vineri, 5 iulie 2013

Nicolae-Paul Mihail - Demascarea lui Turnesol

Că un Dumas sau un Balzac a folosit „negri” o ştiu până şi studenţii de la Litere, dar despre „negrii” la care s-a recurs în literatura noastră ştie probabil chiar mai puţină lume. Unul din aceştia - că doar era păcat să n-avem şi noi faliţii noştri - pare să fi fost Nicolae-Paul Mihail, fost coleg cu Eugen Barbu la şcoala de jandarmi şi rămas în relaţii apropiate cu autorul Gropii. Atât de apropiate, încât acesta i-ar fi utilizat, zic gurile rele, serviciile de scrib. Oficial, cei doi figurează drept co-scenarişti ai filmelor din seria Mărgelatu, dar nu e exclus ca Mihail să fi scris el singur texte semnate de tartorul de la Săptămâna. Asta nu-i însă treaba noastră aici. S-o descâlcească istoricii literari dacă le dă ghes interesul. Negru, ne-negru, Nicolae-Paul Mihail, care ar fi împlinit săptămâna asta 90 de ani, nu scria rău, avea condei, cum se zice.

Am dat peste Demascarea lui Turnesol, roman pentru tineret publicat în 1970 la Editura Ion Creangă, recent înfiinţată pe fundaţiile vechii Edituri a Tineretului. E o carte cu elevi de clasa a şaptea dintr-o şcoală de provincie (nu importă de unde) care trec prin tot felul de întâmplări şcolăreşti. Nu e cine ştie ce. De-ale şcolii, un caiet de istorie care dispare, un geam pe care l-a spart cineva în împrejurări neclare, jocuri şi partide de fotbal cu mari rivalităţi între clase. Personajele centrale sunt grupate în aşa-numita Tripletă de aur, formată din „marele Ştefănescu Unu (zis Turcu), Ionescu Nicuşor şi Paulică Georgescu”. Paulică e cronicarul evenimentelor şi i se atribuie o bună parte din relatarea întâmplărilor. Altminteri, perspectiva e atotştiutor-auctorială. Oricum, această alternare de voci e remarcabilă pentru o carte cu miză atât de redusă. Un personaj pitoresc, multilateral prin preocupări (poet, dar şi fotbalist talentat, aspirant la o viitoare carieră medicală) este Popescu Gică (poreclit „Moţopină”). Fete sunt puţine, dar din rândul lor se detaşează Mihăescu Geta, premianta clasei şi participantă redutabilă la concursurile de fizică şi chimie. În fine, relevantă pentru o complexitate pe care nu o au de regulă cărțile acestui gen este prezența unui personaj colectiv, grupul jucătorilor de lapte gros, așa-numiții grosmeni.

Din acest tablou vivant nu putea lipsi dirigintele, „profesorul de naturale, un bărbat între două vârste, nu prea sever, de care [elevii] se ruşinau să-l supere”. E, desigur, un personaj infailibil, înţelept ca Solomon şi judecător drept, care intră perfect în convenţia literaturii moralizatoare pentru tineret. Probabil însă că feminiştii vremurilor noastre ar digera cu greu discursul ţinut în faţa clasei de profesor cu ocazia anchetei organizate pentru a-l identifica pe cel care a spart geamul („Să nu-mi ascundeţi nimic. Un bărbat adevărat nu se teme niciodată să spună adevărul), căci în clasă erau şi fete.

Cu toate că sunt zvăpăiaţi, copiii nu-s răi. Ei se joacă de-a Insula misterioasă, se preocupă de inventarea unor dispozitive care le-ar putea face viaţa mai uşoară, precum maşina de scris lecţiile („M.S.L.”) sau ţancometrul, aparatul care te ajută să soseşti la ţanc. Lecturile lor sunt în esenţă cele ale oricărui puber interbelic (Jules Verne, Dumas, Wells), iar eroii autorilor respectivi le populează imaginaţia şi le inspiră faptele. Suntem la ani-lumină de romanele pentru tineret ale deceniului anterior, iar elementul ideologic este absent, dacă facem abstracţie de cele câteva referiri discrete la organizaţia de pionieri, la sirena fabricii de nu-mai-ştiu-ce sau la stradela ce duce la noile blocuri.

Dar Turnesol? E un personaj misterios, ale cărui acţiuni imprevizibile îi încurcă pe membrii  Tripletei de aur. „Demascarea” din titlu se va produce abia la ultima pagină şi va fi întrucâtva echivocă, după cum echivocă între un genitiv subiectiv şi unul obiectiv e însăşi construcţia sintactică din titlul cărţii. Lăsând la o parte asemenea chiţibuşuri, Demascarea lui Turnesol e o carte scrisă cu vervă şi umor, pe care foarte tinerii de acum patru decenii şi mai bine trebuie s-o fi apreciat.


Coincidenţă (sau nu): Eugen Barbu are o nuvelă cu subiect sportiv intitulată Tripleta de aur, apărută în 1956.

Niciun comentariu: