marți, 10 august 2010

☺☺☺ Ioana Pârvulescu - Viaţa începe vineri

Cu Viaţa începe vineri (Humanitas, 2009) Ioana Pârvulescu a făcut pasul de la istorie (literară, a vieţii cotidiene şi a moravurilor) la roman. Pas însemnat, desigur, dar pe care l-au făcut, în epoci şi împrejurări diverse, şi alţii, de la G. Călinescu/Lovinescu la Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. Faux pas? Rămâne să stabilească cititorii, căci de la complezenţa criticilor nu cred că putem avea mari aşteptări.

Coloana vertebrală a romanului o constituie însemnările din jurnalul Iuliei Margulis, o tânără bucureşteană, fiică de medic sărac, care acoperă intervalul dintre 19 şi 31 decembrie 1897. Sunt două săptămâni bogate în evenimente, şi asta pentru că la cuvenitele pregătiri de sărbători se adaugă o suită de evenimente senzaţionale, care se pun în mişcare odată cu descoperirea în zona Băneasa a doi tineri bărbaţi, unul grav rănit (şi care va muri peste câteva zile fără să fi apucat să-şi spună povestea), altul leşinat, dar aparent amnezic în mod selectiv.

Poliţia nu doarme. Conu Costache Boerescu, mai aproape de imaginea unui aristocrat decât de cea a unui poliţai clasic, anchetează cazul şi în curând se stabileşte identitatea celor doi tineri, Dan Kretzu (supravieţuitorul) şi vlăstarul familiei de moşieri Ochiu-Zănoagă (cel ucis). Să fi fost un duel? În epocă asemenea confruntări nu lipseau, iar autoarea ne introduce în scandalul la ordinea zilei provocat de duelul dintre Nicu Filipescu şi George Lahovary, soldat cu moartea celui de al doilea. Se va contura, încetul cu încetul, o poveste destul de complicată, cu răsturnări de situaţie, având în centrul ei o icoană de mare valoare, dispărută după afacerea Ghenadie Petrescu, mitropolitul răsturnat din scaun.

Iulia, sigur une fille bien rangeé, citeşte Vanity Fair în original, se întreabă cum s-ar traduce mai bine titlul în româneşte şi scrie despre tot felul de întâmplări mărunte. Nu lipseşte consemnarea zbuciumului provocat de sentimentele pe care le are faţă de Alexandru Livezeanu, desigur tânăr, bogat şi sfărâmător de inimi, dar şi implicat în afaceri destul de puţin ortodoxe.

Viaţa începe vineri, ne spune titlul cărţii şi nu trebuie să luăm asta drept o observaţie polemică la adresa cronologiei din Cartea Facerii, ci ca simplă afirmaţie ce ţine de începutul unor însemnări care se ambiţionează să cuprindă (pars pro toto) reflecţii despre existenţă, însemnări făcute cu naivitate bine jucată de autoare şi cu veridicitate psihologică. Bine realizate portretele de gazetari ai vremii, dar şi schiţele de oameni mărunţi, vizitii, portari, borfaşi. O figură specială e cea a lui Nicu, un Gavroche bucureştean maturizat de timpuriu, prieten cu Jacques, fratele mai mic al Iuliei şi protejat de familia Margulis.

Mai greu de stabilit cât de originale sunt toate acestea într-o vreme când se fac până şi telenovele inspirate din viaţa de pe la 1900 şi în care apar destule din tipurile umane etalate în romanul Ioanei Pârvulescu. Acribia autoarei în reconstituirea cadrului istoric e, probabil, punctul tare al cărţii, altfel destul de plată din punct de vedere tehnic. Nu că n-ar mai da şi d-sa rateuri. Bunăoară într-un loc ni se vorbeşte de Parcul Carol (suntem la 1897!). Ce contează că parcul a fost amenajat abia în 1900... admiratorii cărţii vor spune că e o simplă licenţă, cei cărora cartea le-a plăcut mai puţin, că e o inadvertenţă de neiertat.

4 comentarii:

catalina spunea...

N-am citi nimic de ea. M-am invartit pe langa "In intimitatea secolului 19" o gramada, dar...
Recomanzi?!
P.S.Am citit "Bucurestii care se duc" Merita.

Micawber spunea...

@ catalina

Da, recomand In intimitatea secolului 19 precum si alte lucrari ale autoarei, precum Intoarcere in Bucurestiul interbelic. Nu stiu daca as recomanda romanul de fata, dar in fine.

Bucurestii care se duc nu-i o carte rea, dar trebuie sa fii un pasionat al istoriei Capitalei ca sa-i poti ierta naivitatile.

catalina spunea...

:)Cred ca i le-am iertat. Omul le spune frumos iar eu nu am putut rezista niciodata acestui tip de talent.
MULTAM

Micawber spunea...

@ catalina

Si eu trec peste multe slabiciuni cand e vorba de un subiect precum istoria Capitalei.