vineri, 20 mai 2011

Dar cu calul ce-aţi avut?

Probabil Götterdämmerung, opera wagneriană care încheie Tetralogia, e ultimul loc în care să caute cineva o cât de mică umbră de umor. E perfect normal ca într-o creaţie în care tragedia lui Wotan îşi atinge apogeul şi Walhalla se prăbuşeşte cuprinsă de flăcări categoria comicului să nu fie ilustrată. Tensiunea dramatică e maximă pe toată durata celor aproape cinci ore de spectacol, iar resursele fizice şi interpretative ale cântăreţilor sunt puse serios la încercare. Asta s-a întâmplat de când lumea la montarea marilor drame muzicale wagneriene. Cazul prototipic îl constituie tenorul Ludwig Schnorr von Carolsfeld, primul interpret al lui Tristan, care a murit după numai patru reprezentaţii. E drept, de gripă, dar legenda blestemului operei wagneriene s-a înfiripat. Ca să închid paranteza, de-a lungul timpului Tristan und Isolde ar mai fi secerat viaţa a doi dirijori, Felix Mottl şi Joseph Keilberth. 

Treabă crunt de serioasă aşadar. Niciun zâmbet, niciun moment de relaxare, concentrare şi trăire artistică profundă. Asta era atmosfera la Viena în 1965, în timpul înregistrării cu Götterdämmerung, ultima parte a celebrei versiuni Decca, prima integrală, la care se lucra încă din 1957. Pe parcurs apăruseră tot felul de probleme (producătorul John Culshaw le povesteşte cu detalii în cartea lui, The Ring Resounding), dar iată că fuseseră toate depăşite. Dirijorul Sir Georg Solti coordona concentrat orchestra, iar renumita soprană suedeză Birgit Nilsson cânta celebrul sacrificiu al Brünnhildei, scena care încheie întreaga serie de opere. 

Se ştie că Brünnhilde îşi cheamă calul, Grane, pentru a-l încăleca şi a se arunca în rugul pregătit pentru Siegfried. Pe scenă calul nu apare, cel puţin în montările moderne, iar în studioul de înregistrări în care era Birgit Nilsson, nici atâta. şi totuşi... în clipa în care soprana cântă, cu solemnitatea cerută de moment, Grane, mein Ross, sei mir gegrüsst! (adică „Te salut, Grane, armăsarul meu!“) din culise apare - clip-clop, clip-clop - ditamai calul, tocmai în momentul culminant al Tetralogiei, vezi bine. Producătorul montase o farsă. Cunoşteam scena din relatarea lui John Culshaw, dar am avut noroc să găsesc pe Youtube şi fragmentul din filmul realizat cu ocazia respectivă. Merită văzut. Noroc că nu era înregistrarea finală, ci un simplu test:


Poza este luată din spectacolul montat în cadrul Tetralogiei de la Valencia.

PS Din păcate, postarea de azi coincide cu sinistra ştire a masacrării cailor din Delta Dunării, despre care citesc aici că are loc în convergenţă cu interesele electorale ale PD, dar nu mă mai miră nimic, ştiu că partidul de guvernământ face orice pentru a se menţine la putere. Cu această postare se încheie primul sezon al anului 2011. Urmează o vacanţă (ne)meritată de câteva săptămâni, după care sper să revin cu noi însemnări despre cărţi, muzică sau cine ştie despre mai ce.

9 comentarii:

Lilick spunea...

Vacanta placuta!!! :)

magda spunea...

cu avionul mergi in vacanta?:)

http://artsbeat.blogs.nytimes.com/2011/02/15/top-10-composers-a-young-reader-responds/?scp=2&sq=top+10+composers&st=nyt

Micawber spunea...

@ Lilick

Va multumesc. Desi nu am sa pun probabil postari, am sa va urmaresc blogul, probabil cel mai interesant blog politic pe care il citesc.

Micawber spunea...

@ magda

Singurele mijloace de transport pe care le exclud sunt: velocipedul, parapanta, batiscaful. La heliocopter si la seceratoarea mecanica ma mai gandesc.

magda spunea...

transport lin atunci.

dragoş c spunea...

evident, si pentru caii batuti, basescu e de vina! :)

Micawber spunea...

@ dragoş c

Lasand bascalia la o parte, T. Basescu este vinovat, politic si simbolic, pentru cautionarea politica a unui regim dezastruos, care inseamna pentru Romania un regres de cel putin 15 ani.

Anonim spunea...

Nu 15 ani.
Mai mult, mult mai mult!
Anonimul lector

eva spunea...

Tare titlul, n-am ce zice!:)