duminică, 5 ianuarie 2014

O operă (prea) ambiguă

Relaţiile regimului nazist şi ale lui Hitler cu Wagner şi creaţia sa teoretică şi artistică reprezintă un capitol mai complicat decât se crede îndeobşte. Publicul general, pentru care această relaţie se reduce la pasaje din Cavalcada walkiriilor slobozite de la megafoane în filmele de război, poate rămâne surprins să afle că dictatorul nazist şi regimul său nu au îmbrăţişat în mod necondiţionat lucrările compozitorului, ba chiar că există o întreagă dinamică a preferinţelor muzicale. În eseul intitulat Hitler’s Wagner: Musical Discourse and Cultural Space (din volumul Music and Nazism. Art under Tyranny 1933-1945 editat de Michael K. Kater şi Albrecht Riethmüller) Hans Rudolf Vaget scrie (traducerea mea):

[...] Hitler era de părere că poziţia lui Wagner nu este suficient de radicală, deoarece atât Iudaismul în muzică cât şi Parsifal lăsau deschisă posibilitatea mântuirii evreilor prin lepădarea identităţii evreieşti, aşa cum făcuse scriitorul Ludwig Börne şi după cum sugerează figura lui Kundry. Probabil din acest motiv Parsifal a fost interzis în toată Germania de îndată ce a început războiul. Acesta este un aspect cu adevărat extraordinar şi grăitor al relaţiei păcătoase a nazismului cu Wagner [...]. Chiar dacă motivele interzicerii lui Parsifal nu au fost „declarate niciodată”, este de neimaginat ca o asemenea hotărâre să fi fost luată fără Hitler, care este posibil să fi decretat el însuşi interdicţia. Friedländer sugerează, destul de plauzibil, că ambiguitatea antiiudaismului lui Wagner şi mesajul de compasiune din Parsifal trebuie să fi reprezentat o curată anatemă ideologică pentru Hitler. S-ar putea merge şi mai departe şi să se susţină, cu Robert R. Gibson, că Parsifal devenise inoportun şi din alte motive. Spiritul general de pacifism, gestul explicit de dezarmare a lui Parsifal în două rânduri şi mai ales aerul pătrunzător de homosexualitate trebuie să fi părut deodată subversive în condiţiile în care se desfăşura un război.
  
Noua realitate, a unui război care trebuia purtat cu rapiditate şi eficienţă brutală, nu lăsa loc pentru ambiguitate pe plan artistic:

Aceasta se leagă de cel de al doilea motiv care ar fi putut contribui la interzicerea lui Parsifal: însăşi adoraţia Führerului faţă de Wagner nu lăsa loc, pur şi simplu, pentru niciun fel de ambiguitate, astfel încât să nu fie pusă sub semnul întrebării statura înaltă a lui Wagner ca unul din sfinţii protectori ai celui de al Treilea Reich. Desigur, nu se pot nega legăturile istorice care existau între antiiudaismul de la începutul secolului al XIX-lea şi antisemitismul radical şi criminal al naziştilor. Dar aceste legături se află în afara culoarului îngust al relaţiei Hitler-Wagner şi nu pot fi subsumate noţiunii de influenţă în sensul obişnuit al acesteia.


Se pare că ultimele reprezentaţii cu Parsifal în Germania nazistă au avut loc cu ocazia Festivalului de la Bayreuth din august 1939, cu mai puţin de o lună de la izbucnirea războiului. Mai jos, o fotografie făcută la festivalul din 1939, cu Hitler întâmpinat, aşa cum era obiceiul, de însăşi Winifred Wagner, nora compozitorului şi directoare a manifestării între 1930 şi 1944 (de aici):



Niciun comentariu: