Ajuns la maturitate artistică în anii
1930, Şostakovici scrie, printre altele, muzică de operă. Cea de a doua lucrare
de acest gen este Lady Macbeth din
judeţul Mţensk. Subiectul, destul de dur, o are în centrul lui pe Katerina
Izmailova, nevasta unui negustor, care îşi ucide soţul şi socrul pentru a fugi
cu amantul ei şi care sfârşeşte prin a se sinucide. Interpretată în premieră în
1934 la Leningrad şi apoi Moscova şi în străinătate, opera a fost în centrul
unui adevărat scandal. Punctul culminant al afacerii l-a constituit reacţia lui
Stalin. Se ştie că dictatorul sovietic urmărea cu atenţie viaţa artistică şi se
implica uneori direct în deciziile de politică culturală. Stalin a asistat la o
reprezentaţie din ianuarie 1936. În Magical
Chorus: A History of Russian Culture from Tolstoy to Solzhenitsyn Solomon
Volkov scrie:
Stalin
a părăsit mânios teatrul [...]. El şi-a exprimat indignarea într-un editorial
din Pravda: „Din primul moment, ascultătorul este năucit de fluxul de sunete
haotic şi intenţionat nearmonios al operei. Frânturi de melodie şi embrioni de
fraze muzicale se îneacă, evadează şi se pierd iar în huruieli, scârţâituri şi chelălăieli.
Să urmăreşti această «muzică» este dificil, iar să ţi-o amintești este
imposibil”.
Paternitatea articolului, devenit celebru
şi intitulat Haos în loc de muzică,
este contestată, dar indiferent care este adevărul, el reflectă îndeaproape
opiniile lui Stalin. Se pare că textul era adresat în ultimă instanţă
intelighenţiei, căreia i se comunica că „vremea relativei toleranţe pentru
avangardă, aşa-zisa «epocă Lunacearski» se încheiase definitiv”. Stalin
continuă:
Pericolul
reprezentat de această tendinţă din muzica sovietică este limpede. Urâțenia
stângistă din operă izvorăşte din aceeaşi sursă ca a urâțeniei stângiste din
pictură, poezie, pedagogie şi ştiinţă. „Inovaţia” mic-burgheză duce la o
distanţare de adevărata artă şi ştiinţă, de adevărata literatură. Acesta este
un joc cu chestiunile ezoterice care se poate termina foarte prost.
Articolul a deschis campania împotriva
formalismului. Nu mult după Haos în loc
de muzică apare în Pravda un alt text atribuit lui Stalin, Limbajul limpede
şi simplu în artă, unde este atacată nu doar Lady Macbeth..., ci şi baletul Pârâiaşul
cristalin: „Ambele aceste lucrări sunt departe de limbajul limpede, simplu
şi adevărat pe care trebuie să îl vorbească arta sovietică”. Situaţia s-a
complicat în mod surprinzător în momentul în care Gorki s-a declarat împotriva
programului antiformalist, iar Stalin a efectuat o retragere tactică. Norocul
lui Şostakovici, care a putut să se bucure de succesul Simfoniei a V-a,
caracterizată drept „răspunsul la critică profesionist şi creator al unui
artist sovietic”.
Citatele sunt luate din cartea lui Volkov,
care reproduce şi textele din Pravda (traducerea mea). În imagine, un Şostakovici
adus la ordine ţine un discurs după ce i s-a decernat Premiul internaţional al
păcii (Moscova, 1954) (din volumul Şostakovici de L. Danilevici).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu