miercuri, 25 februarie 2015

Oraşe germane de turtă dulce

În mai vechea sinteză consacrată dezvoltării oraşelor, apărută şi la noi sub titlul Omniprezentul Babilon, Wolf Schneider consacră un capitol burgului german şi evoluţiei imaginii acestuia în conştiinţa publicului. Autorul observă cum adesea constructul mental este cosmetizat şi asanat, reflectând un spaţiu ideal sau idilic (traducere de Josefina şi Camil Baltazar):

Atunci când vorbim de înflorirea oraşelor germane în Evul Mediu târziu, de meşteri şi bresle, de romantismul paznicilor de noapte şi al geamurilor bombate, avem în faţa ochilor mai ales imaginea vechiului Nürnberg, cel desenat de Albrecht Dürer, descris de Hans Sachs şi cântat de Richard Wagner, oraşul a cărui imagine imprimată pe cutiile cu turtă dulce este şi azi trimisă spre cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Nürnberg n-a fost numai un mare oraş comercial. El a fost renumit mai ales pentru artizanatul său.  Giuvaergiii şi feronierii săi, cioplitorii în lemn şi pietrarii, turnătorii în cositor şi alamă, şelarii şi armurierii, pictorii, sculptorii şi gravorii în aramă (printre ei se numărau Albrecht Dürer şi Veit Stoss) s-au bucurat la începutul secolului al XVI-lea de o faimă mondială. Lăcătuşul Peter Henlein a confecţionat în 1510 primul ceas de buzunar. încă din secolul al XV-lea vechiul oraş imperial exporta jucării. [...]

După ce descrie o realitate opresivă, lipsa de igienă şi de toleranţă din aceste oraşe, Schneider continuă:

Ne bate gândul că atmosfera romantică a oraşului, care ne entuziasmează azi şi pe care sperăm să o mai găsim în locuri ca Rothenburg ob der Tauber, în cartierele vechi ale Bernei sau de-a lungul canalelor din Amsterdam nici nu provine probabil din timpurile lui Dürer, ci din cele ale lui Spitzweg, adică din secolul al XIX-lea, respectiv dintr-o vreme când deşi vechile oraşe îşi mai menţinuseră aspectul medieval, viaţa devenise acolo mai acceptabilă datorită progresului făcute în domeniul igienei şi datorită ideilor iluministe. [...]

Secolul al XIX-lea şi-a luat rămas-bun de la zidurile şi porţile care înconjurau oraşul ca o cochilie şi care îţi dădeau sentimentul agreabil de a fi la adăpost de acea mare şi sălbatică a pământului care nu se numea Nürnberg. În sufletul german, cu sprijinul lui Spitzweg şi al Maeştrilor cântăreţi este rezervat un locşor pentru vechiul Nürnberg, prototipul german al oraşului, paradisul pierdut. Nu-i de mirare că majoritatea spectatorilor au fost îngroziţi în 1956 când, cu ocazia reprezentării Maeştrilor cântăreţi, Wieland Wagner a îndrăznit la Bayreuth să alunge de pe scenă decorurile gen turtă dulce care le plăceau atât de mult. Aceasta nu era doar o încălcare a imaginii create de Wagner, ci şi un atentat împotriva sufletului german.

Mai jos, o imagine din montarea controversată a lui Wieland Wagner (de aici). În urma scandalului, scenografia a fost revizuită, fiind ulterior „îmbogăţită” cu detalii:




În montarea din 2007, nepoata lui Wieland, Katharina Wagner, a dus scandalul pe noi culmi (sursa):


Niciun comentariu: