În mai vechea sinteză consacrată
dezvoltării oraşelor, apărută şi la noi sub titlul Omniprezentul Babilon, Wolf Schneider consacră un capitol burgului
german şi evoluţiei imaginii acestuia în conştiinţa publicului. Autorul observă
cum adesea constructul mental este cosmetizat şi asanat, reflectând un spaţiu
ideal sau idilic (traducere de Josefina şi Camil Baltazar):
Atunci când vorbim de înflorirea oraşelor
germane în Evul Mediu târziu, de meşteri şi bresle, de romantismul paznicilor
de noapte şi al geamurilor bombate, avem în faţa ochilor mai ales imaginea
vechiului Nürnberg, cel desenat de Albrecht Dürer, descris de Hans Sachs şi
cântat de Richard Wagner, oraşul a cărui imagine imprimată pe cutiile cu turtă
dulce este şi azi trimisă spre cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Nürnberg
n-a fost numai un mare oraş comercial. El a fost renumit mai ales pentru artizanatul
său. Giuvaergiii şi feronierii săi,
cioplitorii în lemn şi pietrarii, turnătorii în cositor şi alamă, şelarii şi
armurierii, pictorii, sculptorii şi gravorii în aramă (printre ei se numărau
Albrecht Dürer şi Veit Stoss) s-au bucurat la începutul secolului al XVI-lea de
o faimă mondială. Lăcătuşul Peter Henlein a confecţionat în 1510 primul ceas de
buzunar. încă din secolul al XV-lea vechiul oraş imperial exporta jucării. [...]
După ce descrie o realitate opresivă,
lipsa de igienă şi de toleranţă din aceste oraşe, Schneider continuă:
Ne bate gândul că atmosfera romantică a
oraşului, care ne entuziasmează azi şi pe care sperăm să o mai găsim în locuri
ca Rothenburg ob der Tauber, în cartierele vechi ale Bernei sau de-a lungul
canalelor din Amsterdam nici nu provine probabil din timpurile lui Dürer, ci
din cele ale lui Spitzweg, adică din secolul al XIX-lea, respectiv dintr-o
vreme când deşi vechile oraşe îşi mai menţinuseră aspectul medieval, viaţa
devenise acolo mai acceptabilă datorită progresului făcute în domeniul igienei
şi datorită ideilor iluministe. [...]
Secolul al XIX-lea şi-a luat rămas-bun de
la zidurile şi porţile care înconjurau oraşul ca o cochilie şi care îţi dădeau
sentimentul agreabil de a fi la adăpost de acea mare şi sălbatică a pământului
care nu se numea Nürnberg. În sufletul german, cu sprijinul lui Spitzweg şi al Maeştrilor cântăreţi este rezervat un locşor
pentru vechiul Nürnberg, prototipul german al oraşului, paradisul pierdut. Nu-i
de mirare că majoritatea spectatorilor au fost îngroziţi în 1956 când, cu
ocazia reprezentării Maeştrilor cântăreţi,
Wieland Wagner a îndrăznit la Bayreuth să alunge de pe scenă decorurile gen
turtă dulce care le plăceau atât de mult. Aceasta nu era doar o încălcare a
imaginii create de Wagner, ci şi un atentat împotriva sufletului german.
Mai jos, o imagine din montarea
controversată a lui Wieland Wagner (de aici). În urma scandalului, scenografia
a fost revizuită, fiind ulterior „îmbogăţită” cu detalii:
În montarea din 2007, nepoata lui Wieland,
Katharina Wagner, a dus scandalul pe noi culmi (sursa):
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu