3 noiembrie 2013

Doi rivali şi un Maestru

Pentru Bruckner, titlul de „maestru” era rezervat unei persoane anume, profund venerate, desigur Wagner. În Bruckner Remembered, Stephen Johnson a colectat mai multe mărturii contemporane despre Bruckner, printre care şi unele referitoare la relaţiile sale cu Maestrul. Foarte utile sunt citatele din amintirile lui Carl Hruby (din 1901), în care acesta evocă nu doar interacţiunile dintre Bruckner şi Wagner, ci şi ciocnirile austriacului diferiţi intimi ai casei. Unul din aceştia era Hans von Bülow, fostul soţ al Cosimei, despre care gurile rele susţin că şi-a plasat nevasta în patul autorului Tetralogiei. Desigur, din veneraţie, semn că Bruckner nu era singur. Principiul tranzitivităţii nu funcţionează în cazul de faţă, căci, în ciuda admiraţiei amândurora faţă de Wagner, Bruckner şi von Bülow nu s-au înţeles niciodată prea bine:

Momentele petrecute de Bruckner în compania privată a „Maestrului” său adorat au fost probabil cele mai fericite din viaţa lui. Ochii lui căpătau o strălucire stranie ori de câte ori avea ocazia să vorbească despre ele. Pe tema respectivă circulă nenumărate anecdote [...]. Mă voi limita la câteva amintiri inedite bazate pe propriile relatări ale lui Bruckner şi a căror autenticitate o pot garanta.  Ele ilustrează atât de bine naivitatea copilărească a lui Bruckner, încât nu le pot ţine doar pentru mine.

De exemplu, Bruckner povestea de nenumărate ori, ca şi cum ar fi evocat una din cele mai fericite amintiri ale sale, cum, în timpul deselor lui vizite la vila Wahnfried, „Maestrul Nibelungilor” îi ieşea în întâmpinare, ţinând-o de mână pe fiica lui, micuţa Eva, şi cum o ridica pe „strălucitoarea copilă a lui Wotan” şi i-o pasa lui Bruckner cu vorbele comic-serioase „ Bruckner, uite-ţi mireasa!” Singura problemă a compozitorului nostru era incapacitatea lui de a se înţelege cu Bülow, care nu înceta niciodată să-l „ia peste picior”, pentru a folosi descrierea terestră a lui Bruckner. Între cele două mari spirite pare să fi existat o antipatie specifică. Desigur, e greu să ne închipuim un contrast mai puternic între manierele infantile ale lui Bruckner sarcasmul muşcător al lui Herr von Bülow.


Ca ultimă anecdotă, să-l cităm chiar pe Stephen Johnson, care menţionează o zicere răutăcioasă a lui von Bülow despre Bruckner. Simfonia a Noua a acestuia din urmă ar fi trebuit să se numească Ode an die Schadenfreude (trimitere clară la Simfonia a Noua a lui Beethoven, bazată pe Ode an die Freude a lui Schiller). Nemţescul Schadenfreude este echivalentul aproximativ al românescului „să moară şi capra vecinului”. Mai jos, o poză indiscretă înfăţişându-l pe Bruckner pe patul morţii (din cartea lui Johnson):


Niciun comentariu: