vineri, 13 iulie 2012

La concert cu mitocanul interbelic


Avem adesea senzaţia că etalarea mitocăniei la concertele clasice e un atribut al vremurilor noastre, că publicul din trecut era mult mai educat şi se comporta mai civilizat, mai ales dacă vorbim de publicul din mult-idealizata epocă interbelică. Noi, deh, după atâtea decenii de comunism, compensate iute cu douăzeci de ani de capitalism fără restricţii, am avea, chipurile, unele scuze. Există tot felul de locuri comune pe care n-ai cum să le demontezi decât cu ajutorul unor documente de epocă.

Revin azi la Jurnalul unei fete greu de mulţumit, ţinut de Jeni Acterian între 1932 şi 1947. Autoarea, melomană pasionată, frecventează asiduu sălile de concert ale Capitalei. Are şi ce asculta (despre interpreţii care se produc în anii 1930, cu altă ocazie). În noiembrie 1936 asistă la un concert Enescu la Ateneu. E o seară ratată mai ales din cauza publicului:

Concertul de marţi seara al lui Enescu a fost slab. Din cauza lui Gherea care acompania prost şi din cauza publicului care făcea gălăgie. Cădeau pe jos, răsunător şi cu răsunet în nervii mei, tot felul de obiecte: binocluri, face-à-main-uri, poşete etc. etc. Instrumente feminine pe cât de inutile, pe atât de necesare persoanelor snoabe. După pauză Sonata Kreutzer. Enescu a intrat, a fost aplaudat şi a început să cânte. După câteva fraze a trebuie să se oprească. Afară nu se sunase sfârşitul pauzei şi tot publicul (cel masculin, care nu poate să stea mai mult de o oră fără să fumeze, şi cel feminin, care nu se gătise doar ca să nu fie văzut) intra discret şi pe vârful picioarelor, făcând un zgomot îngrozitor. A stat Enescu timp de mai mult de 5 minute cu vioara de-a lungul trupului şi cu o aparentă resemnare (foarte aparentă [sublinierea lui Acterian]), până s-a instalat lumea care nu mai sfârşea de intrat. După asta mai cântă Sonata Kreutzer dacă poţi.

Comportamentul contemporanilor noştri nu e cu mult diferit de cel al contemporanilor domnişoarei Acterian, atâta că acum nu se mai scapă pe jos la concert face-à-main-uri, ci sună telefoanele mobile.

Fragment dintr-o înregistrare cu Sonata Kreutzer interpretată de Enescu:


Niciun comentariu: