2 august 2007

☺☺ 1001 Books You Must Read before You Die (Episodul IV)

Trag aer în piept şi mă încumet să scriu cel de-al patrulea episod al prezentării.

Secolul XX (alături de primii cinci ani ai secolului XXI) se bucură în cartea noastră de un spaţiu enorm în comparaţie cu celelalte perioade. N-am avut curajul să număr scriitorii şi lucrările care se bucură de prezentări, iar cartea nu are cuprins, ci doar indici alfabetici. De aceea ma limitez să redau numărul de pagini consacrat capitolelor:


- înainte de secolul al XVIII-lea: 18
- secolul al XVIII-lea: 42
- secolul al XIX-lea: 150
- secolele XX-XXI: 720

Spaţiul acordat (quasi-)contemporaneităţii e aşadar vast. E greu de crezut că poţi numi un scriitor cât de cât important căruia să nu i se fi acordat măcar raţia de 300 de cuvinte cuvenită. Unii din autori sunt şi de data asta “călare pe două veacuri”, vorba lui Sextil Puşcariu (Joseph Conrad şi Henry James sau J. M. Coetzee şi Haruki Murakami, pentru perioadele respective). În ansamblu, un curat pandemoniu, monştri sacri unul şi unul: Galsworthy, Musil, Gide, Lawrence, Proust, Joyce, Virginia Woolf, Hesse şi mai cine nu... inclusiv autori discutabili ca valoare, dar care şi-au avut zilele lor de glorie extra-estetică, precum Henri Barbusse sau Brecht. Ceva mai aproape de zilele noastre, îi avem pe Henry Miller, Canetti, Orwell, Borges, Bellow, Nabokov, Calvino, Capote, Updike, Kundera... nu scăpăm nici de eternul Coelho, atât de iubit de coafezele bibliomane de pe la noi.

Probabil aţi observat că nici nu mai exemplific cu lucrări – cititorului antrenat îi vor veni desigur în minte majoritatea titlurilor relevante, la simpla menţionare a numelui autorului, în buna tradiţie a reflexelor condiţionate pavloviene. Sunt sute şi sute de autori şi lucrări şi până şi o simplă enumerare ar necesita un efort considerabil, de aceea răsfoiesc mai mult decât citesc, o practică desigur proastă, dar nu mai puţin utilă într-un caz precum cel de faţă. Sigur, sunt şi aici destui scriitori a căror includere în volum poate stârni cel puţin nedumerire – şi nu e vorba aici de John Le Carré sau Raymond Chandler (buni de aprins imaginaţia adolescenţilor sau pentru trecut timpul prin tren sau prin avion). Cu bune şi cu rele, poate nu chiar toate 1001, dar măcar câteva sute din toate cărţile acestea merită citite într-o viaţă de om.

De la 1901 încoace se decernează, se ştie, premiul Nobel pentru Literatură. Interesant de văzut cum s-a raportat antologatorul la Nobeluri, aceşti adevăraţi “elefanţi din odaie”, ca să traduc expresia englezească ce trimite la o situaţie în care un lucru important e în mintea tuturor, pluteşte în aer ca un fel de gol al lui Mutu, mereu anunţat şi arareori înscris, fără ca nimeni să-i zică pe nume. Spre cinstea lui, aş zice, Peter Boxall nu se emoţionează şi trece cu vederea o serie de scriitori laureaţi Nobel la vremea lor, dar azi căzuţi într-o binemeritată desuetudine (cel mai notabil caz fiind cel al lui Romain Rolland).

Mă apropii de sfârşitul acestei note (sau “postări”, în limbajul bloggerilor) şi nu pot să rezist tentaţiei de a face două observaţii maliţioase.

Primo. Volumul (tipărit de altfel în China, dar ce nu se face azi acolo, de la gumari până la calculatoare) e o carte superbă – hârtie bună, sute de reproduceri de calitate, informaţie sistematică. Păcat de o “chiflă”, să-i zicem aşa, pe care n-ai cum să n-o observi dacă eşti atent. Thomas Mann figurează cu patru cărţi (nu însă şi cu Iosif şi fraţii săi), dar anul morţii este 1955 (aşa cum corect apare în trei locuri), nu 1965, aşa cum se menţionează în cel de-al patrulea articol consacrat prozatorului.

Secundo. Spuneam că volumul merge până hăt, in 2005. Cauţi ce cauţi, dar în zadar, căci n-ai să dai nicăieri de celebra J. K. Rowling cu ale ei romane din seria Harry Potter. Să fie de vină reacţiunea? Scoal’, că-i foc, Leonido, agită-te, Efimiţo, dacă-i aşa, căci e grav! Fanii vrăjitorului contemporan n-au să ierte niciodată omisiunea asta odioasă!

Ce-ar mai fi de spus? Sumedenie (zisa coanei Efimiţa, cu referire la oastea lui Galibardi) de vorbe, desigur. S-o mai găsi, aşadar, material pentru încă cel puţin un episod...


2 comentarii:

Anonim spunea...

Raymond Chandler -bun de aprins imaginaţia adolescenţilor sau pentru trecut timpul prin tren sau prin avion?
young man green as hell, you don't knows what you're talking about!

Wilkins Micawber spunea...

Mutumesc pentru extrem de interesantul comentariu si de asemenea pentru "excelenta" mostra de limba engleza pe care ne-o oferiti!

Sper ca veti reveni cat de curand cu comentarii cel putin la fel de distinse si pertinente.