duminică, 16 martie 2014

☺☺☺ Bogdan Costin - Cum să faci primul milion

„Viaţa este ceva mai inventivă în întâmplări extraordinare decât scriitorul, dar scriitorul le rezolvă mai bine decât oamenii”. Bine a zis cine a zis aşa, chiar dacă e vorba de G. Călinescu, n-ai ce-i face, le mai nimerea şi el. Ori ar fi, în Cum să faci primul milion (Cartea Românească, 2013) Bogdan Costin pare să cunoască acest principiu şi să acţioneze nesmintit în sensul transpunerii sale în viaţa... literaturii. Rezultatul e acest roman din viaţa copywriterilor, cu titlu comercial, amintind de cărţile de sfaturi tip how to, în bună măsură o satiră la adresa micii şi proaspetei noastre lumi corporatiste, dar nu mai puţin a moravurilor autohtone, a societăţii în care orice serviciu poate fi obţinut, numai să ştii cui şi cât să-i plăteşti. E limpede că toate aceste surse de inspiraţie sunt foarte generoase, dar de aici şi până la reuşita literară drumul e lung şi greu...

...însă Bogdan Costin îl parcurge cu aparentă uşurinţă (numai în încălţările autorului să nu fii!) și ne oferă un produs (deh) destul de reuşit. Povestea (pe care, din respect pentru alţi eventuali cititori, n-am s-o spun) are în centrul ei un erou cinic şi inventiv, bărbat atrăgător şi în plină putere, care hotărăşte să-şi ia soarta în propriile mâini şi să treacă de la statutul de angajat la o firmă de publicitate la cel de freelancer. Încredinţat că prostia, foamea şi frica semenilor sunt avantaje în mâna celui care ştie să le exploateze, omul nostru scoate bani frumoşi promovând produse comerciale pe care reuşeşte, abil, să le asocieze cu moartea unui om. Marea lovitură, cea care trebuie să-i aducă un milion de dolari (sumă modestă, să recunoaştem la rece) o constituie plasarea în distribuţia unui film american a unui actor de-al nostru, Toma Drăgan. Suferind de o tumoare incurabilă, omul e convins să se sinucidă înaintea premierei, asigurând astfel succesul fulminant al unei pelicule altfel modeste şi îmbogăţindu-i pe realizatori şi pe trepăduş. Un milion de dolari urma să moştenească şi Vera, fiica lui Toma, întâmplător (?) iubita protagonistului. Dacă socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg, dacă piesele puzzle-ului se aranjează aşa cum vrea păpuşarul, ce se întâmplă cu Toma, cu Vera şi cu alte personaje (Răzvan, proprietarul casei de producţie, Radu, omul folosit la mici treburi murdare şi destui alţii), toate acestea le aflăm dacă citim cartea.

Inventivitatea epică a lui Bogdan Costin e greu de pus sub semnul îndoielii. Mai interesant e să vedem în ce măsură povestea cu eroii ei şi cu modul în care e spusă sunt ingrediente suficiente pentru a obţine un roman de calitate. Mai întâi, cartea nu plictiseşte. Nu e puţin lucru, mai ales pe o piaţă literară naţională bogată în creaţii cu remarcabile proprietăţi soporifice. Spune la un moment dat protagonistul:

În sfârşit, nu mai trebuie să ţin pe noptieră nicio carte de-a lui Liiceanu din care să mă apuc să citesc ceva înainte de culcare. Pentru cei care încă mai au insomnii, un sfat gratuit de la mine: lăsaţi diazepamul că vă nenorociţi sănătatea, treceţi pe cărţile lui şi, în general, ale oricărui intelectual român. Vă garantez că adormiţi ca pruncii după maximum două pagini. Şi nu au niciun efect secundar aşa cum au somniferele din farmacii.

Într-adevăr, Cum să faci primul milion nu e de ţinut pe noptieră în speranţa că va atrage somnul. Dimpotrivă, scrierea e alertă, cu umor şi dialoguri fireşti (rarae aves), bine ticluită şi fără burţi. Propria experienţă de copywriter şi scenarist îl va fi învăţat pe autor cum să-şi vândă marfa. Textul curge firesc, iar stridenţele sunt rare, deşi tentaţia de a şarja trebuie să-i fi dat ghes scriitorului nu de puţine ori. Temându-se poate ca produsul finit să nu fie prea sec, iar personajul principal, prea odios, scriitorul a scăpat cam mult sirop peste foile de tort care alcătuiesc ultimul sfert al romanului său. Statuile unor Tolstoi, Thomas Mann sau Proust pot sta liniştite pe soclul lor, nu le va da jos cartea de debut a lui Bogdan Costin, prea puţin înclinat spre experiment. Fără a-şi fi propus, de fapt, să revoluţioneze specia, și pesemne conștient că șansele de a fi apreciat de critica oficială sunt modeste, romancierul ne-a oferit o lectură captivantă şi plină de umor. Am pufnit în râs în vreo două rânduri şi nu mi-a părut rău după banii daţi pe carte.

Se spune, fără îndoială, colinesterază, nu colinestarază, dar treaba asta, alături de diverse (alte) greşeli de tipar nu trebuie să ne descurajeze.

Niciun comentariu: