☺☺ Cătălin Mihuleac - Aventurile unui gentleman bolşevic

Cu Aventurile unui gentleman bolşevic (Cartea Românească, 2012), Cătălin Mihuleac pare să fi avut intenţia de a transpune în roman materia pe care o prelucrase în volumul de proză scurtă Zece povestiri multilateral dezvoltate (despre care am scris mai demult aici). E vorba de perioada comunistă (mai bine zis, ultimii ei ani de existenţă), cu oamenii, relaţiile, obiectele şi obiceiurile caracteristice şi pe care persoanele trecute de prima tinereţe şi le amintesc încă foarte bine. Iată cum poate fi introdusă în ecuaţie şi o categorie de cititori pe a căror memorie mizează autorii cărţilor cu tematică înrudită, nu puţini în ultimii ani şi cu opere de valori destul de diferite. Încă din titlu ni se sugerează că vom avea parte de un erou proeminent şi insolit prin caracterizarea sa uşor oximoronică, „gentlemanul bolşevic”. Conform Stării Civile a literaturii, îl cheamă Ion Scutelnicu (cu un nume de familie care se pretează, pe parcurs, la nenumărate calambururi cam uşurele), e activist de partid cu puteri considerabile şi are, pe lângă un apetit sexual greu saţiabil, „cele mai gri şosete din tot blocul comunist”. Iată un epitet homeric pe care autorul nu ezită să i-l aplice acestui personaj, dar lucrurile par meargă ceva mai adânc, cel puţin în intenţia romancierului, care a învestit culoarea cu pricina cu atribute simbolice:

Culoarea lui gri are o forţă de sugestie recunoscută. Gri este culoarea cerului înnorat. Gri este culoarea lipsei de perspective. Gri este culoarea disperării. Gri este culoarea hăului numit depresie. Gri este culoarea dragostei pe care oamenii şi-o poartă unul altuia.

Ion Scutelnicu nu este însă cel mai interesant personaj din roman. Acest rol pare să îi revină tânărului pictor Emil Faure (cunoscut, înainte de o schimbare de nume, drept Vasile Buliga). Marginal tipic, rebel mai degrabă prin acţiunile sale involuntare decât din convingere, Faure-Buliga e stăpân absolut al artei de a da de bucluc. El ajunge până la a-l înfrunta (într-un mod derizoriu, e drept), pe Nicuşor, fiul şi moştenitorul prezumtiv al „iubitului Conducător”, motiv pentru care Scutelnicu îl va destina unui program coercitiv destul de subtil cu rol de reeducare. Cei care cunosc istoria comunismului autohton se cutremură citind termenul cu pricina. În carte, cadrul reeducării e constituit de un... bloc de locuinţe situat pe strada 1 Mai nr. 55, unde pictorului i se repartizează o garsonieră la subsol şi e supus unui experiment oribil cu un şobolan, desigur, gri. N-ar fi singura păţanie a mult-încercatului artist, dacă e să pomenim doar de episodul cu laboratorul de recoltat spermă de ovine de la Institutul Zootehnic, unde e mutat acesta. Interesant e paralelismul biografic parţial dintre cei doi bărbaţi, Scutelnicu şi Faure, amândoi crescuţi la orfelinat, însă cu traiectorii destul de diferite.

De parcă ar fi vrut să traseze un triunghi, Cătălin Mihuleac ne propune şi un al treilea personaj semnificativ, Mihaela Gârneaţă („Ella”), iubita lui Faure. Femeie cu biografie sănătoasă, fiica „directorului de ţevi din Roman”, ea este o entitate oarecum urmuziană, cu geometrie variabilă, supusă unor transformări insolite, înzestrată cu însuşirea de a sesiza şi valorifica o bizarerie locală:

Ella descoperise că saliva ejectată generos de clădiri, după ce se solidifica, în anumite condiţii de presiune şi temperatură, căpăta calitatea excepţională de a aluneca pe asfalt, apoi de a decola şi zbura, pentru a străbate prin aer, în doar câteva minute, distanţe impresionante.

Nu de alta, dar în România comunistă toată lumea scuipa cu ardoare. Ella se transformă, dintr-o femeie grasă (nu însă proastă!) într-o Urweib, care, pornită să-şi caute iubitul dispărut, sfârşeşte prin a-i naşte lui Scutelnicu copilul pe care prima soţie nu i-l putea dărui. Ar fi incorect să închei această trecere în revistă a personajelor fără a menţiona însuşi blocul de pe strada 1 Mai, un organism multicelular înzestrat cu o biologie sui generis, care priveşte locuinţa lui Faure ca pe un corp străin şi are un sistem imunitar propriu.  

Aventurile unui gentleman bolşevic e, în aparenţă, o carte umoristică, în care autorul face uz cu generozitate de un limbaj colorat, dus din păcate uneori până la graniţa rebarbativului. Şarjele lingvistice sunt câteodată obositoare, iar efectul estetic al unor vorbe mai tari e destul de redus. O parte din material, mergând până la elemente de detaliu, e preluat din Zece povestiri multilateral dezvoltate. Să fi ajuns creatorul la fundul sacului? Supărătoare e si frenezia stridentă, de brigadă artistică, ce pare să-l cuprindă pe alocuri romancier. Aventurile... nu sunt lipsite de momente bune, de idei interesante, însă ansamblul e incoerent şi se caută nu rareori efecte facile, care ajung să-l obosească pe cititor şi să-l îndrepte spre alte lecturi.

Fact checking

Adevărata fişă de cadre pe care Cătălin Mihuleac i-o alcătuieşte lui Emil Faure ne arată că pictorul era un aşa-zis „decreţel”, un copil nedorit, născut în 1967 în urma măsurilor de creştere forţată a natalităţii. Interesant e faptul că personajul are, în momentul desfăşurării evenimentelor din roman, cam 25 de ani, după propriile lui declaraţii. Asta înseamnă că perioada comunistă se întindea, în carte, binişor după 1990. E o concluzie interesantă, care aruncă o lumină nouă asupra „realismului” acestui roman. Împotriva unei reconstrucţii curat realiste a scenei comunismului târziu pledează, desigur, întâmplările cu caracter mai degrabă suprarealist care o au în centrul lor pe Ella, autoarea unor călătorii aeriene cu vehiculul ei din salivă, sau clădirea-fiinţă a blocului unde locuieşte Faure.