marți, 8 octombrie 2013

☺☺☺Vasile Baghiu - Planuri de viaţă

Nu cred că greşesc prea mult dacă spun că Planuri de viaţă de Vasile Baghiu (Polirom, 2012) este un roman cuminte, cel puţin judecând după contextul destul de zbânţuit al literaturii noastre de azi, unde se duce o luptă acerbă pentru epatarea sărmanului cititor. Ei bine, nu aici va găsi satisfacţii amatorul de senzaţii tari. Nu tu o scenă mai tare, un organ sexual, o vorbă mai radicală (în sens junimist, desigur). Nimic, zero, nada, zilch. Prozatorul nostru şi-a construit un personaj (Vili Barna) cu identitate şi stare civilă bine precizate, om pe la vreo 45 de ani, psiholog cu studii făcute mai la bătrâneţe, însurat cu Diana, cu doi copii (aproape) mari, de loc de undeva de prin Moldova, mărunt mădular al intelighenţiei de provincie. Ce se poate închipui mai plicticos? Şi – asta nu-i o glumă de-a bloggerului, ci pura realitate literară – Barna al nostru cercetează „legătura dintre stările emoţionale ale oamenilor şi plantele de interior”.

Avem, aşadar, un fel de antierou ale cărui acţiuni nu se anunţă spectaculoase şi nici nu vor fi. Pe parcursul celor circa 300 de pagini ale cărţii Vili Barna va face câteva plimbări prin Europa şi va privi, cu ochii unui Dinicu Golescu timid şi cam flegmatic, excentricităţile altora. O va vedea, de pildă, pe turcoaica Meryem, venită şi ea în Occident cu o bursă de cercetare, cum paşte iarbă în scop experimental, se va întreţine cu colegi mai trăsniţi, dar va rămâne, vorba din strămoşi, zen şi nu-l va scoate nimeni din ale lui. Nu că n-ar avea şi el nelinişti şi îngrijorări ca tot omul, mai ales dacă e sărac şi cinstit şi cam trage targa pe uscat. O bună supapă pentru defulare o reprezintă discuţiile pe medii de socializare (suntem în 2012, ce naiba!) cu prieteni plecaţi din ţară. Se zbuciumă şi Vili, ca tot intelectualul deziluzionat, ba chiar face câţiva paşi spre America, dar cade victimă unei escrocherii şi renunţă repede. Bovarizează şi el, ca atâţia alţii, e dezgustat şi are şi de ce, nu-i merge nimic, ajunge să renunţe şi la mişcarea civică în care se angrenase.

Dacă ar fi numai asta, cartea ar fi plicticoasă peste măsură. Noroc cu aşa-zisul „lift spaţio-temporal imaginar”, cum numeşte autorul, poate nu cu prea multă abilitate, tehnica navigării printre niveluri ale acţiunii. Liftul acesta face ca punctul de interes al cărţii să se deplaseze între un prezent implicit al anilor 2000 şi un trecut trăit de tatăl protagonistului, Grigore Barna. Acesta făcuse după război câţiva ani de prizonierat în URSS şi îşi consemnase experienţa în scris. Fiul său îşi propune să valorifice însemnările tatălui. Iată cum se îmbogăţeşte romanul cu paginile „siberiene” care, chiar dacă nu reprezintă în sine o valoare narativă excepţională, contribuie la binevenite ruperi de ritm într-o tramă care risca altfel să devină prea monotonă.

Polisemia cuvântului „plan” din titlu e probabil cheia acestei cărţi. Compartimentalizând, am avea, mai întâi, planul pe post de strat temporal. Există planul trecutului, cu Grigore Barna în URSS şi, ulterior, anii de comunism pre-decembrist, cu evocări marca Vili), desigur, un plan al actualităţii anilor din urmă, cu burse în străinătate care nu fac decât să intensifice incertitudinea şi, mult mai vag conturat, un plan al viitorului. Vili Barna nu e un aventurier, nu-l vom regăsi probabil pe la antipozi şi ni-l putem imagina angrenat şi pe mai departe în activitatea lui preferată, ca în avion, unde „trăieşte şi citeşte”. Revenind la polisemie, „planurile de viaţă” sunt nu doar paliere ale existenţei, ci şi proiecte personale. Vili Barna (de altfel un alter ego transparent al autorului, cu multe din datele biografice ale acestuia) nu are ţinte spectaculoase, el pare să-şi dorească un firesc totuşi greu de atins în România zilelor noastre. Planuri de viaţă îi va dezamăgi probabil pe cititorii aflaţi în căutare de senzaţii tari şi formule romaneşti epatante, dar va constitui o lectură reconfortantă pentru cititorii amatori de cărţi solide şi care rezervă puţine surprize.

Romanul Planuri de viață a participat la concursul pentru premiul literar Augustin Frățilă, însă nu a fost selectat pe lista scurtă de către juriul criticilor oficiali.

Un comentariu:

Dinu D. Nica spunea...

Hitchcock (care nu agrea neo-realismul)avea o butadă:
"Lumea nu merge la cinema să vadă cum se spală vasele. O poate face și acasă!"
Ce vreau să zic?
Că există cărți grele, cărți ușurele și cărți plicticoase.
Asta, dacă nu generalizez eu prea mult...
Dinu D. Nica