duminică, 2 martie 2014

☺☺ Ion Bulei - Viaţa în vremea lui Carol I

(Re)intitulând Viaţa în vremea lui Carol I (Tritonic, 2005) o carte apărută mai demult sub titlul Atunci când veacul se năştea şi dând la iveală (citez) „o reluare întocmai” Ion Bulei comite, să nu ne ferim de vorbe, o mică escrocherie. E vorba de o lucrare de istorie, nu de o scriere beletristică, aşa că titlul contează. Cititorul care se aşteaptă să găsească, aşa cum l-ar îndreptăţi firma de la intrare, informaţii despre vremea lui Carol I (care a durat, să nu uităm, aproape o jumătate de veac) va rămâne frustrat, căci nu va avea parte decât de primul deceniu al secolului XX. Vechiul titlu era mult mai fidel conţinutului, dar probabil numele regilor vând mai bine cărţile (oricum, mai bine decât numele preşedinţilor), aşa că istoricul a consimţit la această măruntă înşelătorie.

Indiferent de titlul sub care ne este livrată, cartea nu este o istorie a vieţii cotidiene şi nici (slavă Domnului!) o lucrare de istorie cu care ne-au obişnuit autorii autohtoni, ci mai degrabă o trecere în revistă a câtorva domenii importante ale vieţii sociale, economice, politice şi culturale a Vechiului Regat, realizată pe baza mobilizării unui vast material statistic şi documentar. Pe sub faţa ochii cititorului mărșăluiesc sumedenie de date economice, financiare, industriale, agricole, din transporturi (mai ales în capitole precum Realităţile din jur sau Contribuabili, protecţionism şi schimburi echivalente). E, poate, obositor pe alocuri, dar e bine că autorul nu-ţi cere să-l crezi pe cuvânt şi are numerele la el. Imaginea de ansamblu: o societate de un dinamism extraordinar, o dezvoltare nemaiîntâlnită până atunci, în contrast cu subdezvoltarea încă persistentă într-o serie de domenii (mai ales în mediul rural). Unele date sunt de-a dreptul şocante: bunăoară, România exportase, între 1880 şi 1914, mai mult porumb decât Statele Unite, aflându-se pe locul al patrulea în lume. Transporturile şi telecomunicaţiile iau un avânt remarcabil - aflăm, de exemplu, că în 1904 în România s-au expediat 2.635.026 telegrame, ceea ce situează ţara noastră pe locul al patrulea în Europa în raport cu mărimea populaţiei. Pentru cei cărora literatura le spune mai mult decât statistica, aceste date pun într-o lumină nouă Telegramele lui Caragiale...

Viaţa politică, bogată în frământări şi nu foarte deosebită în multe privinţe de cea de azi, are parte de numeroase seisme, ruperi şi coagulări de alianţe. Ion Bulei prezintă tabloul interesant al luptei pentru putere în Partidul Naţional Liberal în perioada senectuţii liderului D.A. Sturdza (încheiată cu victoria, nu uşoară, a lui I.I.C. Brătianu) şi schiţează portrete de economişti şi oameni politici remarcabili şi îndeobşte mai puţin cunoscuți publicului profan (Eugeniu Carada sau Emil Costinescu). În materie de probleme şi frământări sociale, de o discuţie extinsă are parte răscoala din 1907. E o mişcare cu multe dedesubturi încă neclare şi a căror elucidare a avut de suferit nu numai de pe urma acţiunii propagandei deceniilor de comunism, ci şi ca urmare a acţiunii responsabililor politici contemporani. Este, ca urmare, aproape imposibil să se stabilească numărul exact al victimelor (ţărani, dar şi soldaţi), iar documentele pe baza cărora s-ar fi putut face calculul par să fi dispărut. În fine (dar nu neapărat în ultimul rând) se cuvin menţionate secţiunile în care este vorba despre viaţa din teritoriile româneşti care nu făceau parte din Regat (Transilvania, Bucovina, Basarabia) şi, în special, prezentarea expoziţiei jubiliare din 1906, adevărată vitrină propagandistică a domniei lui Carol I.

O lucrare interesantă, s-ar zice, în ciuda titlului înşelător. La acest păcat originar se adaugă, din nefericire, un adevărat dezastru editorial produs de extrem de frecventele greşeli de tipar. Ai uneori senzaţia că redactorul cărţii e un ucenic vrăjitor care se joacă cu literele şi cuvintele dând naștere unui haos supărător. Uneori greşelile sunt greu de atribuit, însă sunt groteşti. Amintesc câteva. Din Nae Ipingescu al lui Caragiale şi Ana Ipătescu a paşoptiştilor s-a ajuns la... Nae Ipătescu (aşa apare numele personajului din O noapte furtunoasă). Comedia lui Caragiale mai e masacrată o dată pe aceeaşi pagină, atunci când ni se spune că subtitlul lucrării lui Rică Venturiano ar fi... Veniturile şi Trecutul, evident în loc de Venitorele şi Trecutul. Titlul publicaţiei L’Indépendance Roumaine apare, peste tot, ca L’Indépendance Roumanie. Asta ca să dăm doar două exemple, din cele mai savuroase. Octavian Goga ar fi tradus Tragedia omului de... Imre. Este vorba, evident, de lucrarea maghiarului  Mádach Imre, iar autorul, nefamiliarizat cu structura numelor ungureşti, o fi crezut că Imre e numele de familie. E ca şi cum ai spune că cineva „traduce din Mihai”, în loc de „traduce din Eminescu”. Că cineva a rămas corigent la literatură se vede şi din faptul că ni se spune că schiţa Ultima oră a lui Caragiale ar trata un material legat de războiul balcanic din 1913. Caraghios, Caragiale era mort de un an. Textul are la bază un conflict politico-diplomatic cu Bulgaria petrecut pe la 1900.


Dacă suntem dispuşi să trecem peste scăpări (multe supărătoare şi greu de iertat), Viaţa în vremea lui Carol I poate fi o lectură instructivă şi un punct de plecare pentru aprofundarea temelor abordate de autor. Sentimentul dominant este totuși cel de ratare a ţintei, iar atmosfera, cea a unui deplin diletantism editorial.

Un comentariu:

ADRIAN spunea...

Majoritatea informatiilor din blogul meu reflecta epoca lui Carol I.
Zic si eu, ca sa ma aflu in treaba :)