duminică, 9 septembrie 2007

☺☺☺ Eugen Istodor - Cartea vieţii mele (Episodul II)

Cartea vieţii mele e pe jumătate o reuşită, pe jumătate un eşec, iar cum în materie de estetică nu funcţionează regulile însumării algebrice, rezultatul e mai degrabă ratat. Am văzut, în primul episod pe care i l-am consacrat aici pe blog, ce mi se pare bun în scrierea asta - e vorba de interviuri.

Paradoxal, ce-i rău e contribuţia autorului la cartea asta. Mă rog, mai puţin, contribuţia pe care şi-o aduce la interviuri. Căci Cartea vieţii mele e concepută ca un fel de mozaic alcătuit din discuţiile lui Istodor cu oamenii care-l pot ajuta să recompună viaţa în anii ‘60-‘70-’80, dar şi din consideraţii pe care acesta le face cu privire la anii aceia şi din tot felul de reflecţii şi nelinişti personale. În mod nefericit, aceste părţi sunt marcate cu un soi de vignetă reprezentând secera şi ciocanul. Mărturisesc că procedeul mi se pare stupid. În carte comunismul e prezent ca fundal pe care se desfăşoară evenimentele relatate, e drept, dar nimic nu justifică „ideologizarea” asta implicită (cartea e subintitulată „cu ocazia comunismului”, că deh, poate s-o vinde mai bine). Autorul recunoaşte că personajele lui nu-s disidenţi ai perioadei comuniste, ba dimpotrivă, au dus-o binişor în vremurile acelea. Referirile la lipsurile materiale ale anilor ceauşismului nu lipsesc, dar nu ocupă niciodată primul plan, fiind mai degrabă anecdotice. E o lume la bloc care s-a adaptat bine rigorilor epocii şi trăieşte chiar un fel de belle epoque - secera şi ciocanul reprezintă mai degrabă o dovadă de teribilism care îşi ratează ţinta, care va fi fost aceea.

Apoi (ca să trec, vezi bine, de la formă la fond!) mai e însuşi conţinutul secţiunilor secero-ciocăniforme. Multe din ele arată ca nişte compuneri ale unui elev bun la română (participant, eventual, la olimpiadele de specialitate) şi cam atât. Pe cât sunt de alerte interviurile, pe atât sunt de terne paginile în care Istodor se autosondează, se zbuciumă (are vreo trei pagini pe care le umple cu repetarea, menită a crea ceva efect, a 2-3 sintagme - vă daţi seama ce efort repetat de copy-paste trebuie să fi făcut autorul - l-or durea şi acum buricele degetelor), se autointeroghează (deh, dacă nu l-a lăsat pe amicul Viorel să-şi ducă treaba la bun sfârşit) etc. În pragul isteriei, Istodor recurge la procedee de cine-verité literar (!) şi ne transcrie până şi hotărârea prin care a fost adoptat (descoperită după o tour de force investigatorie). Camilpetrescul nostru vrea sinceritate şi o urlă prin toţi porii celulozici ai hârtiei. Nu ne convinge, însă, din punct de vedere estetic. Maieutica interviurilor rămâne singura realizare a cărţii unei vieţi.



3 comentarii:

cris spunea...

mie mi-o placut. sta in raft si vietasii de pe rahova, citita doar la inceput.....

Micawber spunea...

@ cris

Nici mie nu mi-a displacut, dar mi s-a parut firesc sa spun si ce mi s-a parut mai nereusit la cartea asta.

Anonim spunea...

ce ar fi de spus despre perioada aceea..multe ..am cunoscut pe eugen in anii 80 cand eu baiat de la tara venisem sa invat in bucuresti si singurele mele neamuri erau aurelian canale si mama sa eufrosina ... si locuiau in blocul n3 sc 2...varul meu viorel era coleg de joaca atunci cand doamna istodor permitea lui eugen sa iasa la joaca... nu am de unde sa cumpar acea carte care sa-mi reaminteasca de acele timpuri eu am plecat din bucuresti intre timp locuiesc la rm valcea ..daca aveti vreo sugestie mesaj pls ..sau daca are cineva cartea in format electronic mesaj pe blog sau la cyressus@yahoo.com