marți, 15 iunie 2010

Wallala, weiala weia de Bloomsday

Postarea de azi este rezultatul unei provocări invitaţii lansate de colega valive, autointitulată „cel mai mare fan în viaţă al lui James Joyce”. Nu de alta, dar pe 16 iunie este Bloomsday, iar iubitorii celebrului scriitor irlandez n-au cum să n-aibă data însemnată cu roşu în calendarul bisericesc literar. În ceea ce mă priveşte, Joyce este un autor mai degrabă de linia a doua - nu în ordinea valorii literare, care rămâne incontestabilă, ci în privinţa preferinţelor personale.

Îmi plac la Joyce sofisticăria savantă, aplecarea spre caleidoscopic şi jocul gratuit, un soi de zwecklose Zweckmäßigkeit, vorba lui Kant. Nu mă dau în vânt după amprenta uneori apăsat irlandeză, după trimiterile la universul cultural şi istoric irlandez, cu totul stimabile şi integrate în ansamblul operei, dar mai puţin pe placul meu de simplu cititor. Cu alte cuvinte, îl prefer pe Joyce cosmopolitul lui Joyce autohtonul.

Ca iubitor al muzicii lui Wagner, n-am cum să rămân insensibil la aluziile wagneriene care se strecoară uneori în opera lui Joyce, dar nu pot să nu remarc că uneori ele sunt supralicitate de posteritatea critică a irlandezului. Să luăm bunăoară următorul fragment din Ulysses:

                              To whom thus Eglinton:
You mean the will.
But that has been explained, I believe, by jurists.
She was entitled to her widow's dower
At common law. His legal knowledge was great
Our judges tell us.
                                Him Satan fleers,
Mocker:
And therefore he left out her name
From the first draft but he did not leave out
The presents for his granddaughter, for his daughters,
For his sister, for his old cronies in Stratford
And in London. And therefore when he was urged,
As I believe, to name her
He left her his
Secondbest
Bed.
                                     Punkt.
Leftherhis
Secondbest
Leftherhis
Bestabed
Secabest
Leftabed.

Woa!


Sau, în traducerea lui Mircea Ivănescu:


La care astfel grăi Eglinton:

                                 Vrei să spui testamentul.
Asta s-a explicat, cred, de oamenii de lege.
Ea avea drept la zestrea ei de văduvă
După legea civilă. Ştiinţa lui legală era bogată
Ne spun judecătorii noştri.
                                Şi Diavolul rânjindu-i,
Batjocoritor:
Şi-astfel numele ei i l-a lăsat deoparte
Din prima ciornă dar n-a lăsat afară
Darurile pentru nepoată, pentru fete,
Şi pentru sora lui, pentru vechii lui prieteni din Stratford
Şi din Londra. Şi-astfel când l-au tras de mânecă,
Aşa cum cred eu, să-i spună şi ei numele
Ei i-a lăsat nu
Cel mai bun ci celălalt
Pat
                                        Punkt
Ialăsatei
Nuceimaibunci
Patullui Doimaibun
Patalăsat

Woa!

S-a spus despre acest pasaj (cu o dispoziţie grafică, nu încape vorbă, specială) că ar calchia un recitativ din Das Rheingold, mai ales în secţiunea finală, care ar reprezenta un ecou la lamentaţia celor trei fiice ale Rinului. Culmea, unul din argumente a fost prezenţa cuvântului german Punkt. Vezi bine, dacă Joyce a folosit vorba asta nemţească a bătut şaua să priceapă cititorul că trebuie să fie vorba de o aluzie wagneriană. Un alt argument l-a constituit interjecţia finală (Woa!), replică la celebrul strigăt „Wallala, weiala weia”, ceea ce ar putea fi un argument mai tare, dar probabil nu decisiv.

Există în Ulysses aluzii mult mai clare la opusul wagnerian, cum ar fi cea la coborârea în adâncurile din care nibelungii extrag minereuri sau cea la sabia fermecată Nothung din Tetralogie, ca să pomenesc numai două, din cele mai evidente. Un deliciu pentru hermeneutul profesionist, dar şi o încântare pentru cititorul meloman. Totul e să nu tragi cu tunul după muşte sau - vorba lui Farfuridi - nu exageraţiuni!

4 comentarii:

valive spunea...

BRAVO! Multumesc eu, Valive cea "ea" care n-a fost niciodata un "el" :P

Micawber spunea...

@ valive

Am facut cuvenita corectura, cu scuzele de rigoare.

valive spunea...

Scuzele sunt acceptate. Te astept maine cu comentariu si corectari, daca va fi necesar.

Anton spunea...

În spiritul autorului aniversat azi nu pot să vă spun decât că: îmi place că vă place sofisticata sofisticărie a lui James Joyce. De altfel nici nu mă aşteptam să nu vă placă această latură a scrisului acestuia. Mai departe fiecare-i cu gusturile lui şi găsesc că e firesc să fie aşa. Am postat pe blogul meu un mic comentariu în cinstea Bloomsday, deşi numai de jubilaţii şi sărbătoriri nu am chef. James Joyce însă merită o trimitere la dracu a umorilor nefaste cu care realitatea românească ne cam potopeşte în ultimul timp. În plus, românului îi rămâne şi Campionatul Mondial de fotbal, aşa că viaţa-i frumoasă, iar la iarnă răcoare.