Treptele acestei iniţieri sunt urcate cu tenacitate, iar rezultatele, cucerite cu greu şi uneori cu preţul unor mici dezastre casnice, sunt menite să constituie un manual preţios, un adevărat enchiridion contemporan pentru alte extraterestre. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, ceea ce nici nu e de mirare, căci e o instruire pornind de la zero. Iată câteva legi fundamentale care guvernează prepararea sendvişului:
- când gătiţi pâine cu parizer, trebuie să aveţi pregătite pâine şi parizer; nici în acest caz nu e necesar să porniţi hota;
- dacă gătiţi pâine cu unt e bine să ştiţi că felia de pâine se unge cu unt pe partea de sus [...]
Şi tot aşa pe multe pagini, în acelaşi voit stil sobru, detaliat şi totodată ciudat de prietenos al manualelor din care poţi învăţa orice, de la construirea unui reactor nuclear în sufragerie până la udatul florilor din balcon. Daniel Mafteiu mizează pe acest divorţ dintre formă şi fond pentru a obţine efecte comice. Procedeul nu-i nou şi e
Mecanismul, verificat în timp, funcţionează ce funcţionează, până când devine agasant şi stereotip. Mai trist e că uneori, conştient sau nu, autorul ajunge să preia idei comice de prin alte locuri. De pildă, atunci când ne relatează păţania nefericită a eroinei sale cu o comandă fast food (un motiv în plus pentru a se iniţia ea însăşi în arta culinară), prozatorul reproduce aproape fidel un nucleu epic al unui episod din Seinfeld. Iubitorii serialului îşi vor da imediat seama la ce mă refer:
Ei bine, aici au început problemele: în casă n-aveam absolut nimic de mâncare. [...] De comandat ceva ar fi fost imposibil, singura firmă care livra mâncare la noi în cartier ne trecuse pe lista neagră după ce refuzasem plata a două porţii de pui cu muguri de bambus reci ca gheaţa; cei cu mâncare chinezească ne-ar fi trântit telefonul în nas în secunda în care le-am fi dat adresa. Îi păcălisem noi de câteva ori comandând pe numele vecinilor, dar se prinseseră şi trecuseră tor blocul la index.
Nu e singurul moment care pare luat din altă parte, eu am identificat încă cel puţin o întâmplare care arată ca decupată din Seinfeld şi e posibil să mai fie destule. Asta dă foarte prost, să recunoaştem, căci puţine lucruri sunt mai rele decât bancurile vechi prezentate ca noi. La fel de prost dă întreaga atmosferă creată de tonul asemănător celui din bancurile cu blonde, o specie de umor inferioară şi care trădează un întreg mod de a gândi. Alteori ai senzaţia că ai dat peste o lucrare din aşa-zisa categorie chick lit, scrieri adresate femeilor şi care abordează problemele acestora dintr-o perspectivă hazoasă (a se vedea producţiile lui Sophie Kinsella, traduse şi la noi masiv în ultimii ani). Micul tratat de management culinar nu depăşeşte limitele acestor canoane şi rămâne o realizare modestă.
7 comentarii:
Buna! Joi, pe 28, organizam un apel simultan pe bloguri: http://nobasescuday.blogspot.com/2010/01/28-ianuarie-joi-apel-simultan-pentru-no.html
Acum, de!, lumea bună din protipendadă, după ce s-a folosit când de gogoşi, când de iaurţele, până ce s-a ajuns în isprăvnicie, ce să facă şi dumneaei? Simite imboldul irepresibil al fiorului culturalicesc. Şi se lasă transportată de acesta întru comiterea unor cărţi.
Eu, recunosc, sclavul unor idei preconcepute, n-aş fi purces la o asemenea cutezătoare acţiune şi să citesc această carte, necum să mai şi dau banii pe ea. Efortul dumneavoastră mi se pare cu atât mai demn de respect, cu cât are şi o notă de martiraj.
Dacă tot aveţi o asemenea putere şi daţi dovadă de asemenea voinţă de fier, v-aş recomanda să citiţi şi ultimul roman al doamnei muzicii moderne româneşti, vestita Loredana Groza. Am citit şi eu câteva pagini din romanul dumisale - acţiune întreprinsă în raionul de cărţi al magazinului Cora -, dar am cedat, deşi aveam la îndemână după aceea spumoasa carte a unui domn sârbo-croat, domnul Pavic, ca să-mi mai treacă gustul câlţos al lecturii din opera ficţională groziană.
Bine, dacă sugestia mea e prea dură, puteţi încerca ceva de un calibru asemănător, dar cu pretenţii de ancorare în realitate. E vorba de angoasata scriitoare şi teleastă de excepţional succes, doamna Rădulescu-Ţiganu-Elan, sau cum s-o mai chema dumneaei acum, că am înţeles că toţi foştii îşi vor numele înapoi.
Dacă o să reuşiţi şi turul acesta de forţă, jos pălăria în faţa eroismului de care e în stare critica!
În altă ordine de idei, ţin să vă spun că mă bucură revenirea dumneavoastră cu noi articole pe blog. O să vă urmăresc eu şi mai departe!
@ Anton
De ce sa nu recunosc ca m-a atras coperta... la urma urmei, asta se si doreste cu invelisul marfii, sa atraga cat mai multi musterii.
Mizasem si pe caracterul experimental si nu in ultimul rand asteptam umor original si de calitate. Aceste asteptari au fost in cele din urma inselate in buna masura de materia dintre coperti.
Aha! Acum am înţeles mecanismul subtil al persuasiunii pe care editura a pus-o în operă. Deci toată treaba merge după motto-ul versificat de un celebru anonim: "Hai, intraţi, intraţi, intraţi,/Crocodilii e legaţi!/Ha, ha, ha, v-am păcălit/Crocodilii a fugit". Pur şi simplu, deschizând cartea aşteptaţi ceva interesant şi plin de o anumită vioiciune (eventual a spiritului), dar menajeria era goală şi prăfuită. Cum ar spune un preşedinte al unei ţări din Estul european, a cărui fotografie aţi afişat-o şi dumneavoastră, păstrând-o nu într-un colţişor cald din inimă ci chiar pe blog, ca pe o muză inspiratoare, desigur: "Ţeapă, hă, hă, hă!"
Adevarat este si ca imi place sa 'descopar' autori, sa citesc scrieri de debut etc. Or acesta era cazul de fata. In plus, debutul era girat si de o editura cunoscuta.
M-am pacalit, m-am pacalit, banii nu mi-i da nimeni inapoi, macar a iesit o postare pe blog. Cat despre domnul acela cu par rar din poza violeta, lasati-l ca sta bine unde sta, pe un blog despre carti, ca tot nu deschide d-lui asa ceva.
Mutumesc pentru informatii. Mi-a fost de folos acest articol.Astept si alte posturi pe aceiasi tema ...
@ crestere
Cu placere. Postez si eu in limita timpului disponibil.
Trimiteți un comentariu