vineri, 15 octombrie 2010

☺☺☺ Andreea Răsuceanu - Cele două Mântulese

Cine sunt cele două Mântulese din cartea Andreei Răsuceanu (Editura Vremea, 2009)? Nu-i o întrebare trivială, deşi un prim răspuns se profilează încă din primele pagini. La 1734 se încheie construcţia, în mahalaua cu acelaşi nume, a bisericii Mânuleasa. În pisania acesteia figurează, pe post de ctitori, jupânesele Maria şi Stanca, sora şi, respectiv, soţia răposatului Manta, boier devenit cupeţ (adică negustor), personaj de vază al Bucureştilor din secolul al XVIII-lea. Stanca şi Maria ar fi, aşadar, „Mântulesele“, deşi istoria, ingrată, pare s-o fi aşezat pe Stanca intr-o poziţie subordonată, căci după moartea cupeţului Maria pare să ocupe primul plan. Într-adevăr, întreaga mahala se constituise în jurul uliţei Mântuleasa, atestată încă din 1707, dar ocupa moşia de zestre a Stancăi. Mai mult, o expresie ironică frecventă în epocă, pomenită în Istoria Bucurescilor a lui Ionnescu-Gion, stă mărturie a notorietăţii cartierului. E vorba de „a rupt din gardul Mântulesei“, gard care se pare că înconjura moşia şi din care locuitorii au tot rupt nuiele pentru a se apăra de câinii vagabonzi până l-au destrămat cu totul. Cum ar veni, un fel de praf de pe tobă.

Avem aşadar, cel puţin în parte, un volum de evocare a unor figuri şi întâmplări din istoria Capitalei, din cele care au apărut cu duiumul în ultimii ani, fără ca numărul apariţiilor să echivaleze neapărat cu calitatea. E o abordare (spre lauda autoarei) minuţioasă şi bine ilustrată cu documente din arhive. Muncă grea şi ingrată, căci sursele scrise sunt extrem de puţine şi fragmentare. E totodată un demers multidisciplinar, căci Andreea Răsuceanu abordează un registru tematic larg, de la istoria moravurilor şi mentalităţilor până la istorie economică, arhitectură şi istoria artei, ce acoperă o perioadă de aproape 250 de ani. Iată un fragment care ilustrează concepţia demografică a secolului al XVIII-lea:

[...] reprezentarea ideală a vârstelor vieţii arăta în secolul al XVIII-lea astfel: cocon (până la patru ani), copil (4 - 15 ani), cătărâgă (15 - 20 de ani), „voinic, adecă june“ (23 - 42 de ani), bărbat (42 - 56 de ani), bătrân (56 - 69 de ani), matur (70 - 80 de ani).

Culmea e că în epocă puţini depăşeau vârsta de 50 de ani, aşa că „maturii“ trebuie să fi fost rarissimi.

Mahalaua Mântuleasa şi locuitorii ei reprezintă, pare să ne spună cartea, un material ideal (în fine, în limitele impuse de sursele sărace) pentru un studiu de caz pilduitor pentru intreaga istorie a Bucureştilor şi, de ce nu, a întregii Valahii urbane, câtă va fi fost.

Aflăm bunăoară din Cele două Mântulese sumedenie de lucruri interesante despre statutul femeii române pe la 1750, despre relaţiile dintre sexe, despre regulile şi cutumele care guvernau transferul proprietăţii sau despre trăirile şi fantasmele religioase ale contemporanilor. În treacăt fie spus, sunt pagini care rivalizează ca atractivitate pentru cititorul profan cu cele ale Constanţei Vintilă-Ghiţulescu. De o prezentare amănunţită se bucură biserica Mântuleasa, monument de secol XVIII destul de puţin cunoscut publicului. Se fac incursiuni pline de pitoresc în îndeletnicirile şi meşteşugurile locuitorilor cartierului, se prezintă istoria unor case reprezentative (inclusiv a unei case mereu plănuite şi niciodată construite).

Revenind la întrebarea de la care plecasem, un alt răspuns posibil ar fi că cele două Mântulese sunt spaţiul real (mahalaua Mântuleasa în manifestările sale fizice/tangibile/istorice) şi cel mitic, corespondent literar al celui dintâi. Andreea Răsuceanu oferă - era de aşteptat - şi un asemenea răspuns. Apar, inevitabil, referirile la proza lui Mircea Eliade (nu-s cele mai realizate pagini ale cărţii) şi, de data asta mai puţin previzibil, la proza literară a lui Ion Ghica. De data asta poţi rămâne cu impresia că autoarea a muşcat mai mult decât putea mesteca. Tot la scăderi putem contabiliza şi unele repetiţii obositoare - unul şi acelaşi lucru ni se spune câteodată de mai multe ori, cu foarte mici variaţii. E un păcat de care suferă destule teze de doctorat transformate, fără multă prelucrare, în cărţi, cum e şi cea de faţă. Să reţinem însă partea bună a lucrurilor.

6 comentarii:

Yuki spunea...

chiar ma intrebam pe cand si o carte mai ok :)

Micawber spunea...

@ Yuki

Da, asta nu e rea - cu un pic de atentie si cu extirparea unor paragrafe repetitive si cam plate ar fi fost chiar reusita de-a binelea.

aimengrui spunea...

Nu stiu daca o sa apuc sa citesc cartea, dar in timp ce citeam postarea dvs aveam un chef nebun de a afla din ce in ce mai mult despre carte si implicit despre Bucuresti. Desi m-am nascut, copilarit, crescut, intr-un cuvant, trait timp de treizeci de ani in Bucuresti realizez de catva timp si mai precis de cand citesc blogul dvs ca nu cunosc prea multe despre istoria orasului tineretii mele. Pe undeva este ironic avand in vedere ca in plus imi place istoria in general...
Deci, va multumesc din inima pentru toate poastarile dvs si in special pentru cele ce au ca subiect istoria Bucurestului.

Sorana Ciovica (Rotaru) spunea...

O sa caut si eu cartea s-o citesc pentru ca ar fi prima de acest gen si m-ai facut curioasa.

Micawber spunea...

@ aimengrui

Va puteti satisface "cheful nebun" de care pomeneati (si) cu cartile aparute in colectia Planeta Bucuresti a Editurii Vremea (in care a iesit si cartea de fata). Nu-s toate de valoare egala, unele sunt chiar slabute, dar daca va intereseaaza istoria Capitalei tot o sa gasiti ceva interesant in ele.

Am locuit multa vreme in apropierea cartierului Mantuleasa, dar abia citind Cele doua Mantulese am aflat detalii fascinante despre case pe langa care am trecut adesea fara sa am habar ce istorie ascund.

Micawber spunea...

@ Sorana Ciovica (Rotaru)

Acum depinde si ce preocupari aveti. Daca va intereseaza istoria Bucurestilor e fara indoiala o lectura pentru care merita sa sacrificati cateva ceasuri.