Am făcut ce-am făcut şi nu m-am ţinut de cuvânt. Rămăsese să termin prezentarea cărţii îndată ce mă întorc din vacanţă, dar se pare că n-a fost să fie. De fapt, ce-a fost mai important a fost deja spus - rămân de făcut doar câteva consideraţii provinciale, despre modul în care e reflectată provinciala literatură română în volumul acesta impunător.
Norocul meu e că nu e reflectată deloc, altfel cine ştie cât mai trebuia să scriu. Cu alte cuvinte, printre cele 1001 de cărţi (mai precis, romane, după cum am văzut) pe care trebuie să le citim în viaţa asta nu se numără niciun roman românesc. Rezist tentaţiei de a clocoti de mânie proletară împtriva Occidentului (reprezentat metonimic aici de dl. Boxall), care ne trece iar cu vederea, după cum cu vederea ne trece si Comitetul Nobel, care nu se-nvredniceşte să premieze nicun autor de-ai noştri, deşi unii chiar se canonesc să devină vizibili pe piaţa internaţională (cazul Cărtărescu e în acest sens unul aproape clinic). Nu răzbesc ai noştri şi bună pace. N-or fi creaţiile literare suficient de valoroase, n-or avea parte bieţii scriitori de traduceri bune (realizate, desigur, de vorbitori nativi ai limbii-ţintă, nu de români animaţi de intenţii bune), de un marketing convingător sau de cine ştie ce relaţii oculte cu puternicii literari ai zilelor noastre. Dar dacă nu, nu, cine se supără nu face decât să joace rolul văcarului intrat în relaţii conflictuale cu satul.
Mă pregăteam să închei aici, când îmi cad ochii pe textul unui oarecare domn Radu Negru (pare-se, un pseudonim), care prezintă în detaliu volumul nostru pe un alt site (http://www.agonia.ro/index.php/essay/244914/index.html). Prezentare demnă de toată lauda, pe lângă care a mea pare o compunere şcolară de duzină. Domnul Negru trece prin ciur şi prin dârmon cartea aceasta a cărţilor, dar, culmea, vorbeşte şi despre lucrările scriilorilor români care ar fi incluse în ea. Iată ce scrie d-sa:
«Capitolul cel mai voluminos este desigur cel consacrat secolului 20, cuprinzând 731 titluri, printre care şi doua cărţi de autori romani: „Pădurea spânzuraţilor“ de Liviu Rebreanu si „Pe culmile disperării“ de Emil Cioran (desi acesta nu e un roman).»
La început am crezut că n-am fost eu atent. Am alergat la carte şi am parcurs-o, cu acribie, pagină cu pagină, doar-doar oi da peste Rebreanu şi Cioran (calitatea de scriitor român a celui de al doilea e discutabilă, dar nu asta e problema aici). Degeaba m-am chinuit, niciun cuvinţel despre autorii aceştia. Mi-am spus atunci că poate am eu o ediţie mai veche, neadusă la zi, iar dl Negru se referă la o versiune mai nouă. Nici gând. Cartea e apărută în 2006, iar ediţia pe care o am eu este din 2007 şi reprezintă, după cum se specifică în caseta tehnică, o simplă reeditare (nici măcar greşeli precum cele legate de data naşterii lui Thomas Mann n-au fost corectate, darămite să se fi introdus deodată doi scriitori români - ca să fie scoşi alţi doi, că altfel cum să rămână 1001?).
Cine ştie, poate domnul Negru şi cu mine am citit cărţi diferite sau am avut, citind aceeaşi carte, percepţii deosebite. Tare-aş vrea să ma poată lămuri cineva...
6 comentarii:
Mda... Am citit şi eu cele scrise de dl. Radu Negru. Ciudosnică neconcordanţă. Cît despre faptul că rîndurile scrise de tine par o compunere şcolară de duzină comparativ cu rîndurile domnului în cestiune, să avem rezon, coane! Ori te podidi un acces mult prea abraş de modestie, ori e senzaţia aceea pe care o încercăm încă din copilărie cum că mîncarea vecinului e mult mai bună decît cea de acasă. Şi cînd mă repez a-ţi mărturisi această opiniune nu sînt coprins de cine ştie ce subiectivitate. Ia poftim de vezi ce viziune am eu!
Articolul de-l scrise dl. Radu Negru e ca o ştiucă umplută făcută la cuptor. Numa' că dădu un pic cam tare focul analizii şi înşiruirii de nume şi opere, de ieşi biata ştiucă cam sfarogită şi cam fadă. Sigur, cunoscătorii se ling pe deş'te, murmurînd pofticioşi:Mmm, ştiucă umplută, ştiucă umplută!... Dar cred că n-ar dispreţui un alt preparat mai mustos şi mai greuşor dacă ar avea colebilul cu ei.
Articolele tale sînt ca o plachie de crap cinstit, romînesc, din acela un pic grăsuţ cum nu place nutriţioniştilor. Dar are pus cu dichis ceapă aurie şi dulce, ardei cărnos din cel verde şi cel galbin, belşug de roşii, o lecuţă de usturoi şi mirodenii, cît să sublinieze gustul peştelui, iar nu să-l strice. Focul analizei a fost potrivit cu dibăcie, astfel încît lucrarea ieşi bogată şi aromitoare, avînd o suculenţă ce nu o întîlneşti în textul celuilalt. Pînă şi feliuţele de lămîie ale ironiei sînt fruumos şi cu eleganţă aranjate, dozate astfel încît să nu dea rîndurilor tale o acreală strepezitoare.
Am zis şi eu, nu am dat cu parul. În fond, fiecare om cu afinităţile lui elective. Vezi, d-aia prefer eu plachia!
Cred că după comentariul meu s-a cam dus naibii cura de menţinere a siluetei. Ce ţi-e şi cu discuţiile astea literare!
as dori sa va atrag atentia ca in cartea "1001 de carti de citit int-ro viata" sunt 2 romane romanesti, respectiv : "padurea spanzuratilor" de liviu rebreanu si "pe culmile disperarii: de Emil Cioran ...ati citit sau nu cartea?
cel putin in editia romaneasca sunt...:D:D:D
Tocmai, ca am parcurs cu mare atentie editia engleza si nici urma de rebreanu sau Cioran pe acolo. Tocmai de aceea m-a intrigat semnalarea acelui domn.
S-ar părea că ediţia în limba română are ceva în plus. Ca să ne măgulească...
@ Diana Alzner
Nu ca ar fi ai nostri mai buni sau mai rai decat altii. Macar scrie undeva in prefata ca s-au adaugat autori romani inexistenti in editia engleza?
Trimiteți un comentariu