☺☺ Emil Berdeli - Sex, spionaj şi poliţie politică în Epoca de Aur

Sex, spionaj şi poliţie politică în Epoca de Aur este titlul – să recunoaştem, cu oarecare cârlig la cititor – sub care Emil Berdeli publică, la obscura editură Virtuală, o serie de relatări mai picante cu şi despre spionii carpato-danubiano-pontici ai ultimelor decenii. Istorioarele sunt destul de atent circumscrise domniei lui Nicolae Ceauşescu („epoca”...), dar nu lipsesc o serie de extensii înspre perioada post-decembristă. Deşi fauna care populează cartea este destul de variată (securişti, diplomaţi sub acoperire cu sau fără soaţele lor, secretare, activişti de partid etc.), o fantomă pare să bântuie peste tot şi pare să-l obsedeze pe autor. E vorba de celebrul defector Pacepa, eroul unei mitologii abundent ilustrate, cu privire la care contemporanii noştri nu se pot decide dacă face parte din categoria băieţilor buni sau a celor răi. Depinde pe cine întrebi. Dacă l-am întreba pe Emil Berdeli, acesta l-ar încadra dintr-o răsuflare în cea de a doua categorie.

Lăsându-l deocamdată la o parte pe Pacepa (ah, de ar fi ascultat şi domnul Berdeli acelaşi îndemn!), nu se poate spune că ducem lipsă de personaje pitoreşti. Nu sunt, cel puţin aşa cum apar ei în carte, ticăloşi majori, ci mai degrabă pramatii mărunte şi cu obiective mai degrabă meschine. Iată-l de pildă pe Vasile Pungan, înalt demnitar comunist, diplomat şi ministru, aranjor de afaceri dubioase şi mare fustangiu, detaliu care nu putea să scape „organelor” vigilente. Sau pe Vasile Patilineţ („Cabinetul ministerial, cuibuşor de nebunii al ministrului”), individ ambiguu, participant la un fel de cabală menită să-l răstoarne pe Ceauşescu, dar şi afemeiat fără leac, mort într-un accident de automobil în Turcia, unde fusese trimis ambasador. Toţi aceşti „tovarăşi” îşi desfăşurau activităţile sub ochii Securităţii, care îi înregistra şi alcătuia rapoarte folositoare pentru un eventual şantaj. Uneori aceste texte au un comic involuntar irezistibil:

O altă notă, de fapt o completare a celei din 31 august 1979, consemnează: „Dollinger Leona, translatoare de limbă engleză la ISCE GEOMIN, pe care, cu ocazia recepţiei la Athénée Palace, tov. Vasile Patilineţ a tratat-o cu intimitate, fiind dezaprobat de cei care l-au văzut, atât români, cât şi străini... (text cenzurat de CNSAS)“. Elena Borcea, sărutată de Patilineţ în cabinetul său, ca şi Steliana Nedeluşe au fost însă încântate de manierele lui Patilineţ, cât şi de faptul că-i un şef „curtenitor“.

De atenţia Securităţii se bucuraseră şi persoane publice, cum ar fi actorii Dem Rădulescu şi Ilarion Ciobanu, regizorul Lucian Pintilie sau prozatorul Fănuş Neagu. Primul a intrat în atenţia instituţiei cu ocazia unui turneu în fosta RFG, de unde a revenit cu o combină muzicală în valoare de 6000 de mărci, sumă exorbitantă şi greu de justificat, iar cel de al doilea, pentru că era mai slobod la gură şi îl critica pe dictator. Cu toate acestea, nu pare să se fi pus în mişcare niciun mecanism represiv mai serios, dar se strângeau gospodăreşte rapoarte de la informatori. Uneori se recurgea la interceptări, cu rezultate câteodată neaşteptate. Dispunând să fie ascultat un oarecare Andrei Manoliu, generalul de Securitate Doicaru dă peste o înfocată conversaţie amoroasă între acesta şi Tamara, propria sa fiică.

Se pare că spionajul naţional era, atunci şi acum, cam de râsul curcilor. Ne-o dovedeşte relatarea păţaniilor lui Nicolae Vlăsceanu („spionul ghinionist”) sau ale lui Ion Agheană, infiltrat în Statele Unite sub numele de John Pearson. Povestioarele sunt de multe ori amuzante, iar Emil Berdeli pare să ştie să-şi exploateze conexiunile din „servicii”. Dintre acestea, cea cu ziaristul Mihai Pelin pare să-i fi fost de mare folos. Avem parte şi de un fel de epilog post-decembrist. Fără îndoială, perioada ultimelor două decenii a prilejuit episoade tragi-comice pe măsura celor trăite sub Ceauşescu, atâta că ele au fost dezvăluite deocamdată cu parcimonie. Caraghioasele peripeţii în jacuzzi ale lui Theodor Baconschi, pomenite in carte, par să fie numai vârful icebergului.

Sex, spionaj şi poliţie politică în Epoca de Aur n-ar fi fost până la urmă o carte prea rea dacă autorul n-ar fi bântuit de obsesia Pacepa sau dacă el nu l-ar îmboldi pe cititor cu tot felul de consideraţii personale (şi nesprijinite de data asta pe fapte!) despre evenimentele din ultimii ani. Cartea are destul material ce se apropie de literatură. O compromit din păcate intervenţiile prea apăsate şi subiective ale lui Emil Berdeli. Ca detaliu interesant, el îi beşteleşte (pe drept cuvânt, să ne înţelegem) pe mai toţi responsabilii şi beneficiarii spionajului românesc din anii din urmă, dar uită un nume foarte important, unul care începe cu „B” şi se termină cu „escu”. Fatalitate, vorba lui Caragiale, ce să-i faci!