Festivalul „George Enescu” 2013 - două gogomănii într-o singură propoziţie

Se apropie deschiderea ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional „George Enescu”. E un an cu tâlc muzical, căci se împlinesc, se ştie, două secole de la naşterea celor doi mari piloni pe care se sprijină opera universală, Verdi şi Wagner. Organizatorii s-au gândit să nu piardă ocazia, iar ca wagnerian disciplinat ce sunt, am fost şi eu destul de plăcut surprins să citesc că a fost programată o aşa-numită serie Wagner. Din ea fac parte patru spectacole cu opere în concert: Tetralogia interpretată de solişti germani (rolurile principale) şi români (ce mai rămâne pe fundul oalei), acompaniaţi de Rundfunk-Sinfonieorchester din Berlin (dirijor Marek Janowski). Am zis, ca tot wagnerianul, bine şi aşa! De vreme ce la noi nu există suficiente resurse autohtone pentru montarea pe scenă a Tetralogiei, e bine că se cântă măcar în concert (fie şi la oribila Sală a Palatului).

Care va să zică aveam aşteptări moderate (nu discut aici valoarea cântăreţilor, poate cu altă ocazie) dar, cred, realiste. Pentru a intra, să zic aşa, în atmosferă, m-am apucat să citesc prezentarea făcută evenimentului pe site-ul oficial al festivalului, festivalenescu.ro (aici). Abia în acest loc s-a spăriat gândul. Iată ce scrie în introducere:

Festivalul George Enescu celebrează anul internațional Richard Wagner, prezentând pentru prima dată în ultimii 50 de ani, Tetralogia Inelul Nibelungilor. Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried și Amurgul Zeilor, cele mai spectaculoase lucrări ale genului de operă din toate timpurile, vor fi interpretate în concert de către Orchestra Simfonică Radio din Berlin, condusă de dirijorul Marek Janowski (Sala Mare a Palatului).

Trebuie să recunosc că organizatorii au dat o lovitură măiastră, comiţând nu mai puţin de două (2) gogomănii într-o singură propoziţie. Mai întâi şi mai întâi, nu e nici pe departe vorba de o interpretare a Tetralogiei „pentru prima dată în ultimii 50 de ani”. Tot în concert, seria wagneriană a mai fost interpretată între 1981 şi 1983 de Orchestra Radio dirijată de Iosif Conta. Nu e vorba acum de distribuţie sau de calitatea interpretării, dar dacă ele vor fi fost slabe, tot se poate spune că au fost consemnate acum binişor mai puţin de juma’ de secol.

În al doilea rând - inculţilor şi ignoranţilor de la „George Enescu”! - Tetralogia se numeşte Inelul Nibelungului, nu Inelul Nibelungilor (Der Ring des Nibelungen pe nemţeasca lui Wagner). Atâta au putut şi ei. Sau, cine ştie, or fi putut şi chestii mai dihai, dar eu n-am perseverat cu lectura textului. Mi-a ajuns primul paragraf.

Fotografia (reprodusă din Simfonicele Radiodifuziunii Române de Octavian Lazăr Cosma) redă afişul pentru spectacolul cu Götterdämmerung (al cărei titlu fusese redat, în sinistra tradiţie franceză, prin Crepusculul zeilor) din 25 iunie 1983 (scuze pentru slaba calitate a imaginii). În carte se găsesc de altfel poze cu afişele tuturor celor patru opere.