sâmbătă, 5 aprilie 2014

La operă cu Freud

Pasionaţii operei sunt bântuiţi de acest gen muzical până şi în vis. În Interpretarea viselor, Freud menţionează o întâmplare ciudată care face trimitere la Fidelio, contribuţia în materie a lui Beethoven:
Sensul „viselor cu dinţi“ pe care le am destul de des de analizat la pacienţii mei mi-a scăpat mult timp, pentru că, spre marea mea surpriză, împotriva interpretării lor se ridicau de regulă prea mari rezistenţe.
În final, copleşitoarea evidenţă nu a lăsat loc de îndoială: la bărbaţi, forţa motrice a acestor vise nu constă, din altceva decât din poftele onaniste ale perioadei pubertare. Voi analiza două astfel de vise, dintre care unul este în acelaşi timp un „vis de zbor“. Ambele provin de la aceeaşi persoană, un tânăr cu o puternică homosexualitate, care este inhibată în viaţă:
Se află la o reprezentaţie cu „Fidelio“ în stalul Operei, alături de L., o persoană pe care o găsea simpatică, a cărei prietenie ar fi dorit să o câştige. Deodată, el zboară transversal prin stal, se loveşte la gură şi îşi pierde doi dinţi.
El descrie zborul ca şi cum ar fi fost „aruncat“ în aer. Dat fiind că este vorba despre o reprezentaţie cu Fidelio, se impune versul:
„Cine a cucerit o femeie frumoasă.“
Dar cucerirea fie şi a celei mai frumoase femei nu face parte din dorinţele visului. Acestora li se potrivesc mai degrabă alte două versuri:
„Cine a reuşit marea lovitură [Wurf, „aruncare“]/ Unui prieten să-i fie prieten…“
Visul conţine deci această „mare aruncare“, care nu este doar împlinirea unei dorinţe. În spatele ei se ascund şi gândul penibil că atât de des a avut ghinion cu încercările sale de a se împrieteni, că a fost „aruncat“ (respins), şi teama că această soartă s-ar putea repeta şi la tânărul lângă care savurează reprezentaţia cu Fidelio. Rezultă din aceasta recunoaşterea, ruşinoasă pentru visătorul delicat, că odinioară, după respingerea din partea unui prieten, de dor, s-a masturbat de două ori la rând, plin de excitaţie senzuală.
În Opera and Modern Culture: Wagner and Strauss, Lawrence Kramer ne explică mai îndeaproape sensul şaradei:
Dar de ce se petrece această scenă la operă? Şi de ce tocmai la Fidelio? Răspunsul lui Freud depinde de observarea unei mici aventuri textuale. Finalul operei conţine expresia triumfătoare „Wer ein holdes Weib errungen” [Cine a cucerit o femeie frumoasă], luat din Oda bucuriei a lui Schiller; aceeaşi expresie se întâlneşte şi în finalul Simfoniei a IX-a a lui Beethoven. Ceea ce e important e faptul că tânărul şi-a descris senzaţia de zbor ca pe o senzaţie de a fi „aruncat” (geworfen) prin aer, iar cuvintele-cheie sunt imediat precedate în simfonie de altele:

Wem der grosse Wurf gelungen/ Eines Freundes Freund zu sein  [Cine a avut norocul/ De prieteni buni să dea]
În această interpretare, visul identifică scena de masturbare a tânărului cu „marea aruncare” a iubirii homosexuale. Freud adaugă că această imagine a aruncării este ambivalentă. Pe de o parte, aruncarea reprezintă respingerea, senzaţia de a fi „aruncat la o parte” şi repetă în formă simbolică actul compensator de dublă masturbare în absenţa prietenului al celui care visează. Pe de altă parte, aruncarea reprezintă fantazarea unei împliniri binecuvântate a dorinţei homosexuale a celui care visează. Am putea chiar să adăugăm că ea îi împlineşte dorinţa specifică de desăvârşire în masturbare reciprocă, aruncându-i pe amândoi, eines Freundes Freund zu sein.
Poza reproduce o scenă din montarea spectaculoasă cu Fidelio la Atlantic Ballet Theatre din Canada, semnificând parcă ambiguitatea despre care a fost vorba în textul de mai sus (de aici). Traducerea textului freudian îi aparţine Roxanei Melnicu. Fragmentul din Lawrence Kramer a fost tradus de mine (postare apărută iniţial pe blogul Sex Reader).

Niciun comentariu: