duminică, 12 ianuarie 2014

O Lady Macbeth incomodă ideologic

Ajuns la maturitate artistică în anii 1930, Şostakovici scrie, printre altele, muzică de operă. Cea de a doua lucrare de acest gen este Lady Macbeth din judeţul Mţensk. Subiectul, destul de dur, o are în centrul lui pe Katerina Izmailova, nevasta unui negustor, care îşi ucide soţul şi socrul pentru a fugi cu amantul ei şi care sfârşeşte prin a se sinucide. Interpretată în premieră în 1934 la Leningrad şi apoi Moscova şi în străinătate, opera a fost în centrul unui adevărat scandal. Punctul culminant al afacerii l-a constituit reacţia lui Stalin. Se ştie că dictatorul sovietic urmărea cu atenţie viaţa artistică şi se implica uneori direct în deciziile de politică culturală. Stalin a asistat la o reprezentaţie din ianuarie 1936. În Magical Chorus: A History of Russian Culture from Tolstoy to Solzhenitsyn Solomon Volkov scrie:

Stalin a părăsit mânios teatrul [...]. El şi-a exprimat indignarea într-un editorial din Pravda: „Din primul moment, ascultătorul este năucit de fluxul de sunete haotic şi intenţionat nearmonios al operei. Frânturi de melodie şi embrioni de fraze muzicale se îneacă, evadează şi se pierd iar în huruieli, scârţâituri şi chelălăieli. Să urmăreşti această «muzică» este dificil, iar să ţi-o amintești este imposibil”.

Paternitatea articolului, devenit celebru şi intitulat Haos în loc de muzică, este contestată, dar indiferent care este adevărul, el reflectă îndeaproape opiniile lui Stalin. Se pare că textul era adresat în ultimă instanţă intelighenţiei, căreia i se comunica că „vremea relativei toleranţe pentru avangardă, aşa-zisa «epocă Lunacearski» se încheiase definitiv”. Stalin continuă:

Pericolul reprezentat de această tendinţă din muzica sovietică este limpede. Urâțenia stângistă din operă izvorăşte din aceeaşi sursă ca a urâțeniei stângiste din pictură, poezie, pedagogie şi ştiinţă. „Inovaţia” mic-burgheză duce la o distanţare de adevărata artă şi ştiinţă, de adevărata literatură. Acesta este un joc cu chestiunile ezoterice care se poate termina foarte prost.

Articolul a deschis campania împotriva formalismului. Nu mult după Haos în loc de muzică apare în Pravda un alt text atribuit lui Stalin, Limbajul limpede şi simplu în artă, unde este atacată nu doar Lady Macbeth..., ci şi baletul Pârâiaşul cristalin: „Ambele aceste lucrări sunt departe de limbajul limpede, simplu şi adevărat pe care trebuie să îl vorbească arta sovietică”. Situaţia s-a complicat în mod surprinzător în momentul în care Gorki s-a declarat împotriva programului antiformalist, iar Stalin a efectuat o retragere tactică. Norocul lui Şostakovici, care a putut să se bucure de succesul Simfoniei a V-a, caracterizată drept „răspunsul la critică profesionist şi creator al unui artist sovietic”.

Citatele sunt luate din cartea lui Volkov, care reproduce şi textele din Pravda (traducerea mea). În imagine, un Şostakovici adus la ordine ţine un discurs după ce i s-a decernat Premiul internaţional al păcii (Moscova, 1954) (din volumul Şostakovici de L. Danilevici). 

Niciun comentariu: