luni, 18 octombrie 2010

☺☺☺ M. Agheev - Romanul cocainei

Cititorul e probabil ca încrederea: se câştigă greu, dar se pierde mult mai uşor, de cele mai multe ori definitiv. Editura Polirom, care a scos cartea asta în 2007, ştie bine lecţia asta, aşa că adaugă pe copertă, la titlul Romanul cocainei, un subtitlu menit să seducă: O capodoperă cu un autor necunoscut. Într-adevăr, nu se ştie cine a scris-o, bănuielile îndreptându-se spre nume ilustre şi canonizate, precum Nabokov sau Bunin (detalii despre dosarul paternităţii găsim în prefaţa traducătoarei, Livia Cotorcea). Resemnaţi că nu ştim cine e enigmaticul M. Agheev (cartea apare la mijlocul anilor '30, desigur în Occident), să vedem în ce măsură merită s-o numim capodoperă.

Indiferent cine va fi fost, autorul Romanului cocainei nu a mizat pe originalitate, cel puţin nu în ceea ce priveşte modalitatea sau structura naraţiunii. Pretextul e destul de tocit: în buzunarul interior al hainei lui Vadim Maslennikov, un tânăr consumator de droguri pe care viciul îl doboară, este găsit un manuscris în care acesta îşi spune povestea. O face în modul cel mai convenţional cu putinţă, începe prin a se prezenta şi înşiră, într-o ordine care nu-şi propune să violeze legile timpului sau spaţiului, întâmplările prin care trece. Acestea sunt într-o măsură variabilă pretexte pentru introspecţie şi probabil adevărata miză a romanului o constituie tocmai autoanaliza.

Episoadele relatării lui Maslennikov sunt patru: Liceul, Sonia, Cocaina, Gânduri. Primele două ne relevă un licean moscovit din anii imediat premergători Primului Război Mondial, perioada crepusculară a Rusiei ţariste, un adolescent temeinic iniţiat în plăcerile lumeşti. Vadim e, ar putea spune firile sensibile, un monstru de egoism cinic. Întreţinut cu mari eforturi de o mamă săracă, el o tratează cu dispreţ, o umileşte şi se ruşinează de ea în public. Departe de a fi neiniţiat în tainele amorului, el se molipseşte de o boală venerică, dar asta nu-l împiedică să aibă o aventură de o noapte cu o tânără, perfect conştient de riscul de a o infecta şi pe ea. Spuse aşa, în două cuvinte, lucrurile par foarte simple. Să nu uităm însă că autorul, chit că nu-i cunoaştem numele, e rus, aşa că tânărul Maslennikov glosează pe pagini întregi despre bunătate/răutate, culpă, umilinţă, trece, cu o labilitate surprinzătoare, de la o stare la alta, adesea opusă. El pare a experimenta pe sine însuşi stări şi sentimente care de care mai diferite, de o detaşare variabilă de propria cruzime, iar expresia literară e pe alocuri remarcabilă, cu reflexe aforistice:

Uimitor lucru e o spinare de om jignit pe nedrept, spinarea unui om care se desparte de tine pentru totdeauna. Acea spinare exprimă neputinţa omului, slăbiciunea lui care cere cruţare şi care te cheamă, te trage după ea. Ea vorbeşte despre nedreptăţi şi jigniri suportate, ce trebuie povestite iarăşi şi iarăşi, dar de care trebuie să te desparţi cât se poate de repede, dacă nu chiar pe loc.

Liceul lui Vadim e cu totul altul decât cel pe care ni-l propun, la noi cu platitudine sentimentală, alde Mihail Drumeş sau Grigore Băjanaru. E locul în care se ciocnesc caractere şi se înjgheabă prietenii neaşteptate. E locul în care tânărul îi cunoaşte pe Stein sau Burkeviţ, adolescenţi ambiţioşi şi puternici, oameni care vor ajunge departe, deşi destinaţiile lor sunt cât se poate de diferite. Sonia e povestea unei iubiri eşuate, ratate din cauza incapacităţii organice a eroului de a dărui şi altceva decât flori, cadouri sau plimbări cu trăsura pe bani smulşi de la te miri cine.

Capitolul central pare să se dorească a fi Cocaina. Maslennikov a terminat liceul, a început războiul, dar efectele lui încă nu se simt, iar proaspătul student îşi doreşte senzaţii tari. Le are. Iar enigmaticul autor ni le relatează, prin intermediul însemnărilor din carnet, à la longue. À la prea longue, dacă putem spune aşa: pagini peste pagini de trăiri provocate de consumul drogului care se extind şi în ultimul capitol, Gânduri, în care noul de Quincey ne împărtăşeşte din experienţa lui de dependent. Eroul e un om obişnuit care pozează uneori, cu cabotinism, în damnat, dar care n-are nimic remarcabil în afară de cinismul cu care îşi exhibă faptele rele (după criterii morale standard, desigur). Jumătatea de carte în care naratorul se află, cum se zice, sub influenţa drogurilor, e inferioară celei în care acesta e licean şi e, cum zic englezii, clean. Cocaina, peripeţiile şi trăirile pe care le provoacă ea, par să rămână un element exterior, neorganic, în ciuda intensităţii relatării. Culmea, titlul original este Roman s kokainom, ceea ce înseamnă Romanul cu cocaină. De această dată o traducere fidelă ar fi fost, poate, mai potrivită pentru titlul acestei „capodopere“.

16 comentarii:

Sorana Ciovica (Rotaru) spunea...

Nu stiu de ce dar romanele cu subiectul acesta, al drogurilor, nu prea m-au fascinat si chiar m-am enervat cand Will Self in "Cum traiesc mortii", a terminat cartea asa, dar este interesant cred s-o citesti pentru ca e scrisa de un rus - pentru mine asta e un motiv intemeiat.

PisicaLuiDickens spunea...

eu daca v-as spune ca imi doresc sa citesc aceasta carte .. nu cred ca as exprima adevarul .

aici ajungem la "imperativul" maxim : cat de tentati suntem sa mintim in numele ?! ..
ma rog! .. sunt diverse (ele).. numele zic .. cauzele la fel ca si tema "romanului" dupa cum am retinut :)

dar cred totusi ca .. as spune mai multe doar asa .. sa va flatez umpiculetz ..:)

in sensul ca ..
am s-o citesc odata .. cindva .. !,
si acest lucru doar sub puterea tranchilizanta a impresiilor pe care le asezati aici pe pagina virtuala .
iar acest lucru ar fi intr-adevar mai "afin" realului .. :)
adica situatiei descrise de Dvs! si, nu chiar de neglijat .. m-as incadra cel putin in rindul celor care indiferent de faptul ca nu au echipamentul "literaturii" respective .. raman insa intr-o oarecare masura stabili sub influenta "dorintei" :)

PisicaLuiDickens spunea...

p.s. a, da , coperta si "conexiunile" .. dann, gratulation editurii !

(imi amintesc cam din vara de un "proust" si pe coperta "ilustrat" un impresionist ) :)

Micawber spunea...

@ Sorana Ciovica (Rotaru)

Nici eu nu pot sa spun ca sunt mare amator de relatari ale experientelor (fictionale sau nu!) ale consumatorilor de droguri.

Micawber spunea...

@ PisicaLuiDickens

Daca impresiile mele au "putere tranchilizanta", asa cum sustineti dvs., tot e bine. In rest ma tem ca n-am prea pricept ce ati vrut sa spuneti.

Muzeul Literaturii spunea...

va asteptam sambara ora 17 la o lectura inedita de poezie la MNLR, Bvd Dcaia nr 12: Ioan es Pop, Ion muresan si Eugen Suciu.

Micawber spunea...

@ Muzeul Literaturii

Multumesc pentru informatie. Sa speram ca poetii respectivi scriu mai bine decat dvs. :)

Anton spunea...

Interesante părerile dumneavoastră privitoare la "Romanul cocainei". Însă invitaţia sosită din partea Muzeului Literaturii e colosală. Dacă aş prezenta într-un roman o asemenea invitaţie de la un asemenea expeditor, nu mi-ar da crezare nimeni. Pe deasupra, aş mai fi privit şi chiorâş că denigrez intelighenţia românească.

Vă amintiţi de textele pe care le producea dactilografa dintr-o povestire de-a lui Ilf şi Petrov? Ăsta-i mai tare, cu atât mai mult cu cât personajul ruşilor avea numai maşina defectă...

Micawber spunea...

@ Anton

Vorba unui personaj politic celebru intr-o vreme: s-au demascat.

Liviu Drugă spunea...

Cred ca acelasi lucru l-am simtit si eu dupa 20-30 de pagini, ca "O face în modul cel mai convenţional cu putinţă, începe prin a se prezenta şi înşiră, într-o ordine care nu-şi propune să violeze legile timpului sau spaţiului, întâmplările prin care trece" De aceea am renuntat sa o citesc. Undeva, in colt de raft asteapta. Acum, ca mi s-a confirmat aici senzatia de atunci, cred ca va avea mult de asteptat :)

Micawber spunea...

@ Liviu Drugă

N-am mama, n-am tata - nici macar cand e vorba de 'capodopere' din acestea :)

Liviu Drugă spunea...

Micawber :)) Asa si trebuie!!!

eva spunea...

Kpodoperă poate, capodoperă defel,... un roman care nu lasă urme în cititori.:) Spre deosebire de cocaină!

( l-am citit şi eu, mare plictis)

Micawber spunea...

@ eva

Da, nu-i o carte cine stie ce. Recunosc si ca nu ma omor dupa cartile care au ca tema consumul de droguri. Subiectul mi se pare cam plicticos.

Anonim spunea...

Citiţi cartea şi după aceea trageţi concluzii şi comentaţi! Textul este deosebit, în cel mai pur stil rusesc al marilor capodopere. Nu subiectul contează, ci trăirile personajului şi mai ales cum sunt ele structurate în actul diegetic!

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

Inclin sa cred ca folosind din ce in ce mai multe neologisme epatante veti convinge lumea de infailibilitatea judecatilor dvs. Perseverati, e o cauza nobila :)