, banale, retorice şi în cele din urmă plicticoase, sau cu analiza psihologică destul de ieftină pe care ne-o bagă pe gât cu orice preţ autorul. Din fericire, dacă nu ştii să joci şah poţi sări peste analiza mutărilor, mergând drept la încheiere, căci una din regulile rar contrazise de lucrările de gen este că nu există elemente care să nu conveargă spre o concluzie.

În acest weekend blogul meu împlineşte 9 ani, o vârstă matusalemică domeniul nostru.

2 comentarii:

catecevadesprecc spunea...

La mulţi ani blogului dumneavoastră şi la cât mai multe postări !

Anonim spunea...

Bună ziua,

Dacă doriţi să descărcaţi gratuit cărţi în format PDF, EPUB şi MOBI, vă invit să vizitaţi
http://bibliotecasecoluluixxi.blogspot.ro/.

În fiecare săptămână sunt încărcate 5 titluri noi.

Vă doresc lectură plăcută!