☺☺ Ştefania Mihalache - Poemele secretarei

Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?... Schimbând ce trebuie schimbat în caraghioasa interogaţie a lui Caţavencu, ne puteam şi noi întreba, până de curând, cât o să mai dureze până când o să-şi aibă şi literatura română operele care să imortalizeze proaspăta noastră lume corporatistă. Noroc cu Poemele secretarei, romanul ştefaniei Mihalache (Cartea Românească, 2010), care pare să umple o părticică a acestui gol.

Romanul e destul de simplu ca structură şi personaje, iar succesiunea evenimentelor e de-a dreptul oablă. Protagonista, Andrada (Andra) Panu, a terminat printre primii o facultate de comunicare şi e dornică să-şi înceapă cariera în capitală. Ocazia se iveşte pe neaşteptate, ca-n capitalism, deh, iar tânăra e bucuroasă să fie angajată la New Wave Media, agenţia de publicitate a unui anume Alex Saizescu, firmă de top, cum se spune în domeniu. E drept, nu direct pe un mult-râvnit post de copywriter (vis frumos al multor tineri de azi) ci pe unul mult mai modest, de secretară a lui Alex. Mitul lucrătorului zelos care porneşte de la baza piramidei ca să ajungă, prin perseverenţă, în vârful ei, se pune în mişcare. Andra e conştiincioasă, îşi face datoria, munceşte până la epuizare şi îşi neglijează iubitul, un tânăr computerist (se putea altfel?) pe nume Bamby. Dar ce se pierde într-o parte se câştigă în alta. Pe măsură ce se îndepărtează de Bamby, ea cedează avansurilor lui Alex, bărbat de mare succes şi capabil să exercite o fascinaţie irezistibilă asupra fetelor.

Niciun faux pas, totuşi, până acum. Cariera Andrei înaintează relativ lin, cu concesiile făcute servituţilor corporatiste, cu regrete ocazionale, cu minciuni nevinovate spuse mamei, care crede că fata ei ocupă un post important la Bucureşti. Chestiunile cu adevărat grave sunt cele care ţin de Alex şi relaţiile lui dubioase. New Wave Media se dovedeşte un paravan pentru afaceri dubioase, iar patronul, departe de a fi un ins care a ales libertatea fugind în străinătate înainte de 1990, se arată a fi o personalitate dublă care ascunde multe lucruri necurate. Intră în scenă şi personajul negativ par excellence, chinezul Ling, bogat şi foarte periculos, cu care Alex face afaceri murdare. Totul va culmina cu folosirea Andrei pe post de momeală umană pentru Ling, care o violează ca preţ al acceptării unor condiţii contractuale. Bineînţeles, când nu mai are nevoie de ea, Alex o concediază fără ezitare.

Poemele secretarei poate fi citit ca un roman al perdiţiei, al rătăcirii unei nevinovate prin jungla capitalismului autohton, reluând parcă firul interbelic al lui Cezar Petrescu. Andra, esenţialmente o fiinţă cinstită, cu aspiraţii mari (nu în ultimul rând artistice, căci scrie poezii, de unde şi titlul cărţii), cade victimă rapacităţii patronului lipsit de scrupule, dar şi propriei naivităţi. ştefania Mihalache nu pare să fi avut ambiţii mult mai mari şi nu se poate spune că nu şi-a făcut datoria. A creionat cuminte şi destul de credibil cadrul povestirii, cu colegi de birou (Georgiana, Dania, Graţiela şi ceilalţi), cu copywriteri, accounţi şi romgleză multă pentru autenticitate. A ieşit un roman uşor povestibil, nu neapărat bun sau prost din cauza asta, fără intenţii satirice vizibile (poate cu excepţia referirilor la literatura motivaţională, spălare la creier cu care o îndoapă Alex pe Andra pe parcursul întâmplărilor). E o proză călduţă şi care mizează probabil în mare măsură pe empatia stârnită de păţaniile eroinei cărţii în rândul anumitor categorii de cititori.