sâmbătă, 16 mai 2009

☺☺☺☺ P. C. Jersild - Vânătoarea de porci




În aceste zile, când lumea e cuprinsă de nelinişte la gândul că s-ar putea să ne pândească pericolul gripei porcine, am dat peste o carte care vine în sprijinul vechii idei că, neavând multe în comun, viaţa şi arta merg totuşi mână în mână. E vorba de micul roman Vânătoarea de porci al suedezului P. C. Jersild (Editura Institutul European, 2009).

Dacă am citit deunăzi că Egiptul îşi pune problema sacrificării tuturor porcilor din ţară (noroc că nu-s mulţi), iar în Afganistan unicul reprezentant al speciei, crescut intr-o grădină zoologică, e pus în carantină, în cartea lui Jersild am citit despre un plan de sacrificare a tuturor porcilor din... Suedia anilor ’60. Relativ simplu - desi nu intotdeauna foarte eficient: se ia un funcţionar conştiincios şi cam rigid (Lennart Siljeberg) şi se însărcinează cu înfiinţarea unei instituţii (Inspectoratul de Stat pentru Animale sau ISA) a cărei unică misiune este tocmai asta: să scape ţara de porci (nu ni se spune nicio clipă de ce trebuie făcută treaba asta, dar parcă mai contează). Şi pentru că ţara e mare (o avea Suedia populaţie mică, dar ca suprafaţă e una din cele mai mari ţări din Europa), se începe cu un teritoriu bine delimitat, insula Gotland din Marea Baltică.

Avem cadrul, avem intriga, avem personajul principal. Norocul nostru, ca cititori, este că birocratul Siljeberg ţine un jurnal intim destul de amănunţit, din care aflăm nu doar cum acţionează ISA pentru a-şi îndeplini misiunea, ci şi care sunt vederile autorului însemnărilor despre tot ce vrei şi ce nu vrei: familie, carieră, politică internaţională, relaţiile dintre generaţii şi câte şi mai cîte, într-un mélange de însemnări când telegrafice, când surprinzător de amănunţite, când rigid-birocratice, când colocviale. Asta e toată cartea - un fragment din jurnalul lui Lennart Siljeberg. Citindu-l, treci de la enervare (personajul are momente când te agasează la culme) la amuzament (n-ai cum să nu te amuzi văzând cu câtă suficienţă preţioasă tratează tot felul de teme la ordinea zilei). Iată consemnarea discuţiei pe care o are autorul jurnalului cu Johan, fiul său adolescent:

Discuţie de peste două ore cu Johan. Regretă (!) că a întârziat un pic (!). N-a făcut nimic deosebit, „a stat de vorbă cu o gaşcă de prieteni”. A uitat cât e ora. Nu i-a stat ceasul, l-a pus la mâna dreaptă în loc de stânga. Din cauza asta a crezut că l-a lăsat acasă. Neagă că altcineva din „gaşcă” ar fi avut ceas. „Că doar e vacanţa de vară.” La început se exprimă monosilabic, îşi dă drumul mai târziu. Destul de îngrijorător. Brusc mă întreabă dacă m-am gândit vreodată să mă sinucid. E de părere că de fapt viaţa n-are sens. „Viaţa e o sinucidere amânată.” A trebuit să-i arăt că e o concepţie melodramatică. Johan consideră asta o atitudine defensivă din partea mea. Probabil că sunt „un truditor miop”. Johan îi consideră „ciclopi” pe toţi oamenii muncitori şi responsabili. O aluzie clară la nişte ochelari de scafandru. „Ramă rotundă de ochelari în jurul meclei, cu prinzătoare de cauciuc”. Îl întreb cum vede el reformarea societăţii. Îmi răspunde că ar trebui să oprim toată maşinăria şi să ne punem pe meditat (!) jumătate de an. Am putea trăi un timp din rezervele armatei. Toţi adolescenţii din lume sunt pentru, ar fi un fel de grevă pasivă mondială. După asta mă întreabă dacă subs. n-am fost niciodată tânăr. Îi explic că aveam 13 ani când a izbucnit al doilea război mondial; generaţia noastră n-a avut timp de meditaţii sterile despre „greve pasive”. Pe-atunci situaţia era gravă. Johan îşi face cunoscută atitudinea pacifistă. Îl întreb cum s-ar comporta dacă ar veni aici chinezii şi-ar vrea să-i împuşte pe Malin şi Petter. La sfârşit Johan plânge! Mă simt evident impresionat, dar în acelaşi timp am senzaţia că ne-am mai apropiat unul de celălalt. I-am mărit în mod spontan alocaţia la 8 coroane. pe săptămână.

Dacă vrea să afle cineva ce s-a întâmplat, în cele din urmă, cu porcii de pe insula Gotland, cred că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face ar fi să citească însemnările lui Lennart Siljeberg, aşa cum ne sunt ele redate de P. C. Jersild în Vânătoarea de porci. E ficţiune? Desigur. Putem reveni orcând la realitate, unde ne aşteaptă, prietenoasă, gripa porcină.

6 comentarii:

Hilimon spunea...

Ce titlu ! Cartea aminteşte de falsa criză de acum, care o evită pe cea adevărată : criza de supraproducţie. Da de ce scrii aşa rar ?

Micawber spunea...

Cred ca lucrurile sunt ceva mai gingase in ceea ce priveste legatura dintre criza si cartea despre care am scris. Apropo, ati citit-o cumva?

E drept, scriu putin, dar va asigur ca citesc mult :)

paul spunea...

Cum se explica o singura aparitie pe 2009?

Micawber spunea...

@ paul

Pai nu se ex-plica, ci se a-plica, altfel se com-plica :)

paul spunea...

ok, am inteles... hahaha, cimitirele sunt pline de curiosi...

Micawber spunea...

@ paul

N-as vrea sa glisam spre tema pre-romantica a mormintelor si n-am motive sa ma deranjeze curiozitatea. Pur si simplu asa au fost conditiile si - dupa cum raspundeam primului comentariu de pe pagina asta, scriu poate uneori mai putin pe blog, dar citesc mult.