sâmbătă, 19 aprilie 2014

☺☺ Martin S. Martin - America povestită unui prieten din România

America povestită unui prieten din România (Humanitas, 2012) este, aşa cum cu transparenţă arată titlul, o încercare de prezentare a Statelor Unite pe înţelesul românului care nu ştie despre vestita ţară de la Apus decât, cel mult, ce a văzut prin filme sau ce îi spun prejudecăţile îndeobşte răspândite în Europa. Autorul, Martin S. Martin (numele american al lui Martin Ştefan Constantinescu) este un medic român emigrat în anii 1980, cu o poveste relativ banală, de individ cu dosar prost, sufocat şi opresat de sistem şi care, exasperat, găseşte în expatriere soluţia optimă a problemelor sale. E un caz fericit, al unui individ care părăsind România nu găseşte doar mari satisfacţii profesionale, ci şi o nouă patrie, ale cărei valori le îmbrăţişează din toată inima şi de care e tare mândru.

Îndemnat de ditamai şeful editurii Humanitas, care îi e prieten şi pe care îl găzduieşte în sejurul său peste Atlantic, Martin S. Martin alcătuieşte un adevărat ghid al Statelor Unite. Rând pe rând, sub forma unui set de scrisori adresate unui amic, el trece în revistă Constituţia, forma de guvernământ, sistemul politic şi juridic şi armata, sistemul de taxe (desigur!) dar nu uită să vorbească de cultură, mâncare, moravuri și să abordeze teme sensibile precum antiamericanismul din lumea de azi. Autorul nu face niciun secret din faptul că, pentru el, America este „cea mai bună dintre lumile posibile” şi e entuziasmat de modul în care americanii, pornind de la părinţii fondatori, au reuşit să construiască o ţară plecând de la un amestec de naţiuni care nu păreau să aibă prea multe în comun.

Unele din informaţiile prezentate, mai ales cele ce ţin de aspectul cantitativ-statistic, par luate direct din Wikipedia, dar până la proba contrarie nu ne putem îndoi de acuratețea lor. Spre cinstea lui, doctorul Martin foloseşte, pentru a-şi ilustra relatările, poveşti de viaţă pe care i le-au relatat cunoscuţii lui americani, vecini sau pacienţi, ceea ce dă adesea textului un aer de oarecare prospeţime. Fără a avea pretenţii de istoric sau specialist în teoria politică, el nu se fereşte să se lanseze câteodată în explicaţii sui generis pentru fapte care îl pot uimi pe cel neavizat. Iată, spre ilustrare, ce scrie autorul despre obiceiul american de a pune gheaţă în mai toate băuturile servite reci:

Serviciile în restaurantele americane sunt prompte şi politicoase. Înainte de a cere ceva, la doar câteva clipe după ce te-ai aşezat la masă, chelnerii îţi pun în faţă pahare mari de apă cu multă gheaţă. Fără să o pot dovedi, bănuiesc că acest obicei vine din epoca de dinaintea aerului condiţionat omniprezent, când cel care intra într-un local era îndreptăţit să-şi astâmpere mai întâi setea, pentru ca abia apoi să fie întrebat ce doreşte să bea şi să mănânce. La orice băutură care urmează, gheaţa este de la sine înţeleasă, în afară de cazul în care faci cunoscut că vrei doar puţină gheaţă, sau deloc.

Dacă întreg volumul s-ar fi menţinut pe această linie, a prezentării de date „obiective” alternând cu experienţe şi opinii personale, probabil că el ar fi fost o reuşită. Din păcate, Martin S. Martin nu încearcă să îi vândă cititorului român doar povestea Americii (aşa cum ar reieşi din titlul metaforic al cărţii), ci şi opiniile sale politice excesiv de partizane. Medicul de origine română este militant republican, iar acest lucru se vede la tot pasul. Aproape că nu există capitol (scrisoare) în care, în cadrul temei abordate, să nu vină vorba şi despre blestemăţiile lui Obama. Ca să nu mai vorbim de universităţile americane, adevărate instituţii de pervertire a studenţilor. Desigur, e dreptul autorului de a avea opinii politice, iar despre Obama, dacă m-ar întreba cineva la o cafea, n-aş avea nici eu prea multe lucruri bune de spus. Dar de aici până a-l face pe actualul preşedinte principalul cal de bătaie şi a-ți revărsa asupra lui şi a democraţilor mai toate nemulţumirile sau a vorbi, textual, despre „tineretul bine spălat pe creier în universităţile americane“ e o cale foarte lungă. De Tocqueville al nostru o străbate conştiincios, iar rezultatul, trist, este ratarea întregii lucrări.

Plăcerea lecturii unor informaţii interesante sau a unor întâmplări care dau de gândit este din păcate umbrită în bună măsură de militantismul rânced al autorului. Sinceritatea deplină, îndeobşte lăudabilă, nu e neapărat cea mai de seamă însuşire atunci când scrii o carte de genul celei de faţă, mai ales atunci când ea seamănă izbitor cu ranchiuna. La impresia neplăcută se adaugă insuficienta localizare a unor termeni americani. Ajungem, de pildă, să citim despre un „caz referit [de ei]” (de la englezescul „referred”, cu sensul de „recomandat”), „condiţie medicală” (de la „medical condition”, adică „afecţiune medicală”) sau despre „rotaţie” (de la „rotation”, însemnând în context „stagiu de pregătire într-un spital”) etc. Răspândirea în text a acestor barbarisme e destul de uniformă, ceea ce uşurează oarecum situaţia cititorului care, după ce că are la tot pasul de luptat cu maleficul Obama, mai trebuie să mestece şi nişte vorbe care cad prost.

Niciun comentariu: