marți, 30 decembrie 2014

Amplificări succesive

În Nazi Soundscapes. Sound, Technology and Urban Space in Germany, 1933-1945, Carolyn Birdsall nu face doar munca migăloasă de a recompunere în text peisajul sonor al Germaniei Naziste, ci insistă şi asupra unor implicaţii mai largi ale manevrării sunetului în scopuri propagandistice nu întotdeauna ortodoxe. Iată un scurt pasaj care pleacă tocmai de la ideile vechi de aproape un secol (în epocă) ale lui Wagner:

Chiar  dacă idealul unei opere de artă totale (Gesamtkunstwerk) nu a fost neapărat atins, specialistul media  Friedrich Kittler (1993) vede în teatrul muzical al lui Wagner din perioada 1840-1870 un predecesor al sistemului modern de sonorizare cu amplificatoare electrice. Definiţia lui pe care o dă Kittler dramei muzicale wagneriene, aceea de invenţie „mass media”, scoate în evidenţă funcţia orchestrei, care joacă un fel de rol de amplificator, dând naştere la reacţii şi reverberaţii care nu pot fi oprite de urechile noastre. Kittler vede în această copleşire a simţurilor publicului prin „putere atotcuprinzătoare a sunetului” un precursor al mass media moderne. Această nouă teorie şi practică a acusticii depindea de punerea în scenă a ecourilor şi respiraţiei cu ajutorul unei orchestre amplasate în afara câmpului vizual al publicului. Kittler concepe această dezvoltare în termenii unei reţele interconectate:

Gâtlejul cântăreţului este alimentat cu text; materialul care iese din acest gâtlej este transferat unui amplificator numit orchestră, materialul care iese din orchestră este transferat unui spectacol de lumini, iar întregul lucru este în cele din urmă transferat către sistemul nervos al publicului.

Cu alte cuvinte, acustica lui Wagner este postulată ca o invenţie media care utiliza o orchestră mare, dar ascunsă, pentru a produce „halucinaţii acustice” şi pentru a cufunda publicul în sunet reverberant. Această prezentare determină astfel o „lume totală” a auzului în conţinutul vocal şi muzical al dramei muzicale wagneriene. Mai mult, susţine Kittler, senzaţia de copleşire senzorială a dat naştere unei experienţe estetice pe care am putea-o vedea ca pe o „preistorie” a cinematografului de azi.

Că Wagner însuşi se îndepărtase, în ultimii ani de activitate, de la un Gesamtkunstwerk canonic, e deja o altă poveste, pe care, spre cinstea ei, Carolyn Birdsall o spune mai departe. 

În imagine (reprodusă din lucrarea lui Carolyn Birdsall), o scenă de stradă relativ obişnuită în timpul războiului. Trecătorii se adună în jurul unui mare magazin de aparate de radio pentru a asculta unul din aşa-numitele „comunicate speciale” (Sondermeldungen) frecvente în anii respectivi. Luau naştere aşa-numitele „comunităţi de ascultători”. La mulţi ani!

Un comentariu:

Dinu D. Nica spunea...

Off topic:
La Multi Ani!
Dinu D. Nica