joi, 7 ianuarie 2016

☺☺ Petru Cimpoeşu - Celălalt Simion

Cei care au citit mai vechea producţie a lui Petru Cimpoeşu, Simion liftnicul. Roman cu îngeri şi moldoveni (vezi aici) s-ar aştepta ca recent apărutul roman Celălalt Simion (Polirom, 2015) să le aducă continuarea peripeţiilor prozaic-metafizice ale băcăuanului de la bloc. Nici vorbă de aşa ceva, iar autorul nu poate fi învinuit pentru ce-i trece prin cap lectorului şi cu atât mai puţin de reclamă mincinoasă. Este totuşi adevărat că ceva pare să fie în prelungirea, cel puţin tematică, a primei cărţi: personajele recrutate dintre (b)locatarii din Bacăul post-decembrist, cu resurse inepuizabile de naivitate serioasă şi aplicată, oameni sărăciţi şi căutând peste tot surse de venit într-o lume neprietenoasă din care încearcă fiecare să apuce câte o bucăţică, într-un Est sălbatic despre care s-a tot scris. Şi este, desigur, Simion (zis Puiu), protagonistul, actantul şi totodată cel care ne spune întreaga poveste, căci sunt multe de relatat.

În jurul lui Simion se grupează o întreagă ceată a lui Papuc, ca un fel de bandă a lui Harap-Alb. Sunt eroi ciudaţi şi dizarmonici, fiecare cu povestea lui adeseori grotescă, însă istorisită ca şi cum ar fi cea mai firească şi banală realitate: Bazil, ziaristul ratat de la Deşteptarea, mecanicul Hans, „teutonul” de la Podul Turcului, Gogu, Avocat European, Deputat, Carmen şi încă destui. Se ţese treptat o întreagă intrigă, nu întotdeauna verosimilă. Nu contează, în proza contemporană se aplică deviza celebrului lanţ de restaurante Outback Steakhouse: No rules, just right. Viteza cu care se derulează evenimentele variază pe parcursul textului, ceea ce imprimă ansamblului o vioiciune remarcabilă. E tehnica pe care Petru Cimpoeşu o foloseşte şi în Christina Domestica şi Vânătorii de suflete, mai înrudită cu prezentul roman decât Simion liftnicul.

Umor are romancierul cu ghiotura şi nu sunt puţine momentele în care cititorul mustăceşte citind. Partea proastă e că uneori se ajunge la un soi de monolog ce aminteşte de stand-up comedy, cu unele forţări pentru obţinerea unor efecte facile. Mai puţin binevoitor cu creaţiile sale decât în precedentul Simion, autorul e adesea sarcastic cu personajele lui, nişte găinari care recurg la înfiinţarea unei fundaţii pentru a exploata naivitatea unora chiar mai creduli decât ei. E o viziune pesimistă; daţi-mi un prost şi se va găsi întotdeauna unul mai prost decât el.  

O menţiune specială ar merita, poate, personajul Bazil, înfăţişat iniţial într-o modalitate mai degrabă caricaturală, ins paranoic şi temător de Putin şi kaghebişti, cititor asiduu al lui Ştefan Odobleja şi autor al unui Tratat metafizic nefinalizat. Suntem în epoca calculatorului şi a internetului, iar Bazil le face loc în viziunea sa integratoare, ca în următorul citat, pe care el îl vrea serios:

Omul e alcătuit din două părţi: trupul, care e partea hard, şi sufletul, care e partea soft, plus o sursă exterioară de energie, cum ar fi, de exemplu, sarmalele astea. Asemănarea cu un compiutăr nu e deloc întâmplătoare. Fiindcă sufletul compiutărului e softul. Dacă îţi cumperi un compiutăr şi vii cu el acasă, bucuros că de-acum încolo poţi descărca torente gratis, s-ar putea să ai o problemă. Îl bagi imediat în priză, dar constaţi că, fără soft în el, nu ştie să facă mai nimic, decât să bâzâie enervant. Abia după ce-i instalezi un sistem de operare şi mai multe programe începe propriu-zis să funcţioneze. Acelea sunt sufletul şi sentimentele lui. Acuma, dacă scoţi compiutărul din priză, e ca şi mort.

Bazil e cel care încheie de altminteri vârtejul narativ într-o cheie deloc veselă. Fără să se ridice la nivelul din Simion liftnicul, acest al doilea Simion e o carte cu destule momente bune, dar şi cu îngroşări supărătoare şi reveniri la tehnici exersate mai demult.

Un comentariu:

Iulia Câmpeanu spunea...

Mi-a plăcut mult „Simion liftnicul” și sunt tare curioasă și de „Celălalt Simion”, dar am mai auzit lume spunând că nu se ridică la înălțimea primului. Parcă lucrul ăsta mă face cu atât mai curioasă. :)