miercuri, 11 mai 2011

☺☺ Philip Ó Ceallaigh - Şi dulce e lumina

Repede mai trece timpul... E o aserţiune pe cât de banală, pe atât de adevărată (subiectiv vorbind), dacă te gândeşti că au trecut aproape patru ani de când am scris pe blog despre prima culegere de povestiri a lui Philip Ó Ceallaigh, Însemnări dintr-un bordel turcesc. Ba chiar am aflat cum se pronunţă acest nume celtic încâlcit. şi dulce e lumina (Polirom, 2009) e cel de al doilea volum de proză al scriitorului. Să se fi schimbat ceva? Răspunsul e că nu mare lucru şi nu e greu de dat dacă parcurgi măcar o parte din prozele care alcătuiesc această selecţie. 

Ó Ceallaigh ne propune un grupaj de douăsprezece proze. Sunt mai puţine ca în primul volum, care avea cam aceeaşi întindere, aşadar piesele ar fi  mai consistente cantitativ, luate individual. Elementul comun al multor texte îl constituie prezenţa pe post de erou principal a unui bărbat de vreo 30 de ani care bate lumea fără o ţintă precisă. Acesta pare a fi o ipostază a autorului care, se ştie, a făcut figură de expat fistichiu până şi în România, ţară care a văzut multe, unde a lucrat ca muncitor ilegal în construcţii şi a locuit într-un cartier muncitoresc. Pe acest erou (de fiecare dată altul, dar la urma urmei, acelaşi) îl vom găsi încâlcit printre ramificaţiile mafiei locale din Georgia (Într-o altă ţară), explorând pe spaţii mici relaţiile interumane în Egipt, apoi iarăşi în Egipt, unde petrece câteva zile într-o mănăstire coptă, fără a se da înapoi de la o scurtă aventură cu o americancă chiar sub icoanele instituţiei (Blues pe o piatră funerară). În Războiul meu secret eroul apare ca american supus abuzurilor unor autorităţi care în loc să-şi protejeze cetăţenii îi înghesuie prin colţuri bănuindu-i de terorism. În alte povestiri (O vară foarte instabilă, Cântarea Cântărilor, Când te îndepărtezi) personajul principal e acaparat de instincte şi vânează femei, iar cititorului i se prezintă fără multe reţineri tabloul istovitoarelor lupte erotice pe care le poartă bărbatul.  

Există în această carte câteva povestiri mai greu încadrabile în categoriile de mai sus. Alchimistul e o reuşită parodie a cărţii cu acelaşi nume a lui Paulo Coelho (de observat că una din femeile cu care are o aventură eroul masculin al lui Ó Ceallaigh pomenit în paragraful precedent are la loc de cinste pe raft chiar cartea asta, iar firea sensibilă i se trădează prin faptul că are înregistrări cu... Adrian Copilul Minune). Sunt şarje satirice destul de bine dozate şi care îşi ating ţinta. Deosebită tematic este şi Dezrădăcinat, o bucată a cărei materie e luată din lumea irlandeză, destul de incoerentă din păcate pentru a lăsa vreo impresie durabilă. Autorul nu revine cu povestirile în România (cel puţin nu direct), deşi în O vreme pentru toate avem evocarea unui episod al atrocităţilor îndreptate împotriva evreilor undeva în Basarabia, în timpul războiului, iar în povestirea a cărei acţiune se petrece în Georgia multe din trăsăturile societăţii corupte par a trimite la fel de bine la România sinistrului regim Băsescu. În fine, şi dulce e lumina, bucata care dă titlul cărţii, e şi ea oarecum atipică. Acţiunea se petrece, e drept, în Egipt, dar protagonistul nu vânează fuste şi nici nu explorează cotloane sordide, ci vizitează capitala împreună cu fiul lui de cinci ani. Sunt pagini pline de agerime şi observaţie perspicace a psihologiei infantile, ceea ce mai răscumpără din stereotipurile pe care le găsești la tot pasul în cartea asta.

Nu se poate desigur vorbi de progres de la un volum la altul, dar cititorul are dreptul să se întrebe dacă există o evoluţie în modul în care scrie Philip Ó Ceallaigh. Admiratorii prozatorului pot probabil răsufla uşuraţi, căci multe nu s-au schimbat de la prima carte încoace. Aceeaşi lume boemă, acelaşi personaj tânăr (deşi cu câţiva ani mai în vârstă) şi (încă) neliniştit, aceleaşi descrieri de acte sexuale, defecări şi micţiuni. Desigur, cei mai puţin entuziasmaţi de proza autorului vor rămâne şi de data asta nemulţumiţi, deşi până şi aceşti cititori vor trebui să-i recunoască fineţea observaţiei şi umorul de bună calitate pe care le găseşti pe alocuri în carte. 

Niciun comentariu: