Douăzeci de înregistrări proaste

Din ipocrizie sau – de ce nu? – din calcul politic sau din diplomaţie, căci oameni suntem cu toţii, criticii ezită adesea să pună degetul pe rană şi ne vorbesc despre realizările artistice notabile, nu şi despre rateuri. Aserţiunea e valabilă, cred, în toate provinciile artei, aşadar şi în domeniul înregistrărilor de muzică clasică şi operă. În The Life and Death of Classical Music (Anchor Books, 2007), Norman Lebrecht, cunoscut publicist şi popularizator de specialitate prezintă publicului două liste. Prima, mai generoasă, e formată din 100 de titluri şi cuprinde „capodoperele”, acele înregistrări considerate pietre de hotar în istoria genului. Cealaltă, vizibil mai restrânsă, este formată din numai 20 de lucrări, numite de autor „înregistrări care n-ar fi trebuit făcute vreodată”.

În spiritul meschin al acestui blog, las la o parte, cel puţin deocamdată, prima din aceste liste şi trec la cea de a doua, a rateurilor muzicale. Să vedem aşadar care sunt cele 20 de înregistrări eşuate:

1. Bach - Concert pentru două viori şi orchestră, Jascha Heifetz, RCA Victor Chamber Orchestra (RCA, 1946)

2. Beethoven - Triplul concert, Sviatoslav Richter, David Oistrah, Mstislav Rostropovici,Berlin Philharmonic Orchestra/Herbert von Karajan (EMI, 1969)

3. Elgar - Variaţiunile Enigma, BBC Symphony Orchestra/Leonard Bernstein (DG, 1982)

4. Klemperer - Vals vesel; Weill - Opera de trei parale; Hindemith - Suita Nobilissima visione, Philharmonia Orchestra/Otto Klemperer (EMI, 1961)

5. Mahler - Simfonia a II-a, Vienna Philharmonic/Lorin Maazel (CBS, 1983)

6. Kreisler - Concerte în stil baroc, Victor String Orchestra/Donald Vorhees (RCA, 1945)

7. Schubert - Călătorie de iarnă, Peter Pears, Benjamin Britten (Decca, 1963)

8.  Albinoni - Adagio; Pachelbel - Canon; Corelli - Concert de Crăciun; Vivaldi - Concerte, Berlin Philharmonic Orchestra/Herbert von Karajan (DG, 1983)

9. Jazz Sebastian Bach, Swingle Singers (Philips, 1962)

10. A Different Mozart, producător Dawn Atkinson (Portland, Oregon, 1996)

11. Verdi - Requiem, Kirov Orchestra and Chorus/Valeri Gergiev (Decca, 2000)

12. The Jazz Album, London Sinfonietta/Simon Rattle (EMI, 1986-1987)

13. Mahler for Dummies, Klaus Tennstedt, John Barbirolli, Carlo-Maria Giulini (EMI Classics, 1996)

14. Beethoven - Concertul pentru vioară, Gidon Kremer, Academy of St Martin in the Fields/Neville Marriner (Philips, 1982)

15. Weill: Cântece de septembrie, diferiţi artişti (Sony Classical, 1997)

16. Bizet: Carmen, Jessye Norman, Orchestre National de France/Seiji Ozawa (Philips, 1988)

17. Moment of Glory, Scorpions, Berlin Philharmonic Orchestra (EMI, 2000)

18. Satie: Vexations, Reinbert de Leeuw (Philips, 1977)

19. Christmas with Kiri, Kiri te Kanawa, London Voices/Philharmonia Orchestra/Carl Davis (Decca, 1985)

20. Pavarotti: The Ultimate Collection (Decca, 1997)

Parcurgând lista, e aproape evident de ce unele din titluri poartă de la bun început pecetea dezastrului. În alte cazuri, situaţia e mai complicată. Căci, la urma urmei, ce înseamnă o înregistrare proastă? Norman Lebrecht ne spune că nu e vorba de înregistrări făcute de muzicieni slabi sau de o interpretări nereuşite, ba chiar că de regulă asemenea înregistrări sunt făcute cu onestitate, efort şi cele mai bune intenţii. Răspunsul, desigur subiectiv, ţine de un anume inefabil.