marți, 27 iulie 2010

Librarii d'antan

Ideea textului de azi mi-a venit citind o postare de pe alt blog, dar nădăjduiesc că asta nu e un delict într-o vreme când leapşa, puia-gaia sau v-aţi ascunselea s-au mutat din spatele blocurilor pe bloguri. Ca să nu mai lungesc vorba, e despre librarii de altădată, a căror dispariţie e deplânsă cu un zel în materie de paseism demn de al unui romantic paşoptist. Desigur, nu ştiu dacă trebuie să regretăm discreta dispariţie a tuturor vechilor librari. Unii din ei erau, probabil, de-a dreptul odioşi, cel puţin asta pare să spună legenda potrivit căreia vânzătoarea de la librăria din holul Facultăţii de Istorie bucureştene era o zeloasă informatoare a Securităţii, noroc că a fost demascată exemplar la începutul anilor '90.

Prin vitregii ani '80 exista avant la lettre o librărie din fundul curţii la care lucrau doi librari tineri la vremea aceea şi care contrastau prin atitudine cooperantă şi comportament civilizat cu colegii lor de la alte librării, care nu se distingeau vizibil de lucrătorii de la aprozar. Ce s-a ales de ei? Unul, prozator foarte talentat, e azi oale şi ulcele. Celălalt, scriitor cu operă mai subţirică, joacă cu succes variabil unul din rolurile de raisonneur al naţiei la un post de televiziune.

Tot pe vremea aceea exista pe Schitu Măgureanu, aproape de podul Izvor, o librărie renumită prin bogăţia sortimentului de cărţi şi - atenţie - prin calitatea librarilor. Aceştia, soţ şi soţie, se dădeau de ceasul morţii să-şi mulţumească clienţii, ba chiar făceau asta fără ciubucul de rigoare. Legendele urbane ale timpului spun că dacă cei doi nu aveau o carte solicitată de un muşteriu, i-o comandau. Ba mai mult (şi-s conştient că sună suprarealist de-a binelea şi nu cer nimănui să creadă), era suficient să strecori pe sub uşa librăriei un bileţel cu numele cărţii căutate, că oamenii noştri îţi făceau rost de ea. Zice-se că ajunsese pragul prăvăliei mai înţesat de bileţele ca Zidul Plângerii.

Pierit-au aceşti librari? Probabil că da, iar din puţini câţi erau au dispărut mai toţi. Cu toate astea, trecând vara asta printr-un oraş de provincie, am dat peste o librărie destul de puţin spectaculoasă ca aspect, dar bine garnisită. Cei doi librari, un el şi o ea, erau însă foarte săritori şi au sărit să răscolească împreună cu mine rafturile în căutarea câte unui volum. Ba chiar au avut şi recomandări, e drept, nu tocmai pe gustul meu, dar oamenii erau prevenitori şi dornici să ajute (şi, în ultimă instanţă, să-şi vândă marfa). La plecare, în semn de apreciere (cumpărasem o tonă de celuloză), mi-au oferit cadou câteva cărţi.

Tot vara asta am intrat într-o librărie bucureşteană din acelea cu fason şi ceainărie, căutând o carte anume. Conform procedurii, am întrebat-o pe tânăra de la casă dacă mai au cartea cu pricina, mai ales că apăruse mai demult. Amabilă, aceasta a ciripit că trebuie s-o caute în calculator, ceea ce a şi făcut, iar verdictul a căzut fără putinţă de apel: n-o mai avem! Norocul meu a fost că o dată în viaţă nu m-am încrezut în tehnică şi m-am apucat să caut prin rafturi (las la o parte că nu exista un criteriu limpede de organizare a volumelor, aşa că orice căutare decurgea extrem de greu). Evrika! După o temeinică răscolire a apărut şi cartea căutată. Învinsesem calculatorul.

2 comentarii:

catalina spunea...

Scotocitul prin rafturi este o placere dar cere timp si dedicatie. Pentru oamenii grabiti (si imi vei spune: daca-s grabiti sa comande online)este util accesul la carte prin intermediul tehnologiei, cu conditia sa functioneze....
Si iata cum se intretes drumurile cartii cu cele ale softul de calculator. Nu stiu ce ar spune McLuhan despre asta.

Micawber spunea...

@ catalina

Probabil lucrurile sunt ceva mai complicate, iar granitele ditre categorii, mai laxe. Bunaoara pot exista oameni carora le face placere sa scotoceasca prin rafturi, dar prind si ei o zi cand se grabesc si ar vrea sa gaseasca repede ce cauta etc.

O sa fie mai greu sa aflam ce ar zice McLuhan despre problema dvs., din motive lesne de inteles.