Prolific autor de romane poliţiste în
deceniile imediat următoare instalării regimului comunist, Haralamb Zincă
(1923-2008) nu iese din tiparul, destul de strâmt de altfel, impus acestui gen
în perioada respectivă. Iată, bunăoară, Sfârşitul
spionului fantomă, carte apărută în 1962 la Editura Militară, în care este
înfăţişată, la fel ca în volumele care au precedat-o, lupta dârză a Securităţii
împotriva spionilor imperialişti care vroiau să ne facă una şi alta. În
Bucureştii anului 1956 avuseseră lor trei asasinate misterioase, dar vigilenţii
securişti prinseseră urma inamicului. Locotenentul major Lucian, cadru tânăr şi
de nădejde, recrutat direct dintr-o uzină (fusese cazangiu) şi „absolvent al
unor cursuri militare speciale” îşi începe ancheta meticuloasă. Ajuns cu
raportul în faţa superiorului, maiorul Panait, Lucian constată că munca lui
suferă de carenţe ideologice. Iată cum îşi începe Panait săpuneala pe care i-o
trage:
N-o
să înţelegem niciodată un fenomen dacă nu-l vom analiza în lumina unor interese
politice de clasă. Un ofiţer de securitate este totodată şi un lucrător politic
al aparatului nostru de stat.
În naivul Lucian mai existau probabil urme
ale vechiului cazangiu, dovadă fiind lipsa de perspicacitate politică. Maiorul
Panait îl pune la punct, îndulcind un pic pilula spre finalul discursului
critic pe care i-l ţine:
Raportul
dumitale este lipsit de perspectiva politică necesară rapoartelor noastre. Ce a
determinat duşmanul din umbră să ne arunce în cale cadavrele a trei agenţi?
Aceste întrebări trebuie să ne neliniştească, căci neliniştea noastră nu-i rodul
unei slăbiciuni, ci izvorăşte din dorinţa fierbinte de a anihila la vreme orice
lovitură a duşmanului. De altfel ţi-ai fi putut da seama că cercurile imperialiste
şi-au intensificat propaganda anticomunistă, că provocările lor se ţin lanţ. Aş
spune că sunt în căutarea unor fisuri pentru a lovi în noi, în cuceririle
noastre revoluţionare. Această realitate politică trebuie să ne ducă la
aprofundarea faptelor stabilite de dumneata. Fapte, de altfel, foarte
interesante şi le apreciez ca atare.
Nu mă îndoiesc că cititorii de romane poliţiste
urmăreau cu sufletul la gură soarta eroilor lui Haralamb Zincă şi aveau accese cathartice
la sfârşit, când binele corect ideologic triumfa asupra răului. Am lăsat pentru la urmă un detaliu picant: la începuturile carierei, Lucian luptase împotriva „dușmanilor” care îl uciseseră pe Lazăr Cernescu, nu altul decât eroul celebrei balade Lazăr de la Rusca, cu care Dan Deșliu își cucerise în 1949 o celebritate fulminantă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu