miercuri, 4 iulie 2012

☺☺ Alexandru Ecovoiu – După Sodoma

Să nu faci ce face popa, să faci ce spune popa, glăsuieşte înţelepciunea abisală a poporului nostru. E un îndemn moral la care te-ar putea duce gândul citind cea mai recentă carte a lui Alexandru Ecovoiu, După Sodoma (Polirom, 2012). Popa din zicală nu e, desigur, popă, ci ditamai profesorul de etică. Îl cheamă Thomas, e danez cu unele rădăcini ruseşti, măcar prin bunica Antonia. Asta dă întotdeauna bine la public, ruşii i-au dat umanităţii pe Dostoievski sau Rasputin. E bărbat încă tânăr, chipeş, cu succes la femei şi categoric inteligent, un exemplar tip mascul alfa, cum ne spune într-un loc, cu guriţa lui auctorială, însuşi scriitorul.

Toate bune şi frumoase. Poate aflat în pragul vârstei mijlocii, cu crizele ei, poate din alte motive pe care le putem bănui la nesfârşit, Thomas cedează tentaţiei de a săpa în propriul trecut. Ar avea ce descoperi. Ca student fusese donator de spermă (prin intermediul unei agenţii specializate, Cryos), iar acum îi vine ideea de a da de urma progeniturilor sale răspândite pe diferite meridiane ale globului. Cu ajutorul unui hacker, el depistează câţiva din copiii concepuţi la distanţă cu femei necunoscute şi porneşte – detectiv amator, dar pasionat – pe urmele materialului său genetic. Primul episod al căutărilor lui Thomas ne duce în Olanda, ţară care trece în conştiinţa populară drept un paradis al libertinajului, unde copilul (o fată) fusese conceput de una din membrele unui cuplu de lesbiene (Helga şi Maricrisa). Eroul nostru le vizitează, fac tustrei sex în grup (dovadă că şi homosexualitatea e un concept fuzzy de-a binelea), ba mai rău, a doua zi Thomas se culcă şi cu Anna, fiica lui naturală. În urma actului incestuos, aceasta va rămâne însărcinată, dar se va sinucide, evitând în ultimul moment o situaţia încurcată pentru romancier. Neastâmpăratul tată la distanţă nu se va linişti, ci va continua să-şi depisteze odrasle în Spania sau Statele Unite. Va intra şi în această din urmă ţară într-o încurcătură de toată frumuseţea, dar să nu stricăm plăcerea cititorului curios să parcurgă cartea.

Cu După Sodoma, Alexandru Ecovoiu continuă, cu ambiţii evident mai mari, eforturile de emancipare sexuală ale literaturii noastre din ultimii ani. Suntem departe de naraţiunile autoscopice ale unor tineri mai mult sau mai puţin rebeli care îşi explorează experienţele şi ţin cu tot dinadinsul să le comunice cât mai plastic cititorului. Ecovoiu ţinteşte mai sus. Thomas e desigur un simplu pretext al defrişării unui teren mai larg, pentru o discuţie mai cuprinzătoare a unor cestiuni sexuale, identitare sau de gen. Suntem într-o lume post-ceva (de unde şi prepoziţia ce precede Sodoma din titlu), referinţele biblice nu lipsesc, dar sunt mai degrabă mijloace de punere pe o pistă falsă. Textul romanului e năpădit de divagaţii, de interogaţii retorice, de referinţe culturale, de răsuciri lexicale, unele mai izbutite, altele mai modeste în realizare:

Trăia pe o planetă pe care Dumnezeu, după cum susţinea Antonia, avea să o distrugă, oricum, într-o bună zi, omorând până şi ultimul cimpanzeu, pentru ca nu cumva – după cum decretase Darwin – maimuţa, pe o altă scară a evoluţiei, să ajungă iar om. Pentru ce s-ar mai fi mirat Thomas că fiica lui, nefiică, era crescută de un cuplu necuplu într-o lume nelume? Sau poate acesta era mersul lucrurilor şi Dumnezeu îşi luase de tot mâna de pe oameni, lăsându-i să creadă că rostul existenţei lor era tocmai plăcerea. Omul e născut pentru plăcere, el simte, maxima lui Pascal părea că pune capac.

Alexandru Ecovoiu a plasat acţiunea romanului în Danemarca, probabil şi pentru că România nu ar fi oferit materie credibilă pentru aşa ceva. Din păcate, cadrul danez e stângaci conturat, autorul pare să se fi documentat citind la repezeală un articol despre Danemarca apărut într-o revistă cu foi lucioase. În definitiv, ce ştie omul de pe stradă despre ţara cu pricina? Păi ştie că e ţara lui Hans Christian Andersen, a lui Hamlet, a lui Kirkegaard sau, în definitiv, a Micii Sirene din Copenhaga. Romancierul pedalează ad nauseam pe aceste clişee (îmbinându-le, eventual, cu consideraţii pretenţioase, în realitate de o banalitate crasă), cu riscul de a stârni zâmbete amuzate. Iată un exemplu din numeroasele posibile:

[...] Danemarca avea impozite mici, fluvii de bere, femei de vis; A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea? striga, din goana motocicletei, rezolvând, pentru un moment, prin schimbarea unui semn de punctuaţie, dilema care, de fapt, îl omorâse pe Hamlet. Care e întrebarea? Interogarea existenței, un fel de reducere la absurd a oricărei probleme existenţiale.

Thomas e un personaj puternic, reflexiv, poate prea reflexiv, dar aşa pare să-l fi dorit romancierul. Celelalte personaje sunt sumar conturate, uneori fără substanţa psihologică pe care ar fi fost de dorit să o aibă (bibliotecarul Berger, Jasper, prietenul din tinereţe, revenit deus ex machina din Armata Salvării etc.) Cu ce rămânem, în definitiv, din După Sodoma? Greu de spus. Răspunsul la această întrebare depinde în mare măsură de cititor, de gustul şi aşteptările acestuia. Aş spune totuşi că avem de a face cu o ratare. Câteva momente stilistice reuşite nu compensează multitudinea clişeelor, retorismul facil, reflecţia de nivel tabloid.

4 comentarii:

dragoş c spunea...

mda, aceeași părere. urmează și la mine curând.

Micawber spunea...

@ dragos c

M-am linistit, ma gandeam ca am gasit prea multe cuie-n branza acestei carti.

văzul monstruos spunea...

Sincer, daca Ecovoiu intra in categoria scriitori, sub lupa unei critici demne va ramane la subclasa minori, ocazionali, aspiranti. Pentru ca nu convinge. Cu nicio ocazie. Dumneavoastra ati remarcat descrierile puerile, pe mine m-au izbit dialogurile - chinuite si sistematic artificiale.
Daca e sa spun tot ce nu se intampla in proza lui, e destul sa trec la forma negativa fragmentul elogios de mai jos, cu care i-a fost intampinata, intr-o revista, volumul "Ordinea": "...capacitatea de a crea situaţii excepţionale, cu personaje excepţionale. Un excelent jongler al ideilor filosofice, un fin observator al societăţii actuale, autorul reuşeşte să imagineze poveşti – nu rareori fantastice, groteşti, mistice etc. – care scot în evidenţă racilele contemporaneităţii aşa cum o caricatură mucalită reliefează defectele unei fizionomii. Nu avem însă nimic comic în proza lui Ecovoiu, ba dimpotrivă. Autorul e un sobru prin excelenţă, un spirit rece, teuton (...)"
In prefata bombastica, Ion Simut, voit sau nu, arunca o pastila demna de retinut, definitorie pentru intreaga stradanie artistica ecoviana: „prozatorul are ceva neliniştitor de spus, un mesaj urgent, de care se agaţă în mod voit (...) o vegetaţie a locurilor comune.”
Sunt mult prea multe carti bune pe care merita sa le citesti, pentru a-ti pierde timpul cu hatisul locurilor comune in care mesajul urgent al acestui scriitor secundar se rataceste, fatal, de fiecare data.

Micawber spunea...

@ vazul monstruos

Dar cine se uita la ce scrie critica oficiala?

Zau asa, avem lucruri mai bune de facut :)