Dacă antichitatea clasică a
consemnat existenţa a nouă muze, vremurile mai apropiate de noi atestă adesea
un număr chiar mai mare de divinităţi feminine aducătoare de inspiraţie pentru
artişti. Romantismul muzical este plin de exemple, iar Berlioz nu face
excepţie. De pildă, Simfonia fantastică
i-a fost inspirată de actriţa irlandeză Harriet Smithson, cu care a avut de
altfel o căsnicie nereuşită iar Lélio,
lucrare concepută ca o continuare a simfoniei, de Camille Moke, a cărei
despărţire de compozitor l-a făcut pe acesta să se gândească la sinucidere.
Berlioz s-a despărţit de
Harriet Smithson în 1840, iar curând după aceasta a început o legătură cu cântăreaţa
franco-spaniolă Marie Récio, cu care avea de altfel să se căsătorească
ulterior. În studiul intitulat In the
Shadows of Les nuits d’été din
volumul Berlioz Studies (Cambridge
University Press, 1992), Peter Bloom discută relaţiile sentimentale care au
înconjurat compunerea ciclului de cântece cu titlul respectiv. Comparaţia cu
Wagner se impune aproape de la sine, dar - greu de crezut pentru multă lume - se
pare că germanul era bântuit de mai puţine obsesii feminine decât contemporanul
său francez:
Poate că el a dorit în același timp să consemneze în
muzică noile sale sentimente pentru Marie Récio; acea dată ciudat de specifică
de pe manuscrisul de la Darmstadt ar putea fi chiar data primei lor întâlniri
deşi, așa cum am arătat, cronologia activităţii ei la operă sugerează altfel.
Mai mult, pentru Berlioz, viaţa imită arta mai des decât invers: la fel ca Wagner,
care întreţinea relaţia cu Mathilde Wesendonk pentru că era mistuit de patimă
artistică (în Tristan), este posibil ca şi Berlioz să fi găsit în poemele lui [Théophile]
Gautier expresia unei estetici înrudite şi ca urmare, în Marie, chiar dacă
pentru scurt timp, un suflet înrudit. În
cele din urmă, trebuie să se ia serios în considerare posibilitatea ca
gândurile lui Berlioz să fi fost îndreptate în direcţia amicală, dacă nu
amoroasă, a destinatarei dedicaţiei ediţiei tipărite a ciclului Les nuits d’été,
Louise Bertin, poetă, compozitoare şi membră a unei familii influente care a
sprijinit multă vreme strădaniile artistice ale lui Berlioz.
Fragmentul de mai sus este
citat, în traducerea mea, din cartea editată de Peter Bloom. În imagine, Berlioz
dirijând un cor, desen de Gustave Doré (1850), reprodus din volumul Hector Berlioz - The Complete
guide, editat de Paul Muljadi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu