Trebuie spus, pentru a înţelege contextul temei de azi, că este vorba de una din cărţile de specialitate (semiotică şi teoria traducerii) ale lui Eco, altminteri binecunoscut ca prozator. Nu i-am admirat niciodată cine ştie latura de romancier, dar asta e altă istorie. Să revenim la cestiune.
Lucrarea îşi propune să răspundă la o întrebare simplă în aparenţă, dar foarte profundă, anume ce înseamnă a traduce şi îşi începe demersul cu o discuţie a soluţiilor lexicale oferite de diverse motoare de căutare pe internet. La vremea când a fost scrisă cartea (începutul anilor 2000) era încă în vogă motorul Altavista, dotat şi cu un modul de traducere automată, iar Eco îi pune la încercare capacitatea de a traduce coerent pasaje din Biblie, printre care şi un fragment dintr-o versiune engleză. Iată ce ne spune Umberto Eco prin vocea traducătorului Alexandru Laszlo:
Am hotărât că trebuie să-i ofer motorului Altavista un context mult mai amplu şi am ales începutul Genezei, în traducerea engleză atribuită lui King James [:].
Eram gata să trec mai departe, dar n-am putut, pentru că am rămas agăţat în „King James”. Despre cine să fie vorba? Nu trebuie să fii un mare cunoscător al istoriei limbii engleze ca să-ţi dai seama că referirea se face la celebra traducere a Bibliei realizată în 1611 din însărcinarea regelui Iacob I (fiul nefericitei Maria Stuart). Traducătorul nostru nu pare să-şi dea seama de acest lucru şi ignoră cu graţie faptul că avem la dispoziţie în română o foarte firească echivalenţă pentru „King James”, anume regele Iacob. A lăsa netradus ceea ce se poate traduce este, pe lângă o dovadă de
În plus, traducerea engleză nu îi este atribuită nefericit-tradusului King James. Respectivul rege n-a făcut decât să comande traducerea, la fel cum la noi Şerban Cantacuzino n-a tradus aşa-zisa Biblie de la Bucureşti, ci a patronat doar traducerea acesteia. Dar cum sună textul original italian? Iată cum:
Ho deciso che dovevo dare al Altavista un contesto abbastanza vasto, e ho scelto l’inizio del Genesi nella traduzione inglesa detta di King James.
E drept că şi Eco lasă netradus King James, dar asta e problema lui. Traducătorul nostru ar fi trebuit să procedeze cum e firesc în limba română. În plus, el mai comite o gafă. Eco zice „detta di King James”, adică zisă/numită/cunoscută ca, nu atribuită, căci a spune că o traducere îi este atribuită cuiva înseamnă a presupune că acel cineva e autorul traducerii, ceea ce nu e cazul.
Nefericita sintagmă „King James” mai apare de câteva ori în volum, în contexte care de care mai hazoase:
[...] nici măcar specialistul nu e sigur dacă the spirit of God, în traducerea lui King James, redă efectiv sensul [...]
sau
Ce anume înseamnă efectiv în textul lui King James, cuvântul „void”?
E limpede că bietul traducător a înţeles ca acel King James (nume îi prenume?) era ditamai traducătorul, nu un rege oarecare. Până si indicele de nume al lucrării ne trimite la King James (paginile 30, 44, 184, 186), ceea ce înseamnă că traducătorul a comis o
11 comentarii:
Probabil ca analiza facuta cartii respective este foarte buna. Nu stiu, nu am avut ocazia s-o citesc nici in engleza nici in romana. In orice caz, incerc sa inteleg urmatoarea fraza "E drept că şi Eco lasă netradus King James, dar asta e problema lui." De ce?
@ Anonim
Nu-i o analiza a cartii, sunt doar cateva comentarii privind modul in care ea a fost tradusa. Poate am dreptate, poate n-am.
Cat despre alegerea facuta de Eco de a nu reda in italiana 'King James', am afirmat ca e problema lui in calitate de... traducator (e bine de stiut ca Umberto Eco e si un foarte cunoscut si reputat traducator). De fapt am evitat sa ma pronunt asupra optiunii lui Eco. Traducatorul roman insa comite o serie de gafe legate de aseasta sintagma si sper ca am explicat destul de clar de ce.
Alo? Bună ziua! Eu sunt anonimul numărul doi şi fac următoarele mărturisiri sincere şi, relativ, complete:
Am ezitat mult înainte de a comenta această postare a dumneavoastră. Şi asta din două cauze.
Prima ar fi aceea că articolul dumneavoastră se referă la o chestiune mai specială, respectiv la o carte din sfera lingvisticii, mai precis a traductologiei. Or, eu în materie de traduceri ar fi cam mult să-mi spun şi novice. În domeniul acesta nu mă pot lăuda decât cu parcurgerea infernalelor ore de latină din liceu, cu niscaiva teme la franceză şi - o adevărată încununare a activităţii mele în această îndeletnicire - cu traducerea a trei capitole dintr-o lucrare de psihologie care mi-a fost cerută la facultate. Aşa că, oricât aş fi eu de român şi deci înclinat nativ către sportul datului cu părerea, parcă nu "m-aş risca".
A doua cauză ar fi manifestarea unei îmbufnări, mai degrabă copilăreşti decât mature. Păi mie, dragă domnule Micawber, îmi place foarte mult Umberto Eco în calitatea domniei sale de prozator, gândindu-mă în fiecare an că iar l-a sărit Academia Suedeză de la un binemeritat Nobel. Dumneavoastră nu-l agreaţi din punctul ăsta de vedere şi o afirmaţi foarte tranşant. Acum, de!, nici mie nu-mi place - ce ruşine! - de Thomas Mann ca romancier, mai ales în "Muntele vrăjit" constituind pentru mine o grea piatră de încercare (nu-i cazul cu nuvelele, pe care le găsesc admirabile, spre scuza mea). Iar pietroiul ăsta de roman mannian n-am reuşit niciodată să-l rostogolesc până la capăt. Aşadar, ce să mă mai necăjesc eu că dumneavoastră nu-l aveţi la inimă pe prozatorul Eco. Pot să mă împac, astfel, cu ideea că fiecare are gusturile, afinităţile şi idiosincrasiile lui.
Revenind la "cestiunea" de bază a articolului dumneavoastră, mi-e greu să articulez prea mare lucru. Dar pot să-mi manifest doar o anumită nedumerire. Însă înainte de asta, mai fac o paranteză, că numai aşa un text devine mai întortocheat şi se stufoşeşte peste măsură. Deci!
Nu pot să nu observ că respectivei cărţi (traducerii, de fapt), nu i-aţi acordat niciun zâmbilici. Adevărul e că probabil aţi intrat într-o dilemă. Cui să fi acordat "nota"? Cărţii de specialitate a a lui Eco - pe care îl apreciaţi, înţeleg, în calitatea lui de lingvist şi semantician - sau traducerii lucrării? Probabil că varianta ultimă e cea adevărată.
Ajungând, după atâtea digresiuni, la fondul problemei, iată, mă trezesc şi eu vorbind (că până acum ce-oi fi făcut?):
E adevărat că că exemplele pe care le daţi sunt cât se poate de elocvente şi comportă un umor involuntar de mai mare hazul. Dar de ce să cadă măgăreaţa nefericitei alegeri (numai) pe capul traducătorului român? În fond, înainte de orice, chiar asta e forma pe care a ales-o autorul. De ce a făcut-o Eco, eu unul nu pricep şi nici n-am elemente ajutătoare în context. Complexat, înlemnit de respect,domnul Laszlo nu a îndrăznit să intervină asupra textului original, lăsându-l aşa cum l-a enunţat autorul. Trebuşoară care a dus la situaţiile cele comice remarcate de dumneavoastră.
Probabil că ştiţi butada despre traduceri (una dintre ele, desigur):
Cică traducerile sunt ca femeile (aşa e vorba, nu mă bănuiţi de misoginism!). Dacă sunt frumoase şi seducătoare, nu sunt fidele, iar dacă sunt fidele, numai frumoase şi seducătoare nu sunt. Ei, asta măcar în pasajul pe care l-aţi subliniat, recunosc, e balcâză rău, însă e o culme a fidelităţii faţă de părintele ei italian. Dar acum să încerci să arunci vina urâţeniei acesteia preponderent pe mă-sa ori pe tac'su - în funcţie de calitatea pe care o acordaţi traducătorului în apariţia cărţii în varianta românească - parcă e o judecată prea aspră.
@ Anonim
Va multumesc pentru comentariul substantial si fac doua precizari, cu mentiunea ca e firesc sa nu fim intru totul de acord:
- Asa cum observati in esenta si dvs., e in ultima instanta o chestiune de gust daca ne place sau nu un autor. Umberto Eco e un prozator cu totul stimabil, creatia insa imi aminteste uneori de acea muzica pe care o scriu dirijorii, cu mai multa inteligenta si tehnica decat cu talent. Ma duce gandul la Mircea Eliade, unde detectez un fenomen oarecum asemanator.
- Nu am acordat 'smiley-uri' cartii, pentru ca n-am discutat propriu-zis despre ea, ci despre o chestiune legata de traducere. Desigur ca o traducere este in esenta o tranzactie in care exista si pierderi, si (uneori) castiguri. Nu cred ca sintagma 'King James' ii solicita traducatorului roman prea mult mestesug. Solutia pentru care a optat (si sper ca am demonstrat acest lucru) demonstreaza cel putin o trista lipsa de inspiratie, daca nu ignoranta de-a dreptul.
În zona celor care lucrează mai frecvent cu referințe de gen, numele King James nu se traduce. Exact așa cum există traducerea Galaction, traducerea Pascal, traducerea Cornilescu, există traducerea King James (într-adevăr, nu e „atribuită lui”). Deci, din acest punct de vedere - chiar dacă involuntar -, traducătorul lui Eco are dreptate. Ignoranța dumnealui se vădește mai degrabă în acel „atribuită lui”.
Mai există o sintagmă consacrată: Biblia King James. Însă ar fi fost binevenită o notă de subsol, pentru publicul străin de subiect.
@ Teofil S
Pai chiar si daca e cum ziceti dvs., parca tot trebuie facut ceva cu acel "king", nu?
Oricat am suci-o pe dupa cires, e limpede ca traducatorul a dat semnificativ cu mucii-n fasole.
aia cu Jacob si King e usor explicabila :
ambele impreuna fac Jacobs "Caffee" .. e cafeaua aia cu invelis verde si cu coroana aurie deasupra !
James, tradus în română, ar fi cel mult Iacov.
Jacob este Iacob.
Cât privește Biblia LUI King James, corect este Biblia King James, deoarece nu e a lui. Biblia e a lui Dumnezeu, traducerea este a celui care a realizat-o, iar ăla nu era regele James. El doar a comandat-o.
a spune că o traducere e proastă, doar pentru că există două scăpări, mi se pare mult.
@ dragos c.
Sigur că am șarjat, căci am vorbit de o singură eroare, e drept că propagată si subliniată de ocurențe multiple. Pe de altă parte, nu-i exclus să mai existe și alte gafe pe care un cititor mai atent și/sau mai avizat le-ar putea descoperi, căci odată deschis sacul mefienței față de calitatea traducerii...
Trimiteți un comentariu