vineri, 14 iunie 2013

Câteva din muzele lui Berlioz


Dacă antichitatea clasică a consemnat existenţa a nouă muze, vremurile mai apropiate de noi atestă adesea un număr chiar mai mare de divinităţi feminine aducătoare de inspiraţie pentru artişti. Romantismul muzical este plin de exemple, iar Berlioz nu face excepţie. De pildă, Simfonia fantastică i-a fost inspirată de actriţa irlandeză Harriet Smithson, cu care a avut de altfel o căsnicie nereuşită iar Lélio, lucrare concepută ca o continuare a simfoniei, de Camille Moke, a cărei despărţire de compozitor l-a făcut pe acesta să se gândească la sinucidere.

Berlioz s-a despărţit de Harriet Smithson în 1840, iar curând după aceasta a început o legătură cu cântăreaţa franco-spaniolă Marie Récio, cu care avea de altfel să se căsătorească ulterior. În studiul intitulat In the Shadows of Les nuits d’été din volumul Berlioz Studies (Cambridge University Press, 1992), Peter Bloom discută relaţiile sentimentale care au înconjurat compunerea ciclului de cântece cu titlul respectiv. Comparaţia cu Wagner se impune aproape de la sine, dar - greu de crezut pentru multă lume - se pare că germanul era bântuit de mai puţine obsesii feminine decât contemporanul său francez:

Poate că el a dorit în același timp să consemneze în muzică noile sale sentimente pentru Marie Récio; acea dată ciudat de specifică de pe manuscrisul de la Darmstadt ar putea fi chiar data primei lor întâlniri deşi, așa cum am arătat, cronologia activităţii ei la operă sugerează altfel. Mai mult, pentru Berlioz, viaţa imită arta mai des decât invers: la fel ca Wagner, care întreţinea relaţia cu Mathilde Wesendonk pentru că era mistuit de patimă artistică (în Tristan), este posibil ca şi Berlioz să fi găsit în poemele lui [Théophile] Gautier expresia unei estetici înrudite şi ca urmare, în Marie, chiar dacă pentru scurt timp, un suflet înrudit.  În cele din urmă, trebuie să se ia serios în considerare posibilitatea ca gândurile lui Berlioz să fi fost îndreptate în direcţia amicală, dacă nu amoroasă, a destinatarei dedicaţiei ediţiei tipărite a ciclului Les nuits d’été, Louise Bertin, poetă, compozitoare şi membră a unei familii influente care a sprijinit multă vreme strădaniile artistice ale lui Berlioz.  

Fragmentul de mai sus este citat, în traducerea mea, din cartea editată de Peter Bloom. În imagine, Berlioz dirijând un cor, desen de Gustave Doré (1850), reprodus din volumul Hector Berlioz - The Complete guide, editat de Paul Muljadi.

Niciun comentariu: