miercuri, 22 aprilie 2015

Octav Pancu-Iaşi - Schiţe în pantaloni scurţi

Apărut în 1958 la Editura Tineretului, volumul de proze scurte Schiţe în pantaloni scurţi face parte din producţia destul de bogată a lui Octav Pancu-Iaşi, autor de proză pentru copii şi adolescenţi din primele decenii de comunism. E o lume bine circumscrisă, relativ previzibilă, fără seisme majore, din care nu se pot întrevedea frământările specifice ale vârstei eroilor, cu probleme şcolare, note, lecţii, elevi mai mult sau mai puţin silitori şi adulţi sfătoşi, gata oricând să-i îndrume cu înţelepciune pe cei mici. Satira, bonomă de altfel, fără scăpări răutăcioase sau sarcastice, e menită să înfiereze defecte de caracter în esenţă benigne (lenea, chiulul de la lecţii, impoliteţea, lipsa de măsură în acţiuni). Stilul e degajat şi de o naturaleţe de-a dreptul surprinzătoare în vremuri de realism socialist rigid tip old school (unele schiţe datează din anii 1952-1953, când nu se ivise încă bruma de destindere de la sfârşitul deceniului al şaselea).  

Deschiderea o face bucata intitulată Vă urez să fiţi... sănătoşi!, în care un şcolar silit să stea acasă din cauza unei răceli nu reuşeşte să afle de la colegii lui ce lecţie li se predase la istorie, aceştia fiind cu toţii preocupaţi de cu totul alte chestiuni:

...Vă rog, iubiţi colegi şi prieteni, să-mi permiteţi să nu mă opresc asupra zilelor de boală. Au fost lungi şi plicticoase. Ceaiurile mamei m-au făcut să jur că, după ce mă fac bine, nu mai pun în gură linguriţă de ceai până la examenul de stat (acum nu-s decât într-a şasea!); aspirinele tatei – dacă va trebui să trec prin faţa unei farmacii, voi traversa imediat pe trotuarul celălalt; iar de sfaturile bunicii refuz cu desăvârşire să-mi mai amintesc. Dar, în sfârşit, m-a făcut bine. A doua zi urma să mă ridic din pat şi să mă duc la şcoală. Consultai orarul şi mă oprii asupra istoriei, N-aveam încă notă. Nu încăpea nicio îndoială că mă va asculta. Ce lecţie ni se dăduse de pregătit? Îmi amintii de promisiunea doctorului şi mă hotărâi să aştept în linişte vizita unui coleg.


... şi degeaba, căci din toţi colegii care se perindă pe la patul convalescentului niciunul nu-i în stare să-l lămurească, prilej de volute umoristice adesea reuşite. Copiii sunt portretizaţi ca nişte adulţi în miniatură, cu vanităţi şi mici ticuri, procedeu în esenţă caragialesc. Şi pentru că tot veni vorba de clasici, diferenţele de opinii literare îi fac să se ciondănească pe Mircea şi Tudorel, altfel foarte buni prieteni (Într-o seară).  



Relaţiile dintre sexe (mă rog, la vârsta de 12-13 ani e eroilor unei proze realist-socialiste nu poate fi vorba decât de tachinării şi mici farse) fac obiectul povestirii De 1000 de ori 7,50 lei, în care lanţul evenimentelor e pus în mişcare de mutarea unei fete (Anca) în bancă cu protagonistul Virgil. Vanitatea excursionistului obsedat de adunarea cu orice preţ a unor suveniruri anodine e pusă la zid în Comoara din sacul de excursie, iar interpretarea greşită a conceptului de voinţă e satirizată în O scrisoare găsită. Bucăţile sunt de mică întindere, excepţia constituind-o Prima cu a doua răsturnată, care transcrie pe mai multe zeci de pagini zbuciumul lui Andrei Odincă, un elev cu probleme familiale şi greutăţi la învăţătură, care îşi găseşte în Mihnea Dragu un mentor şi un bun meditator la matematică. În registrul grav vocea lui Pancu-Iaşi sună mai fals decât în cel satiric-lejer, mai ales că miza şcolărească e destul de măruntă.


Cu adevărat surprinzător e faptul că încărcătura ideologică a textelor e destul de redusă, cel puţin dacă ne raportăm la perioada în chestiune. Lipsesc referirile canonice la şedinţele detaşamentelor de pionieri, la campaniile de colectare a fierului vechi, la vizitele în fabrici şi uzine şi tot felul de asemenea delicii ale literaturii epocii. Singura excepţie notabilă de la această trăsătură a prozei lui Pancu-Iaşi din volumul de faţă o reprezintă Într-o dimineaţă în Cişmigiu, în care trei băieţi stau pe o bancă din renumitul parc şi se fălesc cu părinţii lor, buni de pus în vitrina realizărilor regimului comunist (un tipograf fruntaş în producţie, un medic de renume şi o horticultoare ajunsă deputat). Există însă un twist: copiii îşi laudă părinţii în vreme ce chiulesc în parc, aşadar nu se ridică la înălţimea acestora. Una peste alta, o carte destul de proaspătă, scrisă cu nerv şi care trebuie să fi făcut deliciul tinerilor de acum aproape şaizeci de ani.




Ilustraţiile, în stil cuminte, realist, sunt realizate de V. Timoc.

Niciun comentariu: