Beethoven şi politichia germană (I)

Pesimism mult în Doctor Faustus, alimentat din plin de războiul purtat în Europa în vreme ce Thomas Mann îşi scria romanul. În timpul agoniei nepotului Nepomuk („Echo”)  Schneidewein eroul principal declară:

—  Am găsit. Nu-i dat să fie.

—  Ce să nu fie, Adrian ?

—  Ce-i bun şi nobil, îmi răspunse, ceea ce se numeşte omenesc, cu toate că-i bun şi nobil. Cele pentru care oa­meni au luptat, citadele au fost luate cu asalt, profeţi au proclamat triumfători, asta nu-i dat să fie. Trebuie revo­cat. Voi revoca.

—  Nu te-nţeleg bine, dragul meu. Ce vrei să iei înapoi ?

—  Simfonia a noua, răspunse.

Această „revocare” apare surprinzătoare pentru cei în ochii cărora Thomas Mann este un apostol al „umanismului” despre care se scriu, de altfel, pagini destule şi în Muntele Vrăjit. Cu atât mai puţin puteau înghiţi asemenea îndemnuri „reacţionare” responsabilii culturali ai statului comunist german. Se ştie (vezi aici, aici şi aici postări mai vechi privitoare la problema Wagner în Republica Democrată Germană) cât de sensibile erau autorităţile din RDG la asemenea chestiuni. În Beethoven in German Politics, 1870-1989 David B. Dennis scrie:

Autorităţile culturale din RDG nu au acceptat niciodată pesimismul privitor la Beethoven pe care l-a exprimat Thomas Mann în Doctor Faustus. Într-un articol intitulat „Înţelesul lui Beethoven pentru cultura socialistă naţională din RDG”, parte a unui raport oficial pentru manifestările comemorative ale bicentenarului naşterii lui Beethoven din 1970, se arăta că viziunea „nihilistă” a lui Man privind locul compozitorului în viaţa germană postbelică reprezenta „criza culturii burgheze în secolul XX”; ea nu avea nicio semnificaţie pentru membrii unei societăţi revoluţionare care nu făcuse nimic pentru a-şi anula privilegiul de a se bucura de lucrările lui Beethoven. Autorul, Werner Rackwitz, adjunctul ministrului Culturii, credea că Beethoven trebuie luat înapoi de la „imperialiştii barbari şi antiumanişti” din sectorul burghez al societăţii germane. Conform politicienilor culturali din Germania de Est, clasa mijlocie germană îşi pierduse dreptul de a se bucura de Beethoven din cauza presupusului ei sprijin pentru naţional-socialism.

Desigur, ideologii redegişti n-au ezitat să ataşeze vagonul Beethoven la trenul lor propagandistic. Nici predecesorii lor naţional-socialişti nu procedaseră altfel.

Postarea de azi este bazată, desigur, pe Beethoven in German Politics, 1870-1989 de David B. Dennis, de unde am preluat şi imaginea. Aceasta reprezintă un afiş est-german de propagandă din 1952, unde Beethoven este chemat să militeze împotriva unor aşa-zise pregătiri de distrugere a unei zone de-a lungul Rinului (cu stânca Lorelei şi alte forme de relief  simbolice) de către imperialiştii americani. Traducerea textului lui David B. Dennis este a mea, fragmentul din Thomas Mann este tradus de Eugen Barbu şi Andrei Ion Deleanu.