duminică, 2 septembrie 2007

☺☺☺☺ Marin Anton - Corăbii de fum, corăbii de lumină (Episodul I)



Nu ştiu câtă lume a dat peste cartea asta, apărută, pare-se într-un tiraj infim, la editura ASA (2005). N-am auzit până de editură, iar cartea arată descurajant de groasă. Cu toate acestea, un anume vino-ncoace trebuie să fi avut ea, de vreme ce m-am pus pe citit şi am sfârşit prin a nu-mi părea rău. Să vedem despre ce e vorba.

„Pe mine mă cheamă Tiberiu, Tiberiu Recaş, dar toată lumea din cartier îmi zice Tiberică, şi Tiberică o să-mi rămână numele şi după ce-oi face o sută de ani.” Un fel de „Call me Ishmael”. Atâta că Ishmael al nostru e băiat de cartier din Giuleşti (adevărat Macondo al lui Marin Anton!), născut prin 1970. Aşa începe totul. Urmează povestea lui Tiberică (viaţa de fotbalist, primul amor, un accident care îi curmă cariera sportivă, evenimentele din ’89, şi pornirea unei afaceri cu nişte prieteni, afacere care îl duce la Istanbul). În Turcia o cunoaşte pe Suryia, care e ucisă într-un atentat terorist, alături de doi prieteni ai lui Tiberică, atentat în care el însuşi e grav rănit. Înzdrăvenit, o ia pe urmele atentatorilor. Ajunge tocmai până în Kosovo, e ajutat de Fănica, prostituată româncă, dar nu fată rea în definitiv, îşi duce la capăt planurile de răzbunare, după care (obosit, am spune) revine în ţară, unde - senzaţional pentru un ins care dusese până atunci o viaţă aşa de aventuroasă - cedează insistenţei părinţilor şi se angajzeză (n-o să ghiciţi niciodată) poştaş. La poştă cunoaşte un personaj cu totul atipic pentru instituţie, un anume Alexandru Petru, scriitor în timpul liber şi poştaş de meserie (recunoaşteţi că nici pe asta n-aţi fi ghicit-o). Totodată Tiberică al nostru reia legăturile cu Bruno, un vechi prieten din copilărie care, neamţ fiind, emigrase în Germania unde se căpătuise.Cam asta ar fi prima parte a romanului.

Epică (aproape) pură, întâmplări cu duiumul, dialoguri alerte, un fel de „niciun moment de plictiseală”, vorba filmului din anii ‘60. Să n-o mai lungesc însă - o postare plicticoasă (!) e o postare lungă. Vom vedea în cel de-al doilea episod al dării noastre cu părerea ce se mai întâmplă.

Niciun comentariu: