marți, 21 septembrie 2010

☺☺☺☺Lucian Boia - „Germanofilii“ - Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial

 
Pentru a înţelege corect demersul lui Lucian Boia din „Germanofilii“ (Humanitas, 2009) e nevoie să luăm foarte în serios ghilimelele între care e pus titlul. Departe de a fi un simplu artificiu stilistic, ele delimitează un concept operaţional, căci aceşti „germanofili“ nu sunt pur şi simplu admiratorii Germaniei (sau, prin extensie, ai Puterilor Centrale), ci acei reprezentanţi ai elitei intelectuale care s-au pronunţat fie pentru neutralitate, fie pentru alianţa cu oponenţii Antantei, fie pentru orice altceva decât intrarea în război alături de Franţa, Anglia şi Rusia. Şi nu erau deloc puţini. Dacă propaganda s-a străduit, cel puţin în anii naţional-comunismului ceauşist, să impună ideea că intrarea în război s-a făcut într-un elan nediferenţiat, iar naţia s-a mişcat, vezi bine, „ca un singur om“ în dorinţa de a alipi Ardealul (despre Basarabia şi Bucovina se vorbea cam cu jumătate de gură), Lucian Boia arată că lucrurile au fost mult mai nuanţate, iar unanimitatea, inexistentă.

Societatea românească prezenta multiple clivaje în ceea ce priveşte (şi) intrarea în război sau idealurile care o animau. Dacă opinia publică era masiv în favoarea Antantei, aşa-zisul popor de jos („ţara“), masă îndeobşte tăcută, era mai degrabă indiferent, iar omul de rând nu prea ştia ce e Ardealul, darămite să mai militeze pentru vreo unire. Clasa politică era, aşa cum îi şi şade bine, divizată (cel puţin de atitudinea antantofobă a unor Maiorescu, P. P. Carp sau Marghiloman ştiam demult). În fine, elita intelectuală (scriitori, gazetari, artişti, universitari) era, în cea mai mare parte, ostilă intrării în război de partea Antantei. Erau, desigur, antantofili proeminenţi (Delavrancea, Goga, Iorga), dar lista „germanofililor“ era mult mai lungă (Maiorescu, Slavici, Stere, Arghezi, Rebreanu, Gala Galaction, Coşbuc, Pârvan, Gusti, Sadoveanu şi mulţi alţii).

Meritul lui Lucian Boia e şi de această dată demontarea unor tabuuri. Departe de a fi nişte trădători (deşi nu au lipsit manifestările de colaboraţionism în perioada de ocupaţie germană), „germanofilii“ au văzut pur şi simplu altfel decât antantofilii, iar dacă istoria le-a dat dreptate ultimilor asta nu înseamnă că cei dintâi au fost trădători sau mai puţin patrioţi. Un argument important pus în balanţă l-a constituit relaţia complicată cu Rusia, despre care exista temerea că, războiul odată câştigat, îşi va impune hegemonia asupra estului Europei (asta s-a petrecut abia după Al Doilea Război Mondial, în circumstanţe mai puţin diferite decât s-ar părea). Ar fi fost aşadar mai bine să se meargă alături de Puterile Centrale (fără a lua Ardealul şi luând, eventual, Basarabia) decât cu Rusia (cu Ardealul, fără Basarabia, desigur), dar sateliţi ai acesteia. Diversitatea în epocă a opiniilor se dovedeşte, citind cartea lui Boia, extrem de mare, iar eventualele judecăţi sumare aplicate lor apar de-a dreptul caraghioase. Demontarea tabuurilor la care mă refeream mai sus e cu atât mai valoroasă cu cât nici măcar istorici (literari) îndeobşte stimabili precum N. Manolescu nu îndrăznesc să spargă în totalitate stereotipiile cu care ne-au obişnuit anii de comunism (relevantă e abordarea dosarului de „colaboraţionist“ al lui Slavici). Iar piruetele etice pe care le fac, cu nesimţire, un Sadoveanu sau un Rebreanu ne arată (mai era nevoie?) că înzestrarea cu talent nu suplineşte lipsa de caracter.

„Germanofilii“ reprezintă o carte densă, reflectând o documentare de o acribie remarcabilă. Alături de o secţiune care dezvoltă ideile de principiu şi expune problematica lucrării în liniile ei generale, există un grupaj de câteva zeci de biografii de „germanofilii“ de diferite calibre, de la figuri arhicunoscute până la personalităţi (azi) complet uitate. Foarte interesant e capitolul final al lucrării, un fel de epilog, acela în care aflăm ce s-a întâmplat cu „germanofilii“ şi carierele lor după război. Au avut ei de suferit în vreun fel? Unii da, alţii nu. Cel mai mult au avut de tras gazetarii antantofobi (unii din ei, precum Arghezi sau Slavici au făcut, ştim bine, puşcărie). Unii din universitari şi-au vazut compromise carierele academice (cazul cel mai notoriu e cel al lui C. Stere). Cel mai puţin au avut de suferit politicienii. În atmosfera de pupat Piaţa Endependenţii de după război n-a fost timp de analize, lucrurile au rămas în mare parte nelămurite (asemenea şi după 1989!), multe cazuri au fost muşamalizate, iar ţapii ispăşitori au fost găsiţi mai ales din presă. Vreo asemănare cu zilele noastre? Dincolo de interesul indiscutabil pe care îl stârnesc adevărurile incomode rostite de Lucian Boia, cartea are destule lecţii pentru prezent. De pildă eu, unul, mă împotrivesc unei ipotetice uniri cu Basarabia (admiţând că s-ar pune serios această problemă şi mi s-ar cere opinia). Probabil e cazul să fiu înfierat degrabă ca nepatriot şi aruncat la lada de gunoi a istoriei, alături de „germanofili“...

16 comentarii:

Bogdan spunea...

Încă n-am apucat s-o citesc, de fapt nici să o cumpăr, deşi m-a tentat de multe ori. Am văzut printre bibliografii şi "Istoria războiului de reîntregire a ţării" a lui Kiriţescu (ediţia a 2-a) pe care am găsit-o prin casă şi mi-am propus (încă nu s-a realizat) să o citesc. Subiectul mi se pare foarte interesant şi foarte uitat de altfel.

Micawber spunea...

@ Bogdan

As recomanda cartea asta oricui e interesat de analize incomode (dar bine documentate) ale unor subiecte controversate.

yuki spunea...

imi place foarte mult lucian boia, iar cartea asta era trecuta in lista; ma bucur sa aud ca e faina :)
btw, recenzia e super.

Micawber spunea...

@ yuki

Multumesc, desi eu nu scriu 'recenzii', ci doar pareri despre unele din cartile pe care le-am citit.

In rest, e posibil ca unora sa nu le placa cartea asta din cauza dozei prea puternice de adevaruri neconvenabile si neconforme cu canonul. Mi s-a parut interesant de vazut in ce masura experienta 'germanofililor' poate fi utila pentru prezent.

aimengrui spunea...

Datul cu parearea este adesea un joc (national sau nu??!!) interesant si in acelasi timp placut/util multora, ca de exemplu mie. Deci, multumesc pentru postare. Citind-o mi-am zis “Incurcate sunt drumurile Istoriei”.

catalina spunea...

M-a inpresionat numarul de zambareti acordat. Pentru ca nu aveti prea multe carti cotatea astfel. Deci, e pe lista...

Micawber spunea...

@ catalina

Intr-adevar, cartea asta e foarte sus in preferintele mele. Nu stiu insa daca acestea pot constitui un etalon pentru altcineva.

Micawber spunea...

@ aimengrui

Parca d-na de Stael scria ca arta e o nobila inutilitate. Daca e asa, facem un soi de arta (nu stiu cat de inalta) si noi astia care ne dam cu parerea pe bloguri.

Anton spunea...

V-aş sugera să citiţi şi "Istorie şi mit în conştiinţa românească". Eu o citesc chiar acum cu multă plăcere şi luare-aminte. Culmea e că mai făcusem eu "lecturi pe furate" din scrierile dumnealui pe unde apucasem - reviste, net, supermarket - dar, culmea!, nu-i reţinusem numele, confundându-l adesea cu domnul Berindei, deşi există o diferenţă clară între cei doi.
Oricum, este un istoric lucid, analitic şi bazat pe studiul solid al documentelor (nu pe umori şi impresii desprinse din rezumate prost sintetizate de subalterni, după lucrările unor specialişti străini sau însăilate neatent din munca de cercetare a altor autohtoni), fără ataşamente ideologice (sau tot atât de nociv, politice) şi care demonstrează o bogăţie de idei formidabilă, precum şi o nuanţare de mare subtilitate. Pur şi simplu regret că l-am descoperit atât de târziu!
În acelaşi timp mă bucur că pe lângă domnul Djuvara, l-am descoperit şi pe domnul Boia. Sincer să fiu, mă săturasem ca de mere acre de Ioan Scurtu - istoricul de serviciu al naţiei -, de suficienţa plictisită, anostă şi adesea prea din cale afară de subiectivă a lui Tismăneanu - alt oficial - sau de megastarul din Găgeşti căruia i s-a arătat peste noapte că are şi veleităţi de istoric, păstorind o revistă de profil, care însă e după chipul şi asemănarea păstorului... Era să zic, ancorat cum sunt în gloriosul prezent, "cârmaciului".

Micawber spunea...

@ Anton

Am citit deja Istorie şi mit în conştiinţa românească si confirm ca e o carte demna de tot interesul. Mi-ar fi placut sa citesc si cartea lui Boia despre - culmea - Jules Verne, dar e de negasit.

PisicaLuiDickens spunea...

E, de prisos .. sa va spun ca as vrea sa va cuceresc :) dar nu pot sa punctez decit la "nivel intelectual" !

de aceea ma rezum per moment doar la zbor !

a , raman interesata referitor la opiniile dvs de mare consistenta . multumesc !

Micawber spunea...

@ PisicaLuiDickens

Multumesc. Ma puteti considera gata cucerit, mai ales dupa exprimarea "ma rezum ... doar la zbor".

PisicaInBalon spunea...

aaa.. sa speram ca domnul lucian bea una buna astazi :))))

Micawber spunea...

@ PisicaInBalon

Nu cred ca-i putem dori cuiva (inclusiv lui L. Boia) sa bea ceva rau.

Anonim spunea...

Blog de Bula. Macar stati acasa la alegeri

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

Va vad tare suparat, sper sa va treaca, sau poate nu :)